Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADORMI
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 494 pentru ADORMI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... făcând cu mâna în patru părți, plecă ca o vijelie. Domnița intră, podidită de plâns, în iatacul ei de cleștar. Se trânti în pat și adormi cu genele ude și cu mâinile încrucișate pe piept. Când tresări din somn și deschise ochii, și mă-sa și tată-său se uitau la ... creștetul luminos... Și i se păru c-aude un glas, un glas fericit care cânta și vorbea după tremuratul ușurel al chitarei. — Tim, tam... adormi și rămâi deșteaptă. Tim, tam, tam... care e adevăratul vis, ziua ori noaptea?... Făt-Frumos vine noaptea și pleacă de cu ziuă... Făt-Frumos este ... leagănă mai bine ca el, și nimeni nu mângâie și nu sărută mai dulce ca el... Tim, tam, tam... umbra s-a topit, adormi și rămâi dășteaptă, fată cu plete de aur... Domnița, dreaptă și nemișcată ca o făclie, se uită după umbra șchioapă cum se ducea, se tot ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi Odă la ciocoi de Bogdan Petriceicu Hasdeu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne doare, Cât de cumplit e chinul!... III Și tu râdeai, jupâne, cu fală și rângire: Râdeai precum un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, ...
Cezar Bolliac - Carnavalul Carnavalul de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai ...
Cincinat Pavelescu - Adâncuri Adâncuri de Cincinat Pavelescu Ce liniștit surâde lacul Sub caldul razelor de soare, Când ceru-albastru se răsfrânge În unda lui scânteietoare. Și-n fundul lui, noroiul negru Ascunde lupte îndârjite. Sunt mii de vieți ce se frământă Sub clarul apei adormite. Și noi zâmbim cu-nșelătoarea Seninătate-a unor unde. Ce calmi părem! Dar câte patimi Adâncul inimii n-
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu) Călătorul de Cincinat Pavelescu Marea, câmp de apă clară, e oglindă strălucită. O sărută albul lunii argintând-o până-n fund Și sub vasul ce plutește peste unda adormită Se înalță câte-un vuiet melancolic și profund. Feeria poleiește funii, punte și catarge. Vasul pare o nălucă pe al apelor cristal. De la țărmuri câte-un eco de corabie se sparge Și apoi se risipește ondulând din val în val. Dorm în tihnă călătorii... numai unul la o parte Stă retras, cu ochii jalnici sub o frunte de poet; De gândire e furată a sa inimă departe Și pe buze poartă stigma durerosului regret. În adânca lui simțire a-ncetat orice furtună... Liniștit e ca și marea, dar e tainic ca și ea, Melancolic deopotrivă ca și albul clar de lună, S-abandonă-n voia soartei ca să-l ducă unde
Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă
Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă Impresii de toamnă de Cincinat Pavelescu Pădurea vestejită în stânga mea coboară, Și-n dreapta, o colină se suie către zări, Sub roșul ce amurgul pe culmile-i strecoară. E toamnă pe sfârșite. Pe drum și pe cărări Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări. Trosnește câte-o cracă și-n umbră cade moartă; Săracul o să aibă la iarnă uscături: Natura se-ngrijește cu milă d-a lui soartă. O, fire nențeleasă, cum inima ne-o furi Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere, Tu, care, dintr-un mugur, dai viață la păduri! Știi, oare, ce duioasă și tristă mângâiere E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim În frunza care naște și-n frunza care piere? Doar ea mai ne adoarme durerea că
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge ...
Cincinat Pavelescu - Romanță (Pavelescu)
... spre iadul În care dorul meu se zbate. Dar dacă-n inima ta plină Nu-ncap simțirile eterne, Atunci înfundă-ți capu-n perne Și-adormi
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
Cincinat Pavelescu - Valeriei Valeriei de Cincinat Pavelescu Îmi place să te văd frumoasă, Deși, din frumusețea ta, Eu n-am decât zădărnicia Imaginii de-atâți visată. Mi-e drag să știu că al tău suflet E bun, deși voi aștepta În van dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi place, fără vreo nădejde, Să te iubesc așa-n tăcere, Spre un buchet ce se pălește Să fiu privirea ce-o arunci... Sau picătura ce pe geamuri Alunecă și-n umbră piere; Un vers uitat, dintr-o poemă Ce trist începe cu: Atunci... Așa sunt eu. Poate că versul Te-ar fi făcut să plângi o clipă... Și picătura neștiută Îți răcorea un tainic dor; Ca și buchetul melancolic Ce cu-a parfumului risipă, Putea-ntr-o seară să-ți adoarmă Încet... un gând chinuitor. Și n-ai vrut. Dulce și pribeagă Rămâi să-nchipuiești femeia... Eu voi trăi în veci statornic Acelei clipe ce s-a dus... Înamorat de-o stea, izvorul Se mulțumește cu scânteia Ce-n mica-i lacrimă răsfrânge Lumina astrului
Cincinat Pavelescu - Veneția (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Veneţia (Pavelescu) Veneția de Cincinat Pavelescu Veneția adoarme-n valuri... Pe când amurgul trist răsfrânge, Pe mare-n larg și spre canaluri, O lată purpură de sânge, Brodată-n aur și lumină Ca vechea-i mantă de regină! Nimic nu mai ne-aduce-aminte De viața ei de glorii plină, Decât bătrânele morminte Și catedralele-n ruină; Și glasul mării ce străbate Pustiul vechilor palate. Și când Veneția blajină Duios se tânguie de soartă, Pe turle, blonda lună plină S-așază-n mila ei supremă, Ca cea din urmă diademă Pe-o frunte de regină