Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂND
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 2514 pentru CÂND.
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... și fumuri seci, Amăgiri cu-ncredințare, Vrăjmași calzi, prieteni reci; Acolo cu sănătatea, Cu odihna însoțit, Toat-a vieții bunătatea Dobândeam eu îmmulțit. Când la vie, la grădină, Când la câmp de multe ori, Cu o muncă prea puțină Pildă dam la muncitori. Când cu mreji amăgitoare Vii prindeam păsări din zbor; Când prin țevi fulgerătoare, Cu plumb le-asvârleam omor. Când cu câinii prin pădure Vulpe, epure fricos, Lupul nărăvit să fure Îl răneam mai cu prisos. Trăgeam mulți din lăcuința Ce-au adânc l-al ... fără gătire, La arme nici mai gândind, Plin de râsuri, de iubire, La suppușii mei venind. Zăresc, văz așa copilă, Abia seama i-am luat, Când mă aflu fără milă Tot dodată desarmat. Norocu gândea să poată, Ca, prin ea meșteșugind, Să mă-njuge-n veci subt roată; D-abia am ... am putere eu sau nu, Ori sunt legile schimbate După cum norocul vru". Mișcare puțină face, Stă, ș-îl văz iar se mișcând; Filomel-atunci, când tace, Când iar s-aude cântând. Ea îi simte-ntâi puterea, Și cu glas petrecător Tuturor apropierea Spune-a dulcelui amor. Cu ea mii de ...
... încuiat ghetele și pălăria în scrin. O săptămână m-a ținut astfel captiv, până s-a potolit primejdia. Atât mai bine! Când eu plângeam acasă de ciudă soarta rușinoasă a săbiii mele, ce se-ntâmpla în inima Republicei? Pe la trei și jumătate după-amiazi ... căuta însă mai cu seamă pe Prezident; dar acesta, printr-o inexplicabilă coincidență, ieșise prin granița de răsărit a Republicei, bariera Bucovului, pe când Reacțiunea intrase pe granița de apus, bariera Rudului. În trei ceasuri de goană, vânătorii arestară mai bine de șease sute de copii ai poporulul. Pușcăria ... au prins călăreții prefecturii către seară de tot, pe drumul Buzăului, dincolo de Lipia, la vreo două poști departe de granițele răsăritene ale Statului său. Când i-au strigat călăreții din goană: "Stăi!" el, care era pe jos, a avut curajul să stea. Iar când l-au întrebat: "Ce făceai aici?" el a răspuns scurt: "Mă plimbam". Și fiindcă este indiferent, când te plimbi, dacă te plimbi așa ori așa, l-au pus mizerabilii să se plimbe-napoi. Tot înapoi și iar înapoi! niciodată înainte! iată deviza ...
... Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoana, care-și caută biletul ei în săculețul de mână, pe când Bubico latră și chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner. - Bubico! zice cocoana, șezi mumos, mamițo! Și-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul și-a terminat treaba și ... va să zică pe mamițica?... craiule! Bubico: Ham! ham! - Trebuie să fii om bun! Nu trage el la fitecine... - Firește, coconiță; simte cânele; are instinct. Când zic acestea, iată că trenul se oprește în Crivina. Pe peron se aud lătrături și ceartă de câni. Bubico dă să se smucească din brațele ... iar, și Bubico, întorcând capul către partea de unde s-aude depărtându-se cearta semenilor lui, latră mereu; eu îl mângâi, să-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridică botul spre tavan și începe, în brațele mele, să urle... în brațele mele! "Ah! Bubico - zic eu în sine ... cocoana s-a deșteptat din leșin; zdrobită de nenorocire, trebuie să răspunză la procesul-verbal ce i se dresează pentru întrebuințarea semnalului. Pe ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... voia. Acesta porunci la niște credincioși ai săi ca să aibă pregătit la îndemână câteva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunții și când va fi înde seară să aștearnă pe drum smoală. După ce puse la cale toate astea, se duse la nuntă. De cum începu hora, fata ... astă dată o întrebă și ea îi tot răspunse cam în doi peri. Îi făgădui și acum că se va lăsa să o ducă acasă. Când fu înde seară la hora cea mai din urmă, pieri ca o măiastră de lângă dânsul. Nu se poate spune cât de mult se mâhni ... și zăcea, fără să-i poată ajuta cineva. Tată-său ar fi dat nu știu cât aceluia ce ar fi putut să-i tămăduiască copilul. Când iată credincioșii lui veniră cu un condur. Măiastra, daca se nomoli în smoală, mai bine lăsă condurul acolo decât să întârzie. Atunci [feciorul] împăratul[ui ... Nu mai rămase decât găinăreasa, pe care o uitaseră; dară împărăteasa, aducându-și aminte de dânsa, îi porunci să se încalțe și ea cu condurul. Când îl trase la călcâi, pare că fu de acolo. Era turnat pe piciorul ei. Ea începu a se văicăra și a tăgădui ...
... gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă; decât o zi la școală mai bine două acasă. Apoi intrai în odaia mea. Ce mică îmi părea odaia de când mă făcusem mare! Mă primblam acum cu pași largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu ... cânele lui Axinte. Cânele lui Axinte, între noi fie vorbă, era un câne neprețuit, și se vede că știa deosebi oamenii buni de cei răi. Când am trecut pe dinaintea jităriei, el a prins să se gudure, să ne lingă pe mâni, să ne sară cu labele pe piept ... din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a vreunei rațe, ce cu botul sub aripă visa, se ... ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca ... un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, și pieri din ochii lor ca o nălucă, ca și când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinții până când se istoviră și dânșii, și ochii din lacrămi nu și-i mai uscară; dară în deșert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei ... la împăratul și-i arătară florile. Împăratul chemă pe grădinar să-i spuie ce noimă să aibă florile ce trimisese fetelor sale. Grădinarul se sperie când auzi că așa bolnav este chemat la împăratul. Iară daca se duse, cu inima tremurândă, și auzi de la împăratul șiretenia cu florile, el se ... ...
... aceste a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie. Dar binecuvântat era locul acesta mai ales de când veniseră cârciumarul cel nou cu nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit ... biserică, fiindcă bătrânul, fie iertat, fusese cojocar și cântăreț de strană, și așa, mergând la biserică, ea se ducea parcă să-l vadă pe el. Când bătrâna pleca la biserică, toate trebuiau să fie puse bine la cale, căci altfel ea odată cu capul nu ar fi plecat. Încă sâmbătă dupăamiazăzi ... răsfrâng razele soarelui de dimineață. Rămânând singur cu Ana și cu copiii, Ghiță privește împrejurul său, se bucură de frumusețea locului și inima îi râde când Ana cea înțeleaptă și așezată deodată își pierde cumpătul și se aruncă răsfățată asupra lui, căci Ana era tânără și frumoasă, Ana era fragedă și ... nici scaun, nici fân, ci unul dintre porcarii unsuroși mâna caii, stând în picioare, iară ceilalți doi ședeau pe leutrele vopsite în verde, ca și când n-ar fi venind decât de aci din apropiere. "Ăștia nu prea îmi par a oameni buni", își zise Ghiță ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... ci le ia pe câte una și le lă și le îngrijește cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, și când a venit Sfânta Duminică de la biserică și a văzut copiii lăuți frumos și toate trebile bine făcute, s-a ... și mai urâte, altele mai noi și mai frumoase. Ea, însă, nefiind lacomă, ș-alege pe cea mai veche și mai urâtă dintre toate. Și când se dă cu dânsa jos, Sfânta Duminică cam încrețește din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care își ia lada în spate ... era plin de plăcinte crescute și rumenite... Și mănâncă fata la plăcinte, și mănâncă, hăt bine; apoi își mai ia câteva la drum și pornește. Când, mai încolo, numai iaca fântâna grijită de dânsa era plină până-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața ... pentru că a căutat-o la