Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOUR
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 236 pentru NOUR.
... aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei. Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare, Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar Saltă ...
Vasile Alecsandri - Sfârșit de toamnă
Vasile Alecsandri - Sfârşit de toamnă Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele; Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc, Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Din tuspatru părți a lumei se ridică-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare! Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. Mircești,
Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă, Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc. Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot. Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr. Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem. Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat. Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat, Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu, Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu. Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc, Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc, Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc. Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat. Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît Cum gîlgîiește cu spumă de ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
Constantin Stamati - Gafiţa blestemată de părinţi Gafița blestemată de părinți de Constantin Stamati Îndesară doamnă-n țară, Toată noaptea-mpărătiță, În zori ca o văduviță, Amiază călugăriță... (Cântec vechi al unei doamne nenorocite.) I Nouri groși acoperise a stelelor strălucire, Și ceață de promoroacă pudruia codrii pustii, Crivățul cu-a sa suflare împrăștie pustiire, Lăsând urme de pieire pe dealuri și câmpii. Pe domnii codrilor, brazii, pe stejarii cu virtute, Îi zbuciuma cu-al său vifor, să i se plece gemând, Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o bocesc; Pentru dânsul defăimase a sale amici iubite... Încât orbind-o păcatul, făr’ să știe au greșit, De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu Mihai Eminescu () n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani d. 15 iunie 1889 , București Cel mai cunoscut poet din literatura română Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere 1.1 Poezie 1.1.1 După an 1.1.1.1 1866 1.1.1.2 1867 1.1.1.3 1868 1.1.1.4 1869 1.1.1.5 1870 1.1.1.6 1871 1.1.1.7 1872 1.1.1.8 1873 1.1.1.9 1874 1.1.1.10 1875 1.1.1.11 1876 1.1.1.12 1877 1.1.1.13 1878 1.1.1.14 1879 1.1.1.15 1880 1.1.1.16 1881 1.1.1.17 1882 1.1.1.18 1883 1.1.1.19 1884 1.1.1.20 1885 1.1.1.21 1886 1.1.1.22 1887 1.1.2 Din volumul Poezii (1884) 1.1.3 Din periodice 1.1.4 Poezii publicate postum 1.1.5 Poeme originale de inspirație folclorică 1.2 Proză 1.2.1 Proză antumă 1.2.2 Proză postumă ...
Mihai Eminescu - Strigoii Strigoii de Mihai Eminescu I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... ca dorul. El fuge pe sub soare, el fuge pe sub lună Și piere într-un fulger cum piere vestea bună; Și trece pe sub nour, și trece pe sub stea Clipiș, cum se strecoară prin oameni vestea rea! Se duce calul Graur spre codrii de stejari În care greu se ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere. Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară ! ...