Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE FIER
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 269 pentru DE FIER.
... Și descântătorii Bobi pe masă-ntins-au, Păscălii deschis-au, Bobi au înșirat, Stele-au numărat Și răspuns au dat Că Fira să pună Sâmbure de-alună Și iarbă nebună Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Să fiarbă la foc În apă curată Bine strecurată Pân va aburi, Pân va clocoti, Până ce vor fi Ierbile-ncâlcite, Arse și topite ... dulci și bune Și-n vis îi vor spune, Ce să facă biata Să-și mântuie fata. Fira-așa făcea, Ea la foc punea Sâmbure de-alună Și iarbă nebună, Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină, Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Și-apoi le fierbea Până clocotea Apa din ulcea, Până se topea Ierburile stoarse, Apoi mi le scoase Și le-a îngropat ... le-a dezgropat Și le-a așezat Sub perină-n pat; Apoi se culca Și greu vis visa, Vis de vrăjitură, Vis de făcătură, Vis bun de cu seară Pentru jale-amară Vis de miezul nopții Pentru vraja morții; Vis de ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... și vocea ademenitoare ce, pân' a fi dezamăgită, Avea să creadă în plăcere și-n fanteziile-i trucate, în speculații efemere prin mii de gânduri exprimate Și să ajungă a-nțelege după-ndelungă neștiință, că trebuie să se dezlege de propria-i nechibzuință Și să trăiască-n simplitate sau în tăcerea negândirii, izvorul gândurilor toate, în Armonia regăsirii. X „Alungă lumea ta de umbre și vino dincolo de gând ușor, tăcerea să inunde sfiosul suflet, renăscând, Și lasă caierul de gânduri, iluzii, să le toarcă timpul ducând în lume rânduri, rânduri, secrete smulse din Olimpul Creat la rându-i să inspire neștiutorului doar teamă, și ... este-acum învingătorul, necunoscutul Prometeu, Cel pe deplin cunoscătorul Titanului, vestitul zeu. Înlănțuirea, suferința nu le mai văd. O, Doamne, iartă de-atâtea veacuri necredința de Tine stând să mă despartă... Constrâns să-l port inel pe deget, Carpatul prins în fier, vrăjit, a dispărut și, fără preget, supus doar Ție, regăsit Sunt liber, cum am fost tot timpul și nu știam, ducând povara iluziei ... A înfruntării decisive, dintotdeauna așteptate, înscrisă-n sfintele arhive de ...
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă ... câzu cu el. În clipa de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când ... a se numi una din cele mai frumoase primblări a Europei. Când duminica, pe o frumoasă dupăamiază, ieși pe la șapte ceasuri, și de la fântâna Cibelii pân' la statua lui Neptun, între patru alei de copaci seculari, vezi tot pe acel loc înconjurat de grile de fier și numit salon, vezi, zic, frumoasele madrilence cu părul negru ca penele corbului, cu ochii scânteietori ca doi cărbuni aprinși, îvălite în mantele negre, care ... zi în zi se mărește, parte din Paris, parte și din Colomea — toate aceste stări a mult treptăluitei noastre societăți au obicei de a ieși de la patru sau cinci ceasuri dup-amiază în lungi șiruri de carete de Viena, moda 1849, de butce din vremea lui Ipsilant, ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... Făt-Frumos din lacrimă. Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse-n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu -îl aruncă ... venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunii ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... câte-n lună și-n soare. Ba de turci, ba de tătari, ba de calmuci, ba de căpcăunii cu două guri, ba de muscali, ba de nemții cu coadă, mă rog, din câte omul apucă și vede, aude și nu uită. Și când liliecii goneau de-a lungul drumurilor, copiii măricei părăseau scurteica bunichii pentru ca să arunce după ei cu căciulile, strigând de la ștreaje până la biserică : — Liliac... liliac, trage noaptea la conac, din cloponița bătrână, hop, o dată, hop, de două, pân' la nouă... Liliacii dacă scapă sub căciulă fac