Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DIN VÂRF

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 314 pentru CEL MAI DIN VÂRF.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

... De a lor ticăloșie ocolite ca de-un lanț, Îți ridică toată pofta de a face vreun romanț. Mie-mi pare rău din suflet, căci de aș fi nimerit Ciobăncuțe cum văzusem într-o carte ce-am citit, Ca un om care din fire nu am fost aristocrat, Fără pierdere de vreme m-aș fi și amorezat. Acum însă ce pot face, cu ce mijloc să suspin, Când ... Un călător să se-abată puțin în locașul meu! Nu că e deșert pământul detot de locuitori; Pimprejur sunt câțiva nobili, de moșii stăpânitori, Care din copilărie aici s-au obișnuit, Ș-ale lui Avraam bunuri din strămoși au moștenit. Dar vorbesc numai de vreme, n-a-nvățat a se gândi, Și decât zilele lunii, alta nu doresc ... merită a dobândi, De se vor pune vreodată în cumpenele cerești, La porĂ­le veșniciei, purtările omenești, Adio! de ale mele nu-ți mai vorbesc rătăciri, Singur pricină adesea mi-am fost de nenorociri, Măcar că și a mea soartă, care nu prea mi-a zâmbit ... de pe un munte mă uit în jos pe pământ, Dealurile celelalte foarte mici îmi par că sânt, Ochiul abia se oprește pe-al lor

 

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!

... n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de ... o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriță ... se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos până sus. Apoi trece la alt copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Și ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe: Cioc! cioc! cioc! Scatiul piruie iar: — Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai niște vorbe ... ești pasăre neisprăvită. S-o fi hrănind ea cu mustul copacilor, dar ce și-o fi zis: „Dacă mi-i dat să ciocănesc mereu, ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

... Ion Luca Caragiale - Bacalaureat Bacalaureat de Ion Luca Caragiale Când ies de dimineață din casă; o trăsură din trap mare intră pe strada mea; în trăsură, madam Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectos. Cum mă vede, oprește trăsura, înfigând cu putere ... Georgescu — căsuțele ale galbene de lângă băcănie; intri în curte, casele din fund, la dreapta... Acolo șade... Eu te aștept aici. Mă dau jos din birjă și pornesc, ridicând rugi călduroase la cer, să dea Dumnezeu să nu fie acasă d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuința lui, bat ... o importantă egală tuturor obiectelor de studiu, și asta este dăunător mersului, adică, vreu să zic, progresului; căci, în definitiv, ce vrea să facă școala din tinerile generațiuni, cari vin și caută, mă-nțelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetățeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială ... a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tânărul să o îmbrățișeze?... Ba nu, spune d-ta! Profesorul holbează ochii la mine și mai aiurit... Văzându-l așa, îmi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!" — Uite, frate Popescule ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... și arăta sentimentalitatea și de a acuza societatea română, care ar fi lăsat un asemenea om nebăgat în seamă și într-o mizerie din cauza căreia ar fi înnebunit. Noi credem că aceste aprețieri sunt greșite. Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa de covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienației declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ... a unui redactor de ziar nu credem că trebuie privită la Eminescu ca o sforțare impusă de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, veșnic cetind, meditând, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se interesa cu atât mai mult la toate manifestările vieții intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie studierea mișcării filozofice în Europa, fie izvoarele istorice, despre care avea cunoștința cea mai ... din țară. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta și a scrie asupra lor era lucrul ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... sunare, Pe de-a pururi călătoare, La glas de privighitoare. Cum îngână și visează, Genele-i se-ngreuiază; Adormind astfel cum șade, Fusul din mână îi cade; Doar prin somn mișcă piciorul, Ca să-și legene ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și ... candelă smerită Pare că e zugrăvită. Cum dormea cu ochiu-nchis, Ea visă un mândru vis: Un părete-a stat să cadă, Nu mai e defel zăpadă, Codrul tremură-nfrunzind, Izvoarele-ntinerind Și ea vede mândru tei Ce umbrește casa ei, Că-nflorea bătut de vânt Cu crengile la ... ating nici de pământ, Ci se leagănă de vânt, Căci ușor de mâni se prind, Trag un danț și mi-l întind, Leagănul încunjurând Și din gură cuvântând, Cuvântând cuvinte rare Ca niște mărgăritare. Una zise: ­ Drag băiat, Vei fi mare împărat, Căci așa îți este scris, Cum ți-o ... Și se roagă către zâne: ­ Luminatelor stăpâne, Nicăieri nu-i copilaș Așa blând și drăgălaș, Nici în lume, nici în țară, Că-i frumos din cale-afară, Drag îmi e ca o minune, N-am cuvinte a o spune, Geaba caut și gândesc, Nu știu să le potrivesc ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... lovesc atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru și pentru noi! Noi am tipărit în no. 4 al Foaiei noastre una din ... Ce poartă semnul muncii pe mâinile-i asprite... ș.c.l. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cum au ajuns să fie în cele mai mari trepte, Iar vechea mea noblețe tânjește amărâtă! Din vremea Olgăi încă avem strămoși magnați; De-atunce, până astăzi ei fură tot în slujbe... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vezi diplomele mele, hrisoave, spițe lungi; Mai jos decât namesnic nici un străbun nu am... ș.c.l. FILARET Spune-mi, lăsându-ți lenea, povara de oștean Purtat-ai vreodată? Gonit-ai pre vrăjmași ... luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vina, apoi lovește-ncet. Păzind cu scumpătate ca rana să nu fie Mai mare decât trebuie. Această îngrijire Și eu când scriu la versuri întocmai imitez: Îmi pare că iau sânge la demoralizați.“ Aceste sunt satirele ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

