Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA LA OCHII DIN CAP
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 554 pentru CA LA OCHII DIN CAP.
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... și—te acață!“ Achim pornește. Ars de foc Se duce, duce; d-apoi unde? Nu știe singur, ci-și răspunde, Că-n țări la craiul Poloboc. Drum bun, Achime, și noroc! S-a dus o săptâmână-ntreagă— Dar nu știu cum a rătăcit, Ca nu mergea spre răsărit, Și astfel, fără să-nțeleagă, Ajunse-ntreg și fericit La toarta galbină de-aramă; La capul lumii, bag de seamă. Și ce gândiți? Achim era Cu nenoroc ori desperase? De unde zmei! Se bucura, Cât sta din piele mai sa iasă! Pe el de mult îl tortura Dor greu, de-a sta cu sfinți la masă: Și-acum în orice caz va sta! Dar cum? Achim citise-n carte, Că sfinții-și au crăimea lor Și-apoi pe sfinți cam ... văd p-aici! Auzi! De nu vrei să mânci cucuruzi, Pornește! Haid’, șperlă și pară...!“ Achim cotor e om cu minți; El dă din cap scrâșnind din dinți Și-o cam grăbește din ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... n floare când se simte călare pe Șargan. Glumeț, îi place-a zice lui Negrea, viteaz darnic [1] : Am să mă fac, nepoate, din Cârjă buzdugan! Negrea, zâmbind, răspunde: Ai cârja bătrâneții La sfaturi, iar în luptă ai brațul tinereții. Și, ajungând cu toții la Racova devale, O cruce luminoasă le se-arăta în cale. Așa, cu mic, cu mare, apărătorii țării, Ieșiți ca frunza-n codri la vântul primăverii, Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor, Trec râpile în salturi, trec râurile-not Ș-aleargă-n neodihnă, voinicii, cât ce pot La glasul țării scumpe ce-i cheamă-n ajutor. Merg unii cu grăbire spre codrii Bucovinei, Ș-acolo se adună la strâmtele potici, Pândind, ca vânătorii, mișcările jivinei, Și tot rugând: .ă, Doamne, să treacă pe aici! Merg alții la Suceava să facă pe Albert A pierde oaste multă și mult timp în deșert; Iar alții la Cotnarul iubit și podgoriu, Pe unde stau cu oastea Bogdan, domnescul fiu, Tăutu cu mintea coaptă, Costea cu ochi semeț, Și Trotușan și Boldur, cu suflet îndrăzneț, Și unde Ștefan-vodă înfipt-a steagul său, Strigând la cer: Ajută-mi, o! sfinte Dumnezeu! III ...
Ion Luca Caragiale - Situațiunea
... aia? - Aia-i aia, care știi dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebunești, care pot pentru ca să zic că nici o țară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie și să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! care atunci însemnează ca nu mai ești independentă nici la tine acasă, după ce ți-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificații și să poți zice la un moment dat: până aci! nu permit! - În sfârșit, guvernul o să... Nae mă-ntrerupe: - Las' că și guvernul... Dumnezeu îl știe și pe el ... eu. - Foarte ușor. - Uf! adaog. Ce? - Băiat. Și trăsura moașei pornește. - Bravo, Nae! să-ți trăiască! - Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie... Și mă ia la braț. - Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae. - Ce? - O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca... Zic: - Nae! scuză-mă: e așa de târziu, care nu pot pentru ca să mai merg... - Îmi pare rău... - Mi-e așa de somn, care trebuie negreșit pentru ca
... George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele ... Odorul meu, Tu știi că eu te vând! Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor: De-acum smochini, din mâna lor, Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieși cu drag Să-ntindă mâinile din prag, Să-i iau cu mine-n șea pe rând! Ei nu vor mai ieși râzând În calea mea șirag! Copiii mei cum să-i ... ntoarce-arabul răsărind Cu ochii înghețați... El scoate grabnic un pumnal, Și-un val de sânge, roșu val De sânge cald a izvorât Din nobil-încomatul gât, Și cade mortul cal. Stă pașa beat, cu
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina groasă, pe care nu o iubea, dar care totuși îi ținea cald și o avea ... intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură, se întoarseră cu lopețile pe umăr, înotând până la gât prin troian. Musafirul ce venise se coborî din sanie și o luă spre cerdac, dezgropându-și, la fiecare pas, picioarele. Era Filip Micle. Lui Toma i se strecurase o rază de bucurie în suflet cum parcă niciodată nu simțise. Și venitul nu ... ...
... sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când ... vultur de cei mari, iai pușca și… dar aveți voi pușcă acasă? - Avem, nene Cărășel, avem; tata are una de cele cu crăcană, răspunse unul din ceata „dimonilorâ€�, dar a ascuns-o mama-n pod ca să nu ne primejduim. - Destul, măi hodoroagă! Cum zic, iai pușca, ochești… și, când îți vine vulturul la țintă, pâc, tragi cocoșul și dai foc. Tai, acum, piciorul galiței, îl cureți de măduvă și-l fierbi în lapte clocotit ca să se ducă carnea de pe dânsul. Așa am făcut eu asta. Cărășel scoate, iarăși, trișca din ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ce venise în țară sub cuvânt ca să-l așeze pe tron. La anul 1524, luând domnia Radu al VII-lea, care se afla poprit la Constantinopol, făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să ... să se atingă cu vreo înnoire nelegiuită de sfintele chilii, dar pe de altă parte, urmând înțelepciunii omenești, a zidit pentru sine afară din mânăstire o pereche case îndestul de lumești, dar minunate pentru odihnă. Ceilalți călugări, supuși la ploaie și la frig, locuiesc în chilii neînvelite, și suferă tot ce trebuie să sufere cineva ca să se învrednicească a ajunge mucenic. Nu sunt deloc la îndoială că în lumea cealaltă vor fi fericiți, căci într-aceasta sunt îndestul de rău. După odaia ce ne-o deteră de locuință, ne făcurăm ... capul și salutează, când îl pipăii și înțelesei că este de carne și de oase, era aproape să strig: "Nu, acesta nu este pustnicul!" întocmai ca acea damă de provincie care mergând ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... căzut. Nevasta i-a murit; Și-apoi I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urmă-a-nnebunit." —„Nebun, din ce?" — „Cuvântul meu Și-al altora, e zvon prin sat ; Dar știe Dumnezeu! Din multe toate, — zic și eu, Dar, urma, din băiat." — „Era mișel?" — „Ba nu, deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S ... urma lor Cum se duceau spre sat grăbiți, Rămase gânditor Și frânt ca oamenii când mor, Cu ochi încremeniți. Când i-a pierdut din ochi, voi Să se ridice, și-a crezut Că moare-n câmp aici, Ca prins de friguri șovăi Și-n urma a căzut. Târziu detot s-a ridicat, Și ochii-i se facură grei Ca ... Și dealul mic, ușor să-l sui — Aici l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sunt morți părinții lui! Măcar din deal, așa ...
... o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți amândoi Cu ... vârfu-a lipsit Și mi-am pus în gândul meu Să-i fac vârf cu capul tău." ,,Iată capul de mi-l taie, Ca să-l pui tu vârf la claie Și te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine!" Crunt Stoian se repezea Și capul îi retezea. Și țâțele-i le tăia Și pe câmp le-mprăștia; Apoi singur ... pleacă pe la casele oamenilor ca să facă urări de Anul nou; ei se numesc atunci colaieri ce merg cu colinda prin sat. Iată una din acele urări numite Plugul ce obișnuit se zice în ajunul Sf. Vasile, împreunând cuvintele cu sunet de telincă și cu ciocniri de fiere de plug
... bucurie duios copila plânge Și-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiș. Au mers apoi în casă și toți au fost deschiși Și veseli, ca la nuntă; a fost o veselie, Cum datina-i de-a pururi pe la-mpărați să fie. Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, un frâu de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea Și-ntreaga nerăbdare, ce-n suflet mi s-anină, A fost să văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de ... tot câmpul înnegrea De spaimă și de temeri, dar Fulger simte pace: Râzând inelul trage și cruce cu el face Și-n clipă toată stava, ca marmura, stă-n loc Și nici nu se mai mișcă. Purtat de-acest noroc, Feciorul prinde frâul și-un cal din
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul tare, îl puneau mai presus ... și se uita cu ochi stupizi la toți. — Ce mănânci? Ai ce mânca? întrebă el mai tare. Ea își clătină umerii și zbârci gura ca de râs. — Cum, Doamne iartă-mă, să n-am!... Că doar toate sunt din belșug. — Și de post și de dulce, ca la ...