calpacă. Și de veneau Floriile, Paștele, cu hainele noi, St. Ilie, cu pepenii de Pantilimon, Moș Ajunul cu colindețele, această prăsilă voinică și vioaie umplea mahalaua de veselie și de năzdrăvănii. La Ignat, când zăpada cădea de două palme, porcii înjunghiați asmuțeau câinii, guițând de se cutremura pământul. Fumul focurilor, în care îi pârpăleau până la șorici, acoperea cerul mahalalei ca o ceață deasă și fără căpătâi... Așa îi mergea ... în bine și de-a bună. Case noi se clădeau întruna. Ogrăzile se făceau mai dese și mai frumoase, împodobite primăvara cu stufuri de flori, iară vara mlădiate până la pământ ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... ce se apropia, în timp ce micul Gheorghie în brațele văzduhului se gândea la cei ce-s spânzurați aievea, deodată se văzu o ceată nenumărată de adevărați tătari venind în goana mare a cailor spre dânșii și-atunci... vai!... toți copiii, cuprinși de groază, apucară la fugă care-ncotro, uitând pe micul Gheorghie, care atârnat de creanga stejarului, zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste toată țara, începu viața grea și anevoioasă, tot în războaie și osteneli [2] , căci țara, fiind bogată ... aprig de soi moldovenesc [3] și alerga ca un fulger la toate punctele
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... până la Paris nu era pe vremea aceea o jucărie. Trebuia cel puțin o lună să ajungi până acolo, căci în străinătate nu erau drumuri-de-fier decât de la Cracovia înainte, iar la noi nu erau nici măcar șosele. Trebuia vorba ceea, să-ți faci testamentul la plecare. Dar inima de tată nu cunoaște piedici când dorul o atrage. Deși știa un pic de franțuzească cât să nu moară de foame între franțuzi, își angajă totuși un tălmaci franțuz ca tovarăș care să-l călăuzească în lunga călătorie. A pus vreo zece zile ... opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul unde nu avea să se întoarcă decât peste vreo șase luni. Câte nu se pot întâmpla într-atâta amar de vreme! Deși atras puternic de dorul copilului, totuși conul Manole se simțea îngrijit de un drum așa de lung în țări străine nemaiumblate de el, locuite
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... GENUNEA NASTASIA DOLGA Boieri, ostași etc. Actul I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de ... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... aceasta s-apropie un om ostenit, înfășurat într-un veșmânt gros și lung până-n pământ. Trece puntea, pune mâna pe toarta porții și bate de ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ei ... și infinit creatoare! Pășim pragul, și ne aflăm sub domul înalt al donjonului din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare stă liniștit un stîlp masiv de zidărie de ...
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... nu orice român îl poate profesa: este reportajul; de aceea am zis „orice român", iar nu „orice româncă". Se știe că orice român de sex feminin, fie de orice vârstă, numai să poată vorbi, și fie de orice condiție socială, numai să aibă cui vorbi, este născut reporter. Cu românii de sex masculin, lucrul se schimbă; nu orișicare poate fi un reporter special. Odată stabilit aceasta, să vedem cum am cunoscut eu pe DR.LEYDEN Eu ... ilustru specialist en pantoufles — cum ar zice francezul — en pantoufles și el și eu. Am dormit două nopți în aeeeași cameră la Hotel de Orient, peste drum de Episcopie, camera cu numărul 12, care dă pe balconul de deasupra gangului. Din balcon, seara mai ales, e o priveliște minunată; avea în față, spre dreapta, squarul, dominat de cupola Ateneului, pe când pe sub picioarele noastre uruie, fără o clipă de repaus, un fluviu torențial de trăsuri, de tramcare, de căruțe, de biciclete și de pedeștri. Spre complectarea acestei armonii de elemente, două flașnete cântă dinaintea hanului lui Gherasi și a treia în colț, la „Pisica neagră". Așa, noi cari stam în balcon ...