Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ ODIHNA
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 158 pentru FĂRĂ ODIHNA.
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu ... zău, coană Prohiro, ai dreptate; da' nu știu cum s-a făcut... Vorbind astfel, bătrâna îngălbenea, începea să înghită în sec, se foia fără rost, până ce căzu pe o bancă din cerdac. — Aoleo, coane Dinule, zise ea repede, făcându-și vânt cu mâna, îmi vine rău... â ... plimbarea plimbare. Acu să-i găsesc nevastă cumsecade și m-am liniștit. Anu ăsta trebuie să-l însor, că mi-e c-oi închide ochii fără să apuc să-mi văd nepoții... Ce zici, coane Dinule?... Conu Dinu dete din cap, parcă ar fi zis că așa e, dar că asta ... În urma lor, coana Sofița umbla domol în jurul lui bărbatusău, și, cu sfioasă supunere, căuta să-i ghicească gândurile. Dânsul își răsuci o țigară, fără a zice nimic, și intră s-o aprindă. Fumul din salon îl luă de cap. — Ah! Zi, te rog, să deschidă geammurile ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... cu nevoe și suspinile și gĂ©metile cĂ©le grĂ©le și oftările cĂ©le amară. Că acolo lăcuescu în muncile cĂ©le groaznice și fără sfârșit și în focul nestinsu totdeauna să află, avându plângere necurmată și nemângâiată, și nici de un folos le iaste. Dreptu acĂ©ia, iubitul mieu ... sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste ... pre Dumnezeu, care l-au făcut, și cu frica și cu cutremur să facă judecată pre pământuâ€�. „Faceți pace și rugă cu toți, că fără de acĂ©stea niminea nu va putea vedea pre Dumnezeuâ€�. Vezi iubitul mieu, pre împăratul cel mare, care ne-au iubit și ne-au făcut ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... spuind ca o istorie, vestĂ©ște lucrurile. Ci puțin folos și acĂ©lea mi-au dat, pentru că risipit și foarte pe scurt zic și fără cap povestesc și numai de un lucru vorbescu, adecăte au de cela cui să dă, au de cel ce dă; așa de mânăstiri de scrie ... cărțului ce să văd pe la unii și pe la alții aici în țară, și mai multe în Moldova; în cari nu să cuprind altele, fără minciuni și basne, dupre cari umblă norodul acesta rătăcindu-se și cred cĂ©le ce niciodată de crezut nu-s, că nici au fost acĂ ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de ... des Gehalts , în loc de Vergrösserung . Sunt forme de vorbire consacrate prin uz, pe care nu-i este permis unui autor să le prefacă fără nici o cauză binecuvântată. Ce am zice noi de un neamț care ar traduce cuvântul nostru "nepomenit" cu unerwähnt? Nu e vorbă, și unerwĂ ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... viță-a ieșit! STACAN Și „Stacan" l-a poreclit Din așa viță-am ieșit. BALTAG Așa, din vremi bătrâne, trăiesc fără-ncetare Baltagii și Stacanii în chef și vânătoare. STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag? BALTAG Tot hatmanul Baltag! CORUL Tot hatmanul ... am pierdut! II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce o deschid, Îl văd în visul nopților mele Când spre odihnă ochi-mi închid. De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l ... ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima ... încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... viță-a ieșit! STACAN Și „Stacan" l-a poreclit Din așa viță-am ieșit. BALTAG Așa, din vremi bătrâne, trăiesc fără-ncetare Baltagii și Stacanii în chef și vânătoare. STACAN Cine-și petrece-n codri viața lui cu drag? BALTAG Tot hatmanul Baltag! CORUL Tot hatmanul ... am pierdut! II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce o deschid, Îl văd în visul nopților mele Când spre odihnă ochi-mi închid. De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l ... ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima ... încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... văd cărarea curmată; La locuri sosind puste și străine, Nedejdea-mi pieri de-a te-afla vrodată. Dar' nice a-întoarce fără tine-acasă, Libovul nestâns ș-inima mă lasă!... Deci rămâni în veci, dragă, sănătoasă! Și deacă vei ști cumva-odinioară De fârșitul mieu, de moartea ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... mici suspine, Unite prin amor!... B.P.H. CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN "În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă..." Ureche, sub anul 1564 FEȚELE : RĂZVAN, țigan ... Of, of, of!... Și tu, jupâne, o să dai de vro ispită! (Sbierea face trei cruci mari dinaintea bisericii și se depărtează, fără a băga de seamă că i-a căzut o pungă din chimir.) RĂZVAN Așa cruci evlavioase, așa față răstignită, Așa-nchinăciuni ... Ce să mai tocăm degeaba? Iată banii, mulțumește, du-te, caută-ți de treabă! Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați, Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!... TĂNASE (luând punga și sculându-se) Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare Ca să văz o lighioană c-un suflet atât ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
Petre Ispirescu - Cei trei fraţi împăraţi Cei trei frați împărați de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un biet om sărac. El avea femeie și trei copilași. Lucra bietul om de da pe brânci, zi și noapte, orice și pe unde găsea, și două în tei nu putea lega și el. Bieții copilași erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă în sân. După ce se dete jos, ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
... dorința mea. La învățătura ce am făcut în a dooa duminecă a postului, de veți ține minte, aț auzit cât iaste fără de asemânare milostivirea lui Dumnezeu și cu câtă dragoste părințească chiamă pre păcătoș la pocăință; că numa pentru acest sfârșit au rânduit Dumnezeu în sfânta ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... ce e și cum, și apoi să aducă veste și să spuie. Trei zile și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se fi arătat la fereastră. În crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu răbdarea, își întări inima ...