Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARZÂND (DE)
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 460 pentru ARZÂND (DE).
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi ... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. Trece, dar vezi-o că e-nsemnată D-amorul nostru, cel neînvins, Singur e vecinic și neatins De stingătoarea-i mână-ntrarmată. Ici e minutul cel fericit În care-amorul meu te zărește: "Tinere,-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce ... pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce-n cer viază, Ce p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi ... a mea inimă dureroasă. Înger! cerescul meu serafin! Ce-mi fuse oare a ta ivire? Floare sau umbră, vis, nălucire? Ah! izvor vecinic de ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
... Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se ... dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se jură Că îmi vor bine și mă iubesc, Dar ei îmi poartă pizmă ...
Vasile Alecsandri - Puica bălăioară
... Vasile Alecsandri - Puica bălăioară Frunză verde sălcioară, Puiculiță bălăioară, Tu n-ai tată, eu n-am mamă, Amândoi suntem de-o seamă, Tu n-ai frați, eu n-am surori, Amândoi ca doi bujori. Vină, vină, puiculiță, De m-adapă cu-o guriță, Vin' că dorul mă omoară Și mă arde ca o pară. Vai de mine! n-am crezare! Puica-mi zice-n gura mare: ,,Omorî-te-ar dorul meu Că tu ești viclean și rău, Și tu vrei a ...
... și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un monument alb cu înger și o cruce întunecată; lumina celuilalt chibrit, izbucnit într-o flacără mare ș-apoi stins de vânt, alunecă, ca un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se distinge (deosebește) numai colțul unui grilaj (gard de fier); al treilea chibrit luminează și din dreapta monumentul cel alb, crucea cea întunecată și grilajul din jurul unui mormânțel de copil. — Dorm răposații, dorm sărmanii! — bombănește trecătorul oftând tare. Dorm și cei bogați, și cei săraci, și cei înțelepți, și cei proști, și ... vărs sânge, că demult ai fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ține de ...
... și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un monument alb cu înger și o cruce întunecată; lumina celuilalt chibrit, izbucnit într-o flacără mare ș-apoi stins de vânt, alunecă, ca un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se distinge (deosebește) numai colțul unui grilaj (gard de fier); al treilea chibrit luminează și din dreapta monumentul cel alb, crucea cea întunecată și grilajul din jurul unui mormânțel de copil. — Dorm răposații, dorm sărmanii! — bombănește trecătorul oftând tare. Dorm și cei bogați, și cei săraci, și cei înțelepți, și cei proști, și ... vărs sânge, că demult ai fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ține de ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd ... superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele Nici că au ce sa mai sugă. — Într-un roi mai de un stînjen Au ieșit la promenadă — ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrînă, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler… e iute… oare știe ... ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
... să scrie Iung [7] . Dar, în câtu-i prin putință, mă voiu nevoi și eu Osînda țării a scrie, oricât-mi va fi de greu. [Parada eteriștilor] După prînz la noă ceasuri, încă păr-a nu toca, Năvală mare de oameni, cela pe cela călca ; Întreb ce-i ? îmi spun că oastea trece pe uliță-n sus, Dar c-o paradă ciudată încît nu este ... antimisuri, erau harșele pe cai ; În stihare și-n feloane, mulți se primblau îmbrăcați, Cu alte multe odăjdii, spre vînzare încărcați ; Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putè, Sfinte hărăziri de ctitori ce de rîvna lor ardè, Evanghelii de preț mare, sfinte potire cum vrei, Care de care să vînză, să gîlcevè între ei. • • • • • • • • • • • • • • • • • â ... • • • • • • • Iau obraz mult enicerii, de ustale n-ascultau, Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau. De-a lor răcnete cumplite, ulițele răsunau, Butcă de
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar ... vânt. Și plângea Simina și privea-n pământ Și-și vedea viața toată pustiită Dintr-o vorbă numai! Se simțea slăbită Ca d-un veac de boală. Toate-acum s-au dus! Și din ce? Simina n-avea chip de spus. Ieri, de către seară, a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina, Prietena ei, poate cea mai bună-n sat Mă-sa-n târg fusese ieri și-a cumpărat Mere; și Simina ... a mulcomit. N-auzea nimica. Vântul a clătit Ramura pe care sta vro păsărică Și dormea, și biata s-a zbătut de
... Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se ... făclii în noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic ... până la mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viță Și urmă de Troada... Și dând în visterie Grămezile de aur răpeau cu lăcomie. Trei zile pustiiră cetatea și olatul Împlând cu jale țara lui Priam-împăratul. Când oamenii-s grămadă uciși în orice loc ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... o-mbia, Pân-ce Ileana Din gură-i grăia Eu că te-oi lua, Cum zici dumneata, Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui De mi-ei isprăvi Pod pe Marea Neagră, De fier Și oțel, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie, C-o scară de fer Pân’ la naltul cer! Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea. În palme-mi bătea Și pod se făcea ... Să ia sor’ pe frate Și frate pe sor’? Dar eu te-oi lua Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui Până-n zori de zi Mie să-mi croiești Și să-mi isprăvești Peste Marea Neagră Un pod de aramă, Să nu-l bagi în seamă, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie. Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea, ’N palme că-mi bătea, Podul ... ntindea, Un pod de aramă, De nu-l bagi în seamă Și d-o mânăstire, Chip ...
Alexei Mateevici - Hristos la Martha și Maria
... Alexei Mateevici - Hristos la Martha şi Maria Cu-ncetul asfințea frumoasa zi de vară, Când au intrat Hristos în satul cunoscut. Răcoarea se lăsa, și umbrele de seară Albastre, în ograda Marthei au căzut. Și prin văzduh cântarea, ciripitul Au încetat, când a grăi au prins, De parcă asculta și însuși asfințitul Învățături cerești, în focul lui aprins... Nespus de-nsuflețit era Învățătorul Și plin de adevăr era al Lui cuvânt; Maria nu putea de la Mântuitorul Să-și ieie ochii ei, pe Dânsul ascultând, Și inima-i ardea de dragostea cea sfântă, Și alte lumi mărețe-i deschidea, Privirea Lui cea iertătoare, blândă, Ce dragostea în inimi aprindea. Iar Martha, ce gândea la lucruri ... A zis, apropiindu-se de Învățător: ,,Trimite-mi soră-mea, să-mi fie de-ajutor". Dar a răspuns Hristos: ,,Tu, Marthă, te grijești De multe, dar Maria de asta e departe, Ea una și-a ales, dar cea mai bună parte Îi este partea ei cea mai de