Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IERTAT

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 460 pentru IERTAT.

Grigore Alexandrescu - Încă o zi

Grigore Alexandrescu - Încă o zi Încă o zi de Grigore Alexandrescu Încă o zi cu tine, o zi de fericire, În dulcile extazuri ce simt, când te privesc: Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc. Și soarele mai palid din zi în zi îmi pare, Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit. Întorc acum asupră-ți privirea-mi dureroasă, Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut: Din ceața veșniciei, stea blândă, luminoasă, Te văz lucind departe, departe în trecut: Și tot ce e-n natrură, obiecte și ființe, PanĂ³rama de umbre, se-ntunec, se strecor; Iluzia mă lasă: ... și artă și silințe Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor? Aș vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie Scump, drag inimii tale, ades să-l repetezi, Precum un dulce sunet, precum o melodie În inimă-ți rămasă din ani ce regretezi. Căci toată-a mea viață îți fu ea închinată, Căci alt decât iubirea-ți ea nu avu mai sfânt, Căci tu ești încă astăzi ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...

 

Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit

Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu    Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor.    Favor, ură schimbătoare, Izgonire sau chemare Al domniei era plan. Cîinele gonit de soartă S-auzise cum că poartă Simtimenturi de dușman;    C-ar fi zis, nu știu la cine, Cum că nu este prea bine A mînca atîția miei, Și că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei.    Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit.    A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani.    Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia.    Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A ...

 

Grigore Alexandrescu - Corbii și barza

Grigore Alexandrescu - Corbii şi barza Corbii și barza de Grigore Alexandrescu         Pe o cîmpie         Mare, bogată,         Urmă odată         O bătălie   Aspră, cumplită, neasemănată,   Încît cadavre nenumărate   Zăceau grămadă neîngropate.   Corbii îndată luară știre;   Lacomi de pradă, ei năvăliră,         Și cu grăbire         Aci sosiră.   Și după ce mîncară, și după ce băură         Mult sînge, începură         C-un glas îngrozitor         Să cînte cina lor.         Barza cea simțitoare,         Care pe om iubește         Și-n preajmă-i se nutrește,         Văzîndu-i, de departe         Le strigă: „Cum se poate         Așa nerușinare?   E locul pentru cină? e ora de plăcere,   Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere?         Mumele își plîng fiii;         Izvorul bogăției,         Cîmpul, e ruinat,         Iar voi vă îndopați,         Și cîntați!“         â€” „D-aceasta ne iertați —         Răspunse deodată,         Ceata întunecată —         Omului cît îi place         Poate fi ruinat,         Dar noi suntem în pace         Și mult ne-am îngrășat.“   Acei ce de a țărei grea soartă profitară, Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălțară, Ce prin trădări, basețe, sînt astăzi mari, bogați,         Poate și decorați,   După a mea părere, sînt corbi nerușinați.   Dar aș dori să-mi spuneți, domnilor cititori,         ( ...

 

Grigore Alexandrescu - Cucul

Grigore Alexandrescu - Cucul Cucul de Grigore Alexandrescu Cucul, pasere proastă, dar plină de mîndrie,      Socotind c-al său nume      Este vestit în lume, Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi, și însuși să privească Cu ce chip îl slăvește nația păserească. Plecă: dar abia merse pînă-n vecinătate, Și găsi felurimi de păsări adunate,      Care din întîmplare      Se-ntrecea la cîntare. Stătu să le asculte: toate pe rînd cîntară, Care prost, care bine, talentul și-arătară. Iar bietei coțofene îi cerură iertare      Că nu-i dau ascultare: Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obștea noastră: Despre cîntec, ne iartă, ești ca un cuc de proastă“. Asfel păți și cioara; în rîs ea fu luată, Și cu un cuc nemernic de toate comparată. De asemenea cinste cucul supărat foarte,         Se duse mai departe;         Dar oriunde mergea,         Nimic alt n-auzea.         În sfîrșit obosit,         Și desnădăjduit,         La cuibul său veni,         Făr-a se mai opri.         Puii cît îl zăriră         Pe loc îl ocoliră;         Apoi îl întrebară:         â€žCe mai veste p-afară?“ „Urîtă — le răspunse — și vrednică de jale: Am umblat multe locuri, dar nu m-am mulțumit. Toate ...

 

Grigore Alexandrescu - Elefantul

Grigore Alexandrescu - Elefantul Elefantul de Grigore Alexandrescu    În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate,         Își aleseră lor         Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți,            Mă grăbesc să vă spui            O judecată-a lui.            Noul stăpînitor,            Cît s-a orînduit,            Puse-n slujbă pe boi,            Iar lupu mîncător            Se făcu favorit            Și ministru la oi.            Vă las să judecați,            Cîți miei fură mîncați,            Și cîte oi slutite            De fiarele cumplite!            În zadar fac strigare            Oile-mpovărate,            Chip nu e de scăpare,            Și plîngeri necurmate            Ce vin de pe la turme            Răul nu pot să-l curme.            Lupul dar își urmează            A sa nelegiuire,            Căci de ce se lucrează            Craiul n-are de știre;            Ba cîte lupul spune            Le ia toate de bune.            A! cînd o să ne vie            O zi de bucurie,            Zi foarte așteptată            Și scumpă în nevoi,            Ca să vedem odată            Pe lupi mîncați de oi?            „O! asta nu se poate“,            Zic unii-alți în lume.            Domnii mei, se pot ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: ­ "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...

 

Grigore Alexandrescu - Lupul moralist

Grigore Alexandrescu - Lupul moralist Lupul moralist de Grigore Alexandrescu    V-am spus, cum și se pare, de nu îți fi uitat, Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat. Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.    Auzind împăratul că-n staturile sale Fac năpăstuiri multe păroșii dregători, Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori, Porunci să se strîngă obșteasca adunare,         Lîngă un copaci mare; Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească,         Și-n puține cuvinte,         Să le-aducă aminte         Datoriile lor. Toți se înfățișară: și-nălțimea lupească         Începu să vorbească         C-un glas dojenitor: „Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate? Datoriile slujbei astfel le împliniți? Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate, Să faceți nedreptate și să năpăstuiți? Toate slujbele voastre țara vi le plătește;         Încă, pe la soroace,         Cîte un dar vă face.         Dar reaua nărăvire,         Ce o aveți din fire,         Nu se tămăduiește.         Vedeți cu ce morți grele         Se isprăvesc din lume         Și cum lasă rău nume         Acei care fac rele. Gîndiți-vă că poate veți ...

 

Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița

Grigore Alexandrescu - Mierla şi bufniţa Mierla și bufnița de Grigore Alexandrescu    Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței, Dulceața primăverei, plăcerile vieței. Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine: Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință. Vino mîine la mine să mergem la plimbare, Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“ Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită, Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită; Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază, Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“    Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare, Ca altele, să facă cercări de-naintare, Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie, Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată, De vreți, ...

 

Grigore Alexandrescu - O impresie

Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...

 

Grigore Alexandrescu - O nuntă

Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>