Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COPIAZĂ
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 468 pentru COPIAZĂ.
Gheorghe Asachi - Castorii Castorii de Gheorghe Asachi Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o păreche, Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche. Ostenind cu ghibacie Și păzind iconomie, Spre nutreț ave-n camară Tot producturi de la țară: Frunză, scoarță, nuci și ghindă, La prânz, cină și merindă. Cu această rânduială Trăiau fără de sminteală În duratul foișor Acii soți cu fiii lor Fericiți, d-ar fi urmat Cu cest metod măsurat, Ce din neam în neam de fire Li s-au dat spre moștenire, Și-n repaos gios trăind, Mai presus n-ar fi dorind. Dar o pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieșia adeseori, Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin lac Scotea-n aer a lor cap. Lua aminte și vedea Ce la curte se dregea, Cât-armonie, lumină, Se lățea prin cea grădină, Cum prin înflorit parter, Cu-nvățatul guverner, Tineretul boierin Dialect vorbea străin. La aceste luând sama, A castorului ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecţie de fabule Epilog la o colecție de fabule de Gheorghe Asachi Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum voiajerii fac, Neputând nici eu să tac, Dintre cât-am auzit La apus și răsărit, Am scris mică Cărticică, Îns-acii ce o critică, Între cele ce-or să zică, Cugetez că-m vor s-împute, Cum că fiarăle sunt mute, Și prin cele, Care ele Cugetează, spun și dreg Eu pre oameni înțăleg, Ș-or căta ca să dezbine Publicul tot de la mine. Deci am zis cătr-a me carte: Ca să scapi d-atâte sfezi, Cărticico, acasă șezi! Că-n Moldova nu ai parte, Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa politioară, Zisă au scris-istorioară, După ce s-a neguța, Cartea ...
Gheorghe Asachi - Minciunile Minciunile de Gheorghe Asachi Într-o sară foarte lină În primblare am ieșit, La Copou, lângă grădină, Să răsuflu-aer dorit. Când, văzut-am deodată La stat mare o figură, După modă îmbrăcată. Dar, precum fac cii săraci, Purta-n umere desaci. Dar nu am însemnat Di-i femeie au bărbat! Mă mir d-acel venetic Și întreb atunci de nume. Stahia-mi răspunde: N lume Intrigă oameni-mi zic. În această țărnă bună Straturi samăn de minciună; De calumnie, de crezare, Grânul meu amestec are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ, Însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă delicată. Pentr-acest product mănos Orice timp e priincios; Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală. După-această, a sa mână Iute samănă-n țărână; Un grăunte nu se pierde, Iată tot ogoru-i verde. O minune! Ntr-un minut Ierburile au crescut; Înfloresc, ș-apoi pe loc Amu spicele se coc, Încât toat-acea câmpie Au produs ...
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un mic folos. Vrea, adică, să știe Cui mai mult se cuvine Să ție pentru sine Un petec de cîmpie Și un colț de pădure, de tot nensemnător, Ce despărțea ținutul și staturile lor Acum sînge mult curse, și multe luni trecură, Făr-a se putea ști Cine va birui. Elefantul năsos, Și bivolul pieptos, Cu lupul coadă-lungă Multe izbînzi făcură. Fieșcare tulpină era plină de sînge. Ici se vedea un taur jumătate mîncat; Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge; Colo, un porc sălbatec fără două picioare; Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare, Oftînd după curcanii ce încă i-au scăpat! Iar mai vrednic de jale era viteazul urs, De două coarne groase în inimă pătruns. Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește, Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe, și că proorocea Întîmplările toate, după ce se trecea; Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare, Cum poate să ajungă sfîrșitul ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...
Heinrich Heine - Amurg (Heine)
Heinrich Heine - Amurg (Heine) Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care, Copil, pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și cu inima mică; Iar gingașele fete, Pe după-nflorite glastre, Steteau peste drum, la ferestre, Rozalbe figuri zîmbitoare, Bătute de
Iacob Negruzzi - Heinrich Heine
Iacob Negruzzi - Heinrich Heine Heinrich Heine (Christian Johann Heinrich Heine) n. 13 decembrie 1797 , DĂ¼sseldorf d. 17 februarie 1856 , Paris Poet german Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Heinrich Heine (1797 — 1856) Poezie Traduceri de Ștefan Octavian Iosif Loreley Grenadirii Aș pune cruce sărăciei Cavalerul Copii eram... Consilii Trei sonete În vis părea... Sunt învățat să port... Ca un nebun... Ca visurile Ce tristă mi-e inima... Stai și-asculți sub ramuri... Arborii-nfloriți răsună... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... În saloane de pictură... Cavalerul Olaf Pe-o dimineață Nimfele Solia Amurg Furtuna Noaptea-n cabină Sărbătoare de primăvară Pe nouri luna strălucește... Vedenia BelsĂ zar Închinare În vis... N-am împotriva ta nimica... Din basme vechi... Frumos e pe lume... Socoata
Ioan I. Ciorănescu - Paiaţa Paiața de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Viața câteodată îmi pare o paiață Cu buzele făcute și văruită față Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros, Cu clopoței în mână și hainele pe dos, Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare : Veniți ! Nu e durere ! Veniți! Nu-i întristare! Priviți-mi gura roșe ca florile de mac Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac ! Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie Și-n ochi a veseliei demonică scânteie. Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării, Veniți toți flămânziții ... femei, moșnegi, copii, Vă dau la toți! – și râde cu văruită față, Se năpustește valul țipând, și unii-nhață Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței, Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei, Fâșii în fugă-și rupe din haina ei de lână Lăsând la fiecare o zdreanță roșe-n
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...