boală. Și de aici, fata, tot mergând înainte, a ajuns acasă la tată-său. Moșneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba și paharele cele de argint ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... acum, doctor de plasă la Urziceni, în apropiere de București. Am fost totdeauna atras de capitală, ca fluturii de flacăra lumânării. Îți cam pârlești din când în când aripile, nu-i vorbă, dar, când nu poți zbura, Bucureștiul îți dă mijlocul să te târâi, și tot e bine. Eram, după cum ți-am spus, doctor de plasă. Foarte iubit ... și-a scos pălăria, s-a plecat la ușă să nu se lovească, a venit până în mijlocul prăvăliei și, când a răsuflat o dată, a făcut vânt la niște hârtii de pe un raft, trimițându-le să zboare până jos. Câteva ... ceafă și se întoarse către mine: — E ochiul meu, și pace! Și cum nu putea să-și curme mirarea, adăugă, ca pentru dânsul: Halal! Când a văzut că trebuia să plătească mai puțin decât bănuia, nu-i venea să creadă. A stat câtăva vreme cu mâna ... i mai ceară ceva? Când a înțeles că lucrul e hotătât, spuse neamțului din toată inima: — Mulțumim! Și am plecat. La han, când ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... pace. Și toate-au fost de bine ; De-atunci traiesc frățește oștirile vecine. III —„Când stai în pragul casei, e soarele în prag ! Când treci visând prin noaptea pădurilor de fag, Reverși lumina-n noaptea dumbrăvilor ca luna ; Oh, cât ești de frumoasă, tu nu pricepi, Hiltruna ! Când treci în zori pe colnic în albul tău veșmânt, Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vânt, Tu-n iernile vieței eș ti ... și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. VIII Deodată cântul tace. Ca scoase din pământ Răsar pumnale-n mâna barbarilor. Un vânt Când trece prin frunzișul tomnatic al pădurii Asemeni e suflării sălbatice a gurii Acestui mult amestec de oameni, cari grăbiți Se apără și-atacă ... senină, Ce-ți pasă dac-ai noștri la alte legi se-nchină ?" El vrea să se desprindă și urlă, e turbat. — „Ah, până când toporul nu-1 văd adânc intrat În pieptul tău de fiară, eu nu te las, romane ! Lovit se simte Tibull de multe buzdugane Și sângele ... și iau acum cărarea Spre șanțuri. Și din urmă, din față răzbunarea Barbarilor izbește pe cei puțini, mai des, Mai tare. Și din codrii barbarilor ...
... cu securea mă taie! Că n-am, cât pământul, tot fată să șed! Că știu că pe Nandru eu n-am să-l mai văd, Când văd eu că neamțul mi-l pune-n șireag Și-l poartă cu trâmbiți și-l joară pe steag, Și-l duce să moară-n ... și cumetri s-au pus S-o tragă în casă, și-au dus-o pe sus, Și ea-n zvârcolire nebună gemea Mereu mă cutremur când cuget la ea, Și-atunci am stat veșted de milă. Și cei adunați se-mprăștiară pe drum; Și iarăși primarul da sfaturi: Nicicum! Cu bine ... aflu că Nandru e mort, Și Vica ea, blândă la vorbă și port, Ea n-a fost fățarnică biata. Cătană la tunuri de când a plecat Recrutul, s-a pus de-atunci Vica pe pat Beteagă de friguri, și boala crescând Prin dorul iubirii, prin ... a-ntrat până-n creieri copita de cal, Și-a doua zi Nandru, pe pat în spital, Muri sub cuțite de medici. Și, când a prins veste de mortul recrut, A râs cu amar și din greu a gemut Copila: de-atunci în ...