Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru L��SA

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 852 pentru L��SA.

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate

... Luca Caragiale - Un monstru de activitate Un monstru de activitate de Ion Luca Caragiale Minunatul domn FrĂ©dĂ©ric DamĂ©! Ce monstru de activitate! D-sa ne aduce aminte de secătura din comedie, care spune că era așa de muncitor când învăța la Paris, încât studia câte douăzeci și patru de ... însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să ... obținut încă un mandat de plată (cu no. 6.327 din 95) de 1.000 lei; suma aceasta a încasat-o tot d-sa, ca să o dea probabil ajutorului, care, fiind desigur modest și discret, n-a voit să-și spuie numele, ca să nu-l ...

 

Emil Gârleanu - Musculița

... ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ... le freacă unul de altul, ca și cum ar ascuți două cuțite; apoi, leneșă, ațipește. În clipa aceasta ușa se deschide dintr-o dată. Sfinția-sa, Popa Gheorghe, intră supărat, aprins la față, răsuflând din greu. A făcut slujba, la biserică, s-a abătut pe la Petru ... Apoi își aruncă ochii pe masă și se supără și mai rău. Până și cărțile mi le-au vrăfuit! Repede, cu o mișcare iute, sfinția-sa închide ceaslovul și-l aruncă, la loc, în dulap. Iar în mijlocul slovei roșii, musculița, strivită, se făcu una cu hârtia tocmai în clipa când, mai adormită, izbutise să ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte ... nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie ... aude-ncetișor Un glas tainic ce-i șoptește: “Vino... ah, mi-e dor, mi-e dor...â€� Un pas, înc-un pas... și iată-l! Iată cleftul la intrare Pironit de gelozie, rămas mut de întristare... El privește la englezul ce sărută în uimire Mâna ei, alba ei mână, căreia ...

 

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

... să piară, acel om să fie fiul văduvei, deoarece fata nu vrea să spuie pe adevăratul nelegiuit, și pentru că Sfatul împărăției nu poate să-l ghicească. Cum hotărâră, așa și făcură. Împăratul porunci, și numaidecât se aduse un boloboc mare; puse de-l smoli și, băgând într-însul pe fata de împărat cu fiul văduvei, porunci de înfundă bolobocul bine, și îl dete pe Dunăre. Pe când însă ... scrum. Se bocea biet și se tânguia de-i plângeai de milă. Fata împăratului îl liniști spuindu-i că o să roage pe împăratul să-l ierte pentru această greșeală. Apoi trimise și pofti pe împăratul în casa cea mare. Aci, stând de vorbă, stăpânul casei porunci să se puie masa ... zise: - Nu se poate ca împăratul să fi făcut o asemenea faptă. - Că n-are la cine altul să fie, răspunse vătaful lingurilor. Trebuie să-l căutăm. - Nu mai trăncăni, îi mai zise gazda. Aide, ridică masa și te cară de aci. Auzind împăratul cele ce se vorbiră, ceru să fie ... îngrijit-o ca pe o soție credincioasă. Împăratul nu știa cum s-o mai mângâie, cunoscându-i nevinovăția. Lăudă și pe soțul ei pentru buna ...

 

Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)

... noaptea pasc în rai. Umbla cerul și pământul Ca săgeata și ca vântul, Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea Ca sora sa Ileana, Ileana Cosânzeana, Ce-i frumoasă ca o floare Într-o iarnă fără soare. ,,Surioară Ileano, Ileano Cosânzeano! Haideți să ne logodim, C-amândoi ne ... a sosit, Timpul de căsătorit, Și potrivă n-am găsit Ca soră-mea Ileana, Ileana Cosânzeana". Domnul sfânt îl asculta Și de mână mi-l lua Și prin iaduri mi-l purta, Doar că l-ar înspăimânta, Și prin rai încă-l purta, Doară că l-ar încânta, Apoi Domnul-Dumnezeu Cuvânta cu graiul său, Iar când Domnul cuvânta, Lumile se deștepta Și cu drag îl asculta. Cerurile strălucea, Norii din ... n valuri cum trecea Mreană de-aur se făcea. Soarele se-nălța sus, Se lăsa tot spre apus Și-n mare se cufunda La soră-sa Ileana, Ileana Cosânzeana. Iară Dumnezeu cel sfânt, Sfânt în cer și pe pământ, Mâna-n valuri că băga Mreana-n mână-o apuca Și-n ... aur și cu farmec dulce la privire. Ea-i atât de strălucită că pe soare poți căta, iar pe dânsa ba; păsările cântă în calea ...

 

Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid

... Cătră ceri și cătră Cezar el tindea a sale brață; Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soție. Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa, Raza dulce-a mângâierei se părea cum că-i răsare, Și-n noian ținându-și ochii dorul său îi arata Cu vântrele ... a sale patimi în a barbarilor zise; Scitii, carii deprinși fură întru fapte numai crunte, Depuneau cununi sălbatici pe a sa-ntristată frunte. Apoi pe mormânt Ovidul ceste versuri șie-a pus: Al amorului cel tânăr cântător aice zace, Geniul care-l mărisă pe dânsul l-a și răpus; Tu ce treci, de-ai iubit, spune: răposeze Ovidu-n pace! Și de-atunci, din stânca albă de la apei ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... se va împotrivi, baltagul meu strămoșesc îi va juca pe spate. Un freamăt surd se răspândi în sală, și fiecare dintre ciracii lui Baltag, cunoscându-l om hotărât, gata a-și preface vorbele în faptă, se scărpină cu îngrijire pe spete. Era pe atunci lucru frumos și vrednic de ... credeți că a făcut vestitul, înfricoșatul hatman Baltag? A chemat îndată slujnica spre a stropi cu apă pe soția sa; a trimis după un doctor; apoi repede s-a scoborât în curte și a alungat pe toți ciracii săi ... un lucru de prisos în casă. N-ar fi fost nimica dacă nenorocirile lui Baltag s-ar fi mărginit aice, însă un an după căsătoria sa un mic hătmănel intră cu pompă în lume, și în bucuria lui se deșertară multe gărăfi și se cheltuiră multe parale. În anul al doilea ... la fund. Ce-mi mai rămâne de făcut? se întrebă hatmanul pe sine. Dacă m-aș ucide!... Aceasta era o idee ca toate ideile. Iată-l, deci, că ia un cuțit de vânat dintr-un dulap; îl ascute pe ciubotă și- ...

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

... Călugărița" de Grigore Alexandrescu Aceasta era în timpul domniei fericitului sau, ca să zic mai bine, a nenorocitului prinț Constantin Brâncoveanul, pe care l-am cunoscut în viață și l-am plâns după moarte. Nuvela este întreagă aici; titlul provine din publicările fragmentare din periodice. Să ne aducem puțin aminte de puterea familiei lui, de ... săi; să vedem capetele acelor copii căzând câte unul-unul înaintea bătrânului, și sângele lor stropind hainele nenorocitului tată martor, deznădăjduit al sfârșitului lor; să-l vedem în minutul morții, aruncând o dureroasă privire asupra celui din urmă copil care-i mai rămăsese, îmbrățișându-l cea din urmă îmbrățișare și întinzând capul la satârul gealatului; să le vedem acestea, și vom zice cu un filozof: "Nu ferici pe nimeni înaintea ... ba chiar în casa părinților săi, unde însoțea câteodată pe tatăl său la zile de vizită, și atâta a fost destul ca să-l judece demn de iubirea sa. Înțelegerea lor se urma de mai multă vreme, și acum hotărâseră ca el să trimită pe tatăl său a o cere formal în ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și o femeie frumoasă, tânără încă, voind să-l mângâie pe el, care se înfiorase de aspectul bătrânului. Tresări, parc-ar fi simțit furnicarul mângâierilor prelungindu-i-se până pe după umerii osoși. În ... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna voi câștiga, iar Mănoiu totdeauna va pierde. Îndată ce am văzut pe Titeanu tăind, l-am rugat să mă ia cu o sută. Are un noroc... idiot! E singurul bancher... mon cher ami , trebuie să fii bÄ™-bÄ™te ca ... cunoaște veselia omului care a câștigat la joc. O veselie nervoasă și rea. — Rea? de ce rea ? Ba nu zău, aș vrea sa știu cu ce și-a făcut milionul avocatul Pelea!? Și tu nu ai atâtea degete la amândouă mâinile câte case are el în ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... al cărui colaborator și prieten am fost ani îndelungați. Alexandru Macedonski era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant și ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Când l-am cunoscut eu prin anul 1890 91, fiind student la Drept, (și la Litere) maestrul era trecut de 43 de ani. De altfel, publicase în ... visul împlinit. Averea părintească o irosise într-o lungă călătorie în Franța și Belgia. Crease la Paris, în apartamentul luxos din rue Bonaparte, pe care-l împodobise cu numeroase scoarțe oltenești rare și artistice, un mic cerc literar. Veneau să ia ceaiul acolo, o dată pe săptămână: Laurent Tailhade, ironistul neînduplecat ... cu seninătate și acuzația și apărarea. Iată epigrama în chestiune: Un X, pretins poet, acum S-a dus pe cel mai jalnic drum. L-aș plânge, dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun; Căci până ieri a fost năuc Și nu e azi decât ... doua zi, toate numerele revistei i s-au înapoiat pline de insulte. Nu i s-a publicat nici un rând de explicație. Prietenii l-au părăsit. Colaboratorii au emigrat. Mizeria ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... ta, De vroiești a m-ajuta, Dă-mi ajutor pe Buzești Și pe cei tustrei Căplești, Purtătorii oștilor Și fruntea boierilor!" Mircea-vodă-l asculta Și din gură cuvânta: ,,Alei! Radule mișel! Mai așteaptă tu nițel, Până ce vom ospăta, Până ce ne vom culca, Până ce ne vom ... Vârtej de moarte făceau, Și tăiau, nene, tăiau, Pe tătari îi risipeau, Și pe cei robiți scoteau Și pe-acasă-i trimiteau. Dar pe maică-sa bătrână N-o găsea-n ceata păgână. Radu-n scări se ridica, Ca vulturul se uita Peste câmpii Lăpușnii, Peste câmpi merei pustii, Și cum ... creștină ce plângea. Fulger Radu se făcea, Ca un fulger se ducea Și la cort se repezea, Pe mârzac îl reteza Și în lance că-l lua, Mort în câmp îl arunca, Apoi vesel purcedea Cu mă-sa și cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere! III Iată la mijloc de cale, La fântâna ... grăiau: ,,Alei! doamne, doamne Mirce! Alei! doamne mult voinice! [3] Radu de-ar mai fi trăit, Scaunul ți-ar fi răpit! Iată capu-i, dă-l ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>