Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O SA

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 616 pentru O SA.

Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu

... păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea ... învietoare scurg Aceste candeli luminoase, Munți de cristaluri sângeroase*, Mări nesfârșite în lărgime, Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine ... grăunte mic, Iar eu în fața Ta — nimic. Nimic! Dar cânt a Ta mărie Și vecinice desăvârșiri, Căci zugrăvirea Ta cea vie O port în gânduri și simțiri. Nimic! Dar Tu mi-ai dat viață Și gând — cu dânsul ca să zbor Prin înălțimea Ta măreață Și ... gândul meu cel mic, Mi-arată voia și simțirea: Tu ești — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire, Între ființele trupești Și duhurile îngerești. În mijloc Tu m-ai așezat, Cu mine toate ai legat. Cel mai întâi și ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV

... valuri ș-asuprele Era întreagă și nevătămată Scăpând oarecum ca pintră iele; Prin sfadă multă și hodini dese Aproape de-Inimoasa-ajunsese. Sân Spiridon prin o tâmplare Din raiu privind, să mai vadă Ce fac muntenii, ,,au, vĂ¡ileo!" tare Strigă-înspăimântat, iar' o grămadă De sfinți ce cânta psalmi ș-antifoane L'întrebară: ,,Ce-ți e, Spiridoane?" [4] ,,O! (zisă) Dar' nu vedeți ce-mi este? Perit-au Țara mea Romănească! Nu e țară, sterpele neveste Unde-întratâta să mă cinstească Ca-în aceasta ... De frica lui Isav) o visasă... Dar părându-i cale delungată Pe-încet a păși din spiță-în spiță, Măcar nu călărisă nice o dată Totuș', dacă-ar fi vreo măgăriță Sau puiu de asìn! socotea-în sine Că-ar putea călători mai bine. Și iacă,-o minune! ce zărește! O asìnă despre mâna dreaptă Grăind cătră dânsul omenește: ,,Sân Spiridoane, dar ian' așteaptă!... Și de voiești a merge mai tare, Nu-întreba ... primăvară Să fie gata să iasă-afară. Abea pe câmp iarba răsărisă, Iar' codru noao frunză apucasă; Din toate părți turcimea trimisă S-adĂ¹nă:-o parte pe mare-în vasă Alergând spre Țara Romănească, Cu totul acuș' s- ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

... cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi pentru el Ea rabdă ocară Și-n casă și-afară De s ... la toți vecinii Și pe la toți finii, Și le-a spus curat Visul ce-a visat, Că adica-n vis O babă i-a zis, Că Fira pe fată S-o prefacă moartă Și s-adune fini, S-adune vecini Și neamuri să strângă Pe fată s-o plângă Și să mi-o bocească Să mi-o dăulească, Și să mi se poarte Chiar precum se port Oamenii la mort. Singur Ionel, Numai singur el Să mi se prefacă Că nu-i ... Și el, cum văd bine, Nu trage spre tine, Căci te ocărește, Te batjocorește. Nu te mai voiește. Ana-ngălbenea Și din cap dădea; Mă-sa iar zicea: Dânsul, cum văd bine, Nu trage spre tine, Și-apoi dacă vrei Poți proba ...

 

Miron Costin - Viața lumii

... n-are Să nu poată sta într-un loc nici-odinioare. Vremea începe țările, vremea le sfârșește. Îndelungate împărății vremea primenește. Vremea petrece toate; nici o împărăție Să stea în veci nu o lasă, nici o avuție A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume Mari împărați și vestiți? Acu de-abiia nume Le-au rămas de ... avare preste toți. Și multă nevoe Au tras hândii și tătarii și Asiia toată. Caută la ce l-au adus înșelătoarea roată: Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge. "Satură-te de moarte, Tiros, și te stinge De vărsarea sângelui, o, oame înfocate, Că de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate Cursul său să-l păzească". Așa jocurește Împărățiile, lumea, așa le prăvălește. Nici voi, lumii înțelepții ... iaste acum vacul nostru. Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte Plătește osteneala, nedireaptă foarte Pre toți, ci nevinovați, ea le tae vacul. O, vrăjmașă, hicleană, tu vinezi cu sacul. Pre toți îi duci la moarte, pre mulți fără deală, Pre mulți și fără vreme duci la aceasta cale ... ...

 

George Coșbuc - Nebuna

... a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o știți, Ce mult vă cred mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ... toți, Dar Arpad groful nu: Zburând pe cal privea-napoi Cu râsete, huhu! Luptându-se cu moartea, el În pat se zvârcolea, Și biata mă-sa! Vezi-o azi Cum plânge-n hohot ea? Același plâns, pe care-atunci Sărmana îl plângea. Sărmana! și vă bateți joc De traiul ei d-acum; Dar ... sub un prohod! Iar azi când se trezește-n ea Nelimpedele gând Al morții lor, ce râs aflați În plânsul ei? Urlând Morțește, biata, iat-o iar, De zid cu fruntea dând Și vezi cum face gesturi ea, Așa precum în joc, Dezmierzi copii? Cum râde ea, Ca omul în noroc ... Și traiul mai domol. Frumoasă, ca un sfânt potir P-al schitului pristol, Și harnică, din ceas în ceas Umplând al casei gol. Dar într-o

