Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FEL

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 680 pentru FEL.

Paul Zarifopol - Proza lirică

... Politică; Erotică; Satiră socială, națională, literară uneori satiră asupra unui singur om; Istorie văzută pitoresc sau interpretată filozofic ori psihologic; Impresii de călătorie și orice fel de mulțumiri sau nemulțumiri, cetățenești, domestice ori din viața adânc personală. Se cere totuși, cu oarecare stăruință, pentru a corespunde titlului de roman ... periodice, pe aceeași câmpie, prin aceeași pădure. Abilitate sau numai întâmplare? Masa cea mare a textului e de o vechime curioasă: e un fel de a zice care, adesea, ne duce, peste proza lirică a lui Eminescu, până aproape de romanele lui Bolintineanu; iar alteori ...

 

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat

... decât să ajungă de batjocura lumii. Dară împăratul nu-i da răgaz să puie în lucrare o faptă așa de nelegiuită, ci o mângâia cu fel de fel de povețe. Mai trecu ce mai trecu și iată, măre, că într-o zi împăratul se pomenește cu un porc mare că intră în palatul ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... pentru ca să se prefacă în primblări misterioase, și în locul unde cârâiau cioarele mai înainte, acum o bandă de muzicanți de la Cronstat cântă fel de fel de simfonii: valțuri pentru nemți, ungureasca pentru maghiari și T u-mi ziceai odată pentru români. Cu toate aceste însă, vai și amar de nenorocitul ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic. La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru ...

 

Ioan Slavici - Florița din codru

... cu mare lucru și treaba cu multa socoteala... Era ca asta data nu numai copitele. ci și cozile și coamele cailor sa fie aurite... si fel de fel de lucruri, de care inainte de asta nici nu s-a vorbit... Era adica sa fie lucru mare si imparatesc!... Se zicea cum ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... de nostimă încât ardeau în foc toți actorii, toți mașiniștii, lampiștii, dulgherii și pompierii; căci este pesemne și aici ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ... se-nchină până la pământ: „Gustam și eu ceva, stăpâne.â€� „Ce gustai, mă?â€� „Niște brânză, măria-ta.â€� „Ce fel de brânză? ia să văz și eu ce fel

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... și surâsuri Van Dyck și, după el, Van-der-FaĂ«s le-au hărăzit nemuririi. Zic unii din acei lorzi, fiindcă mai toți sunt la fel. În trecut, în castelele restrânse, celor de aproape și înmulțit înrudiți, trăind împreună, cu același port și obiceiuri, fiecare epocă le întipărește același aer dacă ... trebuie căutată aiurea, în alte țări, la alte neamuri, în alte veacuri, adevărata asemănare, fără a li se putea bănui măcar, în vreun fel, cu aceia de cari îi despart prăpăstii de timp și de stirpe, vreo cât de îndepărtată înrudire. Era de prisos dar orice presupunere despre obârșia ... cunoscut, ne-am mărturisit că, și lui și mie, ni se păruse a mai fi stat și altădată împreună într-o încăpere la fel. Nu m-aș fi gândit însă să ne împrietenim chiar, fiind îndreptățit a-l crede că făcea parte dintr-o lume cu totul ... de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios — încolo, ca îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori la fel. Dar toată această migăloasă găteală nu era la dânsul decât un amănunt dintr-un întreg desăvârșit, de o fericită armonie. Aubrey de Vere avea un ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... nebăute după obiciul locului. După ce au isprăvit de mîncare, mama lui Abu-Hasan a ridicat masa și le-a adus fel-de-fel de poame de care se găseau în acea vreme a anului și niște turte uscate de migdale. Hasan a adus niște ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... de pietre pătrate printre care creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregii vegetații pe care o sugrumă cu încâlciturile ramurilor ... roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate — ici un sfânt, colo un cățel zvârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori ... de schițe risipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și ... nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... au luat. Dar ceva și mai curios – câinii din curte, niște dulăi ca niște fiare, nu dedaseră măcar un semn de viață! Hoții au fel-de-fel de meșteșuguri ca să adoarmă câinii cei mai sălbatici; le dă pesemne un fel de mâncare descântată ori cine știe ce. Pe preot l-au găsit a doua zi într-un târziu legat butuc, cu mușchii curmați ... la stația cea mai apropiată - cale de vreo patruzeci de kilometri. Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel-de-fel de nebunii. D-l Stavrache face tot ce poate ca să-ndatoreze pe bavii tineri. După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul ... ochii cu colțul șorțului și, foarte înduioșat, urmă semnele pe petecul de hârtie, sosit de așa de departe ca să aducă în liniștitul sat un fel de răsunet al zbuciumului din locurile războiului. Fugarul era dinaintea Plevnei. Se bătuse cu mare curaj și cu mult noroc în trei rânduri; luase un ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... montate într-un mod absurd se jucau într-un mod ridicul, pentru că într-o săptămână trebuiau cel puțin două cu totul nouă: era un fel de muncă silnică artistică, făcută cu oameni de strânsură, și care trebuia să ucidă și rarele talente ce din întâmplare se iveau între aceia. Din ... neavând încă o tradiție stabilită, nu și-a putut până acum fixa bine o sistemă de vederi, cum au toate instituțiile de același fel mai vechi din străinătate; însă prin mai multă disciplină, tragere de inimă și cunoștință de cauză din toate părțile, Teatrul Național, cu elementele de care ... să mărturisesc că pe mine multe capodopere de soiul Luciei, de care sunt infectate toate răspântiile și toate clavirele din mahalale, mă vâră într-un fel de furnicătură de nervi foarte neplăcută — o senzație analoagă cu efectul ce ți-l produce dulceața de vișine după ce ai luat cu ea ... o secundau erau cu toții recruți nedeprinși, cari intrau pentru întâia oară în foc. Să facem vorbă puțină despre Lucia. Chestiunea întreprinderilor artistice de acest fel internațional este o chestiune curat economică: cât dai, atâta iei — scurtă socoteală. Adevărul acesta îl ilustrează foarte bine împrejurarea că baritonul Popovicieste în ajun ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>