Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA UN CAP LA ALTUL
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 319 pentru DE LA UN CAP LA ALTUL.
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... la umbra unui stejar bătrân, pe vârful unui delișor de unde domina toată întinderea Brădățelului și acolo, răsturnat pe iarbă, gândea, dar nu știa singur la ce gândea; simțea în sine niște aspirări tainice care-l îndepărtau de lumea reală; dorea ceva, dar acest ceva era în aer, nehotărât, era un vis plăcut, un dor ce simte omul la vârsta tinereții, când se vede în mijlocul unei naturi frumoase, dar se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se păru un moment că se află în grădina cea încântată a Armidei unde din fiecare frunză iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul ... unui locuitor fruntaș din satul Frăsinenii. El era bogat, avea cirezi, oi multe și mă purta totdeauna cu haine curate. Aveam cordele în cosițe și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla; Apoi strângând călărașii și parte din târgoveți Înarmați cu lănci, cu săbii, cu arce și cu săneți, Au ... care l-a fost învins mâna sa. Unul c-o sabie-întoarsă, c-un capot roș înfirat Și haine înaurite, este turcește-mbrăcat; Altul încalecă iarăși un cal de Don căzacesc, Poartă o suliță lungă și un hanger calmucesc; Îmbrăcat c-un ceapchin verde, și blănit tot cu samur, Un tânăr se herețește p-un sârep armăsar sur; Chingile, șeaua lui, frâul, ferecate cu argint Arata cum că luate de ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... George Coşbuc - Filozofii şi plugarii Filozofii și plugarii de George Coșbuc după o poveste poporală Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata. Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, și fiecare Înșira câte-o legendă, câte-un basm ori o-ntâmplare; Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor, Ci, tăcut, își păzea drumul călărind încetișor. Sfetnicii, dacă văzură cum că ... urmă eu v-aș da vouă un sfat, Adică să-ntoarcem caii, să plecăm iar spre palat. Alergând preste câmpie, au zărit în calea lor Un moșneag arând, deoparte. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite, dar moșneagu-abia arasă Câteva brazde. La dânsul, craiul cu sfetnicii pasă. Noroc bun, om de-omenie! zice craiul salutând. Să trăiești cu sănătate! răspunde moșneagul blând. Sfetnicii zâmbeau ironic și priveau la vâjul, care Curios stătea pe brazdă, căutând la fiecare Dintre filozofi. În urmă, craiul iar a cuvântat: Ei, bătrâne, ești cam leneș! Prea de târziu te-ai sculat! Vâjul, răsucind mustața, din fundul inimii geme: Nu mă mai mustra degeaba! M-am sculat destul devreme, M-am sculat, cinstite
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... neîncetat. Ba-i bolnav, ba n-are vreme Să te ducă la primblat. De faci muzică el cască, Dacă râzi el e ursuz, Să vorbești de vrei ai voie, Da nici glasul nu-i auzi. Când s-apropie, drăguță Fată!  funia de par, Atunci chin! Moșneagu-ntr-una Scârțiește ca un car. Nu doresc, nepoată dragă, Să ajungi la așa hal... Știi ce pace e aceea? E tăcerea din spital. Alta-i pacea sufletească Care e rodul iubirii  Și acolo e tăcere, Dar ... a merge nu se-ndură? Iar el râzând răspunde Că nu cunoaște mila; De nu-i voi da de voie Mi-o ia el cu de-a sila. Îi zic: mă lese-n pace, Căci inima mă doare, Fiorul mă sfârșește Și cad de pe picioare. Iar el răspunde...  vorba-i De lacrimi pare plină Â:  De vrei un leac, iubită, La inima-mi tu vină. III ANA Povestește chiar din capăt să te văd dacă o știi... MUȚI E! Achil și Agamemnon își spunea grobienii. Și ... stătea afară, Lângă cort, și să i-o ceară frică li-i și nu le vine. Ci Achil nu-i mai încearcă și cu ea de mână vine. Și le-o dă în seamă... MUȚI Prostul! Numai gura îi ...