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... mira orice pesimist, trebuie negreșit să așezăm, ca pe una din cele mai admirabil paradoxale, și delicatețea, cea atât de rafinat subliniată de dl Ibrăileanu. O opinie contrară este o ofensă zice d-sa. Însă totuși, după atât de lungi și curioase silințe, pitecantropul nu se dezminte: în sarcasm se perpetuează evident arătarea caninilor. În mersul ei fatal și ... instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită altă celulă. Așa se face că, din cele două sute zece maxime ale dlui Ibrăileanu optzeci și două vorbesc de dragoste și de femeie ... maneje preliminarii în amor, sunt unele care, ca și oamenii lipsiți de prejudecăți întârziate, suprimă orice preludii și merg drept la scop. Aceasta e desigur o înțelepciune zâmbitoare. Iar dacă amorul, ca și soarele, e un singur moment la zenit: în momentul primului da, atunci dl Ibrăileanu poate fi consacrat ca ... delicat și magistral inspirator de donjuanism. Este foarte probabil că citind: Fată, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut- ...

 

Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena

... Necum ca să-i știe spume.     Calcă cîte locuri toate     Pînă mai nici nu mai poate     Deci în partea pustnicească     Cînd era să nimerească,     Dintru o peșteră mare,     Vedea fum că iasă tare.     Și într-acolo grăbeaște,     În care dacă priveaște,     Vede un om mare foarte,     Cît s-au spăimîntat de ... Ci ș-au făcut îndrăznire     Gîndind : sau trai, sau perire,     Și în peșteră intrară     Dîndu-i întîi bună seară ;     Iară omul cel prea mare     Dă o groaznică strigare :     â€žCine iaste ? cine vine ?     Cine ce caută la mine ?â€�     Și cînd slobozea cuvîntul,     Să cutrămura pămîntul,     Numai cu un ochi în ... știe,     Și care va ști mai bine     Îl voi trimite cu tine.â€�     Atunci Arghir mulțămeaște     Și frica-ș mai potoleaște     Acest uriiaș, îndată     Cu o cină să arată,     În frigare vrînd să tragă     O căprioară întreagă.     Face cină boierească,     Ca pre Arghir să cinstească,     Masa lîngă foc o pune     La lumină de tăciune,     Și șăd toți pe lîngă vatră,     Pre cîte un jgheab de piatră.     Arghir pînă să îmbuce,     O ploscă de vin aduce     Dintr-ale sale merinde,     Care foarte bine prinde.     Uriiașul, dacă-l gustă,     Cu stomah ca de lăcustă,     I-ar fi plăcut ...

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin ... cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind — adică mai mult râs decât vorbă. Cine nu-și aduce aminte de tinerețea sa — și fiecare a avut una — de acele hotărâri de a fi serioși în amor, că-i pe viață, acea ... paragrafe a copilei, ca să nu-i zică pe nume, să n-o tutuiască — să n-o sărute. Celelalte calea-vale, dar o guriță? cât lumea. Așa erau și ei. De vorbit despre... istorie, geografie și alte lucruri folositoare da! se-nțelege, cât vrei — dar

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... de nu are printre spiritele sale Sufletul unei femei; Cercetat-am marea lină, vrând să știu dacă în unde, Printre albe Nereide, marea însăși n-o ascunde... Dar nimic — Cer, noapte, mare, lung la mine au privit Ș-au zâmbit. Zantiotele râd toate, iar Thaisa le oprește: — O..., Levante Hyacinthus, eu ți-o spui într-un cuvânt: Ești frumos, dar n-ai viața ce-n oricare grec trăiește... Tu o cauți printre stele, ea te-nșală pe pământ. II Subt o boltă-ncondeiată cu lungi litere arabe, Unde aurul se leagă cu granitul african, Unde stau, ieșiți din ziduri, sfincșii dormitând pe labe, Ce port vase ... fruntea mai cugetătoare Zâmbetul mai mort pe buze, buza mai tăinuitoare... Tânjitoarea ei privire, printre umbre rătăcită, Pare-a urmări în zboru-i o vedenie iubită, Ce, pe căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I

... Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Tu, care în câmpul slăvii pre Bellona ai văzut, Cu fruntea încununată de laure sângerate, Eu credeam c-o nouă viață liniștită-ai început Și culegi în pace rodul trudelor îndelungate; Dar aud că Mumei noastre tu ești iar trebuitor. Ea, dorind ca rânduiala ...

 

Alexei Mateevici - Creștina

... Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând ... maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată ... jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și iarăși pașnica viață, Ce-a petrecut-o, o petrece. Dar de-a trecutului dulceață Nu-i pare rău: rămâne rece. N-o tulbură mai mult pământul Și bucuriile lui sterpe; După norocul lui nici gândul, Nici inima ei nu mai fierbe. Nădăjduirea ei cerească, Fără de lacrimi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>