... aieve? Dinspre Olt, urcând, zărește Un vultur măreț ce-ntinde Aripile — și-adumbrește Toată Țara Muntenească Și Moldova și Ardealul... Vai! dar noapte și mai oarbă Își aruncă-n urmă-i valul! Dintr-o dată, fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină ... văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin de jale Mii de clopote dau veste: ,,Ștefan-Vodă al Moldovei, Ștefan-Vodă nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ele-ncet se-ndreaptă. Este Ștefan. Azi străbate Cel din urmă drum prin țară, Dar pe unde trece-acuma, În măreața zi de vară, Plânge dealul, plânge valea, Plâng pădurile bătrâne, Și norodu-n hohot ... durere Au trecut - și-n noapte-adâncă Doarme Ștefan, dar și astăzi Neamu-ntreg îl plânge încă. Și-l vor plânge codrii veșnic Fremătând duios din ramuri, Cât vom fi-n cuprinsul nostru Tot iloți ai altor neamuri! Jalnic apele l-or plânge; Și zadarnic, multă vreme, Din adânc de văi pierdute, Triste buciume-or să-l cheme... Însă când suna-va ceasul De dreptate pentru țară, ...

 

Ion Luca Caragiale - Leac de criză

... economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică ... băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? război! îmi zice băcanul cu un ton cu totul altul decât al mâhnirii. — Atâta ne mai trebuia! nene Matache, îi răspunsei eu. Război ne mai trebuia, ca să ne prăpădim de tot. — Las că-i bine, adăogă omul cu tonul și mai accentuat, frecându-și palmele cu multă satisfacție. Iei ceva? fac eu cinste. A făcut cinste și, pe câtă vreme beam un păhăruț de ... în ce mai multe, până ce, pornind în grămadă mare către Dunăre, au umplut Bucureștii. Și, în adevăr, previziunile băcanului meu s-au izbândit cu vârf ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... Slatinei, era un om foarte glumeț; el avea vreo zece câini de o grăsime nepilduită, care ne-au primit cu lătrături vrednice de câinii cei mai vestiți în istorie. Contrastul grăsimii lor cu slăbiciunea cailor, din care aduseserăm cu noi numai cinci, ne făcu să întrebăm pricina, căci bănuiam că poate căpitanul, abuzând de puterea sa, împarte la câini nutrimentul ce ... pe a mea și a câinilor." Și adevărat, după rotujimea obrazului său, putea judeca cineva că a doscoperit pentru aceasta cel mai bun metod. Așa, mulțumiți de conversația lui, îi poftirăm sănătate și plecarăm. Era cinci ore după-amiază; abia avuserăm timp să ajungem la poștia de ... a pleca cu repeziciune, fără măcar a întoarce ochii spre locul de osândă. Pe la amiază sosirăm la Slatina, oraș vechi, dar cel mai anevoie de vizitat ce am văzut vreodată. Risipit pe coastele dealurilor ce îl înconjoară, orașul înfățișează o vedere împestrițată, și poate mulțumi privit de departe ... sfârși în undele Dâmboviței, alegătorii prinților, ca să înceteze neunirea ce domnea între ei, deteră tronul acelui boier din Slatina, și Vintilă I fu unul din ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... Lampa era pe stinse. — Lumina se stinge, zise Ruben, pîn' a nu se stinge lumina, numără-mi banii.. . Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. — Ți-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule , n' auzi ? â ... i bine închisă, întinse o cergă veche peste mort și se culcă. Dar numai ațipea și nu putea dormi. El se zvârcolea în pat și din când în când își bătea cu pumnul în cap. Începu să ofteze și să geamă, se sculă din pat, lung și slab, și pipăi pin întuneric s-ajungă la masa pe care distinsese 15 hainele de Domn. — Trebuie să mă duc la ... urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără ... pe unde rătăcesc umbrele războinicilor lui Ștefan! Ce-mi pasă mie, moldovan ruginit, de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemțești, de comediile voastre imitate și de povestirile voastre traduse și adaptate ! Zugrăviți-mi, mai curând, o icoană din țară, povestiți-mi o scenă de la noi, pipărată ori plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul și răul, simplul și emfaticul, adevărul ... destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>