... le părea că, decât așa, mai bine nici nu poate fi. Peștele-n apă, pasărea-n aer, cârtița în pământ și sărăcenenii în sărăcie! Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place să-și facă altul mai pe plac. În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... Să fi poftit însă intrepidul confrate, să mă facă să aflu cel dântâi, atunci când de la București până la Ploești se călătorea în birjă de Herasca cu coviltir și codirlă, cu patru cai în rând, doi la oiște și doi la cetlău! La 9 dimineața ieșai din București pe la capul Podului Mogoșoaii și, după trei opriri (la Săftica un sfert de ceas, la han la Țigănești două ceasuri și jumătate de prânz, și iar un sfert de ceas la Puchenii Dorobanțului), intrai în Ploești, pân straja Bucureștilor, pe la 6 trecute seara... O diligență făcea o dată pe zi cursa de poștă între cele două orașe; astfel, scriai din Capitală o scrisoare luni după-prânz; o aducea marți seara diligența, și o primea adresantul în Ploești ... și a lepădatului, după farmacopeea orientală; prezicând în cărți, în drojdii de cafea, în palmă, după uitătură, prezentul, viitorul și trecutul; făcând serviciul de mică corespondență intraurbană, scrisă sau orală — îi rămânea destul timp ca să nu neglijeze un moment măcar serviciul de reportaj; și să nu uit a spune că, deși primise o educațiune foarte-ngrijită, fiind de o politeță, de o discreție și de-o urbanitate exemplare, cocoana Luța nu știa nici să scrie, nici să citească, cu nici un fel
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... în total, lăsând binevoitorului cititor sarcina de a le clasa în ordine, de va voi. Pentru alegerea exemplelor ne-a fost un singur semn patologic hotă- râtor: întrebuințarea cuvintelor pentru plăcerea sonului lor și fără nici un respect pentru acea parte a naturii omenești care se numește inteligență. În București a apărut la 1 martie al anului 1873 o gazetă lunară sub numele de Revista contimporană. Litere-Arte-Științe. Se spune că vro 20 sau 30, alții zic chiar 40 de redactori-colaboratori însuflețesc tinerețea acestei plăpânde ființe. Noi deocamdată ne îndeplinim datoria de a-i mulțumi pentru îmbelșugata culegere de exemple ce ne oferă în primele sale numere în folosul și spre ilustrarea tratatului de față asupra beției de cuvinte în toate fazele ei, și nu ne îndoim că, de va merge mai departe pe aceeași cale, va deveni una din cele mai importante întreprinderi pentru acest scop. În primele două numere ale Revistei contimporane ... Lăutaru: amantul umbla cu lăutarii cântând toată noaptea pe sub ferestrele Dulcineei; sau, dacă era poet ca Conachi, făcea versuri, pe care... nu le da la gazete, nici la tipar, ci punea pe lăutari să le cânte. Nu voiu să zic că cu moduri atât ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex. Trei lăutari țigani, formând un orchestru compus din o scripcă, o cobză și un nai, cântau cântece de dragoste care scoteau pe furiș din pieptul nevinovatelor fete suspinuri de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și meditative, încinși cu curele late și țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu nerăbdare ca să mai poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de grâu, gătite în hainele lor de sărbătoare, cu flori pe cap și cu altițe pe sân, țiind fiecare ochii plecați spre pământ ca și cum n-ar zări ochirile îndrăznețe ce le veneau ca niște săgeți ... între noi? — Ei ș-apoi? — Îndată cum l-am zărit, am și văzut pe Irina îngălbenindu-se ca ceara pe obraz. Este ceva la mijloc! — Nu cumva crezi tu că Irina îl uibește? Ți-a trece poate și asta prin cap? — Nu! Da cred că turcul o urmărește mereu. Ea îl știe cât e
... mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... acela? Îndată să meargă să-i taie capul!"
Titu Maiorescu - Observări polemice
... zeci de volume cu extracte de aceeași valoare. În partea I a tom. IV, unde ajung citatele literare pănă în secolul nostru, întâlnim la pagina 104 pe literatul român Ioan Pralea 1 . O notiță biografică ne spune că acest Pralea a fost "cu un spiret plin de artele frumoase: poet, muzic, arhitect, croitor, ciobotar și aflător de lucruri nouă. Spiretul lui țintea la universalitate" și cu un cuvânt, că era "un bărbat genial și ciudat în felul său". Despre cel dintâi din aceste adjective nu vedem probe în citările ce urmează, dar cel de al doilea se explică. Căci ni se înfățișează întâi un psalm, care începe așa: [2] Într-o seară a "Junimii" la Iași ne povestea Alecsandri despre Pralea. Pralea locuia în Iași pe șesul Bahluiului lângă mănăstirea Frumoasa. În odaia lui își alcătuise un pat mișcător, scânduri atârnate la părete, ce le tot schimba după direcția soarelui și pentru care își bătuse câțiva pari în zid după punctele geografice. Pe lângă acești pari se ... cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere ...
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... dumnealui, sau acasă, sau la slujbă, de se va întâmpla să fii ceva mai ipochimen, sau cel puțin fecior de boier, îl vezi mai dezlegat la limbă; când îl cauți e vorbă multă, adică sărăcia omului; iar de vei fi d-alde terchea-berchea, e posac ulubeasnea. Subalternilor săi le măsoară vrednicia cu un cot al său deosebit de genealogie și de evghenie. Când a intrat în slujbă, și-a făcut o listă de toți impiegații săi, ca să vază câte nume se sfârșesc în an și în esc și câte nu; și iar cele în an și esc ... acesta e Lumea zice trebi; noi punem însă aci limba dumnealui. un fel de găgăuță de bonton, care umblă bănănăind și vorbește mușcându-și buzele, un domnișor care știe de toate: e și politic, și diplomatic, și patriot, și liberal, după vremi, și om al trebii (de l-ei căta), și literat, un dezmetic ce se înțeapă de a trece totdauna cu duh. La acest taifas dregătorial mai veni și un străin de aceia ce n-au nici o patrie, ce se interesează de toate patriile și mai vârtos de ...