Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA PIELEA
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 237 pentru CA PIELEA.
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie ... lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri ... călătorului meu, el avu o influență salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... feluri de bucate și cu jumătatea de porție, stă totdeuna dată la o parte - și dă să se așeze pe scaun. În mișcarea ce face ca să-și ridice vingherca de la spate așezându-se, îi cade din buzunar, făcând mult zgomot, un revolver de calibru mare, ca revolverele militărești, împreună cu o carte de vizită. Vădit contrariat de aceasta și neputându-și îneca o exclamație de necaz, s-apleacă, ia repede arma ... stânga al scaunului, și-l împinge binișor, dar cu destulă putere, la o parte. N-a trebuit mai mult decât trei-patru secunde, ca să se săvârșească această manoperă . Tipul se așază la loc pe scaunul lui, de astă dată cu mai multă precauție ca întâia oară, iar tânărul ziarist merge să facă asemenea la masa lui. De astă dată carta de vizită nu se mai vede; a dispărut ... fost posibil, dacă omul n-ar fi avut darul să învețe din pățeala altuia, să se folosească de experiența aproapelui său. Astfel, o amintire trecu ca un fulger prin mintea celor trei tineri confrați: cum scăpase judecătorul de instrucție din mânile amicului lor D.? foarte simplu: pe când D . îl pândea ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... mărfuri de lux și mai ales de dantele. Călătorii, mai cu seamă cei bănuiți, sunt supuși la revizii și scotoceli, cari răzbesc totdeauna până la piele. Se-nțelege de la sine că pentru călătorii feminini este o anume sală de revizie și femei revizoare. A amăgi, a dejuca ... să mă caute, domnule revizor; ceea ce a spus acest onest tovarăș de călătorie este exact. Trec eu singură în sala de revizie ca să predau impiegatelor d-voastre dantelele. Apoi, întorcându-se către protectorul ei, adăogă cu un zâmbet nespus: — Îți mulțumesc, scumpul și demnul meu cavaler ... domnule? — Asta însemnează — răspunse cu multă volubilitate vizitatorul— că dantelele dv. au costat cinci mii de lei, iată-i; eu am luat premiu ca denunțător o mie de lei; cinci și cu una, șase. Aceștia sunt banii dv. Cât despre supărarea ce v-am făcut-o, vă cer milioane ... amețită, care va să zică... d-ta... — Eu nu sunt spion fiscal cum ați crezut... sunt negustor cinstit... Trebuia să vă dau pe dv. ca să-i pot orbi să trec eu: aveam în căptușeala paltonului o avere întreagă — cele mai fine, aproape trei sute de mii netto â ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... bucurie. Se miră și femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu știau cum să umble mai binișor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză și să mănânce toți dintrÂînsul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot ... și că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, cu șoșele, cu momele, îi intră pe sub piele și se înădi cu dânsa. Biata femeie, slabă ca toate femeile, se planisi dascălului. Într-una din zile, după ce își scoaseră ochii, dascălul uitându-se la ea cu ochi galeși și cu giugiuleli ... îi dete un fier ars prin inimă. - E, apoi ce fel de pasăre ai voi dumneata? îl întrebă femeia. - Ceva așa, deosebit, răspunse dascălul. Și ca să nu mai ocolim, ți-oi spune românește, pe șleau: am poftă să-ți mănânc friptă găina aia a ta din colivie. - Vai ... ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... A. Russo fu din numărul proscrișilor. El trecu în Bucovina și merse la Viena, unde se întâlni cu alți români, ce veneau din Paris ca să intre în țară. Plecând cu toții pe Dunăre, ei se găsiră pe vapor în societatea zgomotoasă a unui mare număr de maghiari ... maghiar: Ellyen sabaciag [1] însemnează: lanțuri pentru români. Ergo, am fost arestat la Dej, și chiar acum mi se pregătește un alai de naționaliști-gardiști ca să mă ducă la Cluj ; însă nu fi îngrijit, dragul meu, căci am o tainică și sigură presimțire că nu mi se va întâmpla nimic ... din pasajele unei lungi protestări adresate de el contelui Vay, comisarului din Cluj. „Domnule conte! — Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un spectator la evenimentele acestei țări, bucurându-mă de ospeția ce-o primisem, și dorind în fine ca să mă întorc în patria mea, am luat drumul cel mai drept, adică pe la Dej; se vede însă că în Ungaria drumul cel mai ... contra unui asemenea act arbitrar al autorităților subalterne din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, și-au apropiat totodată și valiza mea, ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când ... Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec, a ochilor mirare. Tot omul care-o vede, răpit ... Frumoasa Lia pleacă pe Graur, calu-i șarg, Ce zice că pământul nu e destul de larg, Și zboară fără sațiu, luându-și iute zborul, Ca vântul și ca gândul, ca spaima și ca dorul. El fuge pe sub soare, el fuge pe sub lună Și piere într-un fulger cum piere vestea bună; Și trece pe sub nour ... ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... cu stuh; dar nu puteam înțelege de departe dacă acea ființă era om și dacă acele locuințe primitive formau un sat. Îmi închipuiam deci Valahia ca un soi de pustiu vânturat de cârduri de fiare sălbatice și de oameni pribegi ca în sânul Africii... Râdeți, domnilor? dar bun e Dumnezeu! m-oi întâlni eu vreodată cu profesorul meu de geografie! Oprindu-se vaporul la Brăila, mă ... acel de fân; dar astă dată mă apucai cu mâinile țeapăn de căruță: Allons . -- Alon, domnule ! strigă postașul și, înțepenindu-se în scări și chiuind ca un furios, și pocnind grozav din harapnic, el porni ca o bombă. Ce să vă spun, domnilor?... De când sunt nu mi-am închipuit o alergare așa de infernală, un lucru atât de original! Într ... ce slujeau de hamuri, încălecă și-mi făcu semn să mă sui în căruță. Ce puteam să fac?... Mă urcai de iznoavă, cu capul plecat ca un osândit la moarte ce s-ar sui pe carul ghilotinei, și pornii iarăși în fuga mare, deși căruța nu mai avea decât trei roți ... zise postașul când se despărți de dânsul, adică: mânca-te-ar lup ! Soarele acum asfințise, și luna împreună cu stelele se arătaseră pe cer, întocmai ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... țigănești înarmate Cu săcuri, ciocane și baroase; Precepând apĂ²i ce va să fie, Mai că nu leșină de mănie!... Căci nu rabdă năsâlnica zână Ca rând bun oamenii să păzască, Și temându-să ca să nu vină La cevaș' rând gloata țigănească, Gândi cum sfaturi să le strămută; Ș'indată, iaca, să scoală iute; Pe arepi de volburi cu ... mai umble din țară-în țară, Nici să mai fie-altĂ²ra de-ocară. Căci Vlad-Vodă locuri de moșie Le dedusă cu ceastă-învoială, Ca de-acuma și dânșii să fie Oameni ca ș-alții cu rânduială, [9] Iar ei mult să sfătuiea-între sine Cum ș-ar tocmi trebile mai bine. O zi de sfat era și ... poate cineva zice: Asta-i țara mea, eu-s dă aice!..." [11] De-aci Goleman luă cuvântul Și le sfătui pre larg și tare, Întii, ca să-și împartă pământul, Ca tot însul din vreme să-l are, Să-ș' poată face mălaiu și pâine, S-aibă ce mânca de-azi pănă mâine. ,,Oameni buni! Oare ... întunecată, În chip de corb la țigani s-arată. Și vrând să le facă-o nătărie, Zbură-în giur, pe deasupră-le, roată, Câteva ori, ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... beau o bere... Privirile mă săgetează; pe lângă cei de la mese, ies acuma să se uite la mine și cei din cafenea... Un băiețel ca de vreo cinci ani se scoală de la locul lui, vine binișor la masa mea și se pune, mâncând dintr-o prajitură, să mă studieze ... neastâmpăr nesuferit îmi furnică din talpă până-n creștet... Insecte!... Iute jos din pat!... Iau lumânarea să văd de aproape... E grozav!... Un popor întreg, ca la un plebiscit... și umblă și aleargă pe cearșaful alb încoace și încolo uimite de lumină! Ce să fac?... Trebuie să dorm!... În pat imposibil ... al birtului, văd silueta albă a femeii ridicând în sus brațele goale cu pumnii încleștați și dând capul cu părul despletit pe spate ca și cum i s-ar fi frânt gâtul. Un moment se răsucește de mijloc, apoi cade țeapănă pe spate în prag... Pun mânile la ochi ...
... UN TÂNĂR AUTOR SERVITORUL (vrând să anunțe) D-le director, este aici un tânăr autor. TÂNĂRUL (intră îmbrâncind pe servitor, poartă un ghiozdan greu de piele) De prisos, amice, să mă anunți... DIRECTORUL Na! altu acum! TÂNĂRUL (cu dezinvoltură către director și ceilalți) Doamnelor și domnilor, mă iertați că intru așa ... căci suntem aci în teatru românesc; dar nici nu putem admite că absolut tot ce-i românesc trebuie să fie bun. Să poate prea bine ca o piesă cât de românească să nu fie bună. Mi s-a întâmplat să văz vreo două-trei... D-na ALEXANDRESCU Numai atâtea ... porțile noastre largi, este publicul. Și d-ta nu știi cât de exigent și de dificil e publicul nostru. Ei! d-ta nu-l cunoști ca noi. (toți dau din cap.) Nu e așa de zadarnică vorba că Bucureștii sunt un mic Paris al Orientului. (se uită la ceas.) Pentru Dumnezeu ... DOAMNA Cine sunt ce vă pasă. Mulțumiți-vă a ști ce sunt. (foarte volubil.) Sunt o ființă foarte complexă! Caprițioasă și statornică; impresionabilă ca un copil incult, blazată ca ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... scaun; foarfecele începură să sune prin pletele mele întocmai ca secera-n prin grâu și cât ai bate în palme mă trezii gol la cap ca un harbuz. Nu eram, ca să zic așa, nici vesel, nici supărat, căci tocmai bine nu puteam să-mi dau samă de ce se petrecea cu mine în ziua aceea ... la Catrina și i-am spus voia tatei care acum era și a mea; iar ea nu-mi răspunse nimic, ci se înroși ca focul și plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar acum nu mai îndrăznii; de când gândul însuratului mă urmărea, mă făcusem rușinos ca o fată mare și vorbele nu-mi ieșeau slobode din gură. Apoi de la Catrina făcui stânga-împrejur și mă dusei drept la căpitanul pentru ... eram în crucile satului împreună cu toți flăcăii din batalionul meu. Bătrâni și copii, babe și fete, toți, afară de Catrina, erau adunați împrejurul nostru ca să ne vadă plecând. Iar noi, optsprezece de toți, eram înșirați doi câte doi cu caporalul în frunte. — Pușca la umăr!... Marș!... Atunci cu ...