Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(CEL)
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 2481 pentru A(CEL).
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... cărora se vede ciuda curiozității, și în al doilea rând, un cal negru cu trapul deschis, repede, cu nările răsfrânte și cu răsuflarea abia simțită. Cel d-al cincilea, care în tot timpul căldurii stătuse cu capul între mâini și cu coatele pe genunchi, deschise gura și începu să vorbească încet ... țigare, două, trei, patru, și tortura amorului să schimbă în senin și liniște. După două zile de discursuri de felul acesta, ba și mai neghioabe, cel care nu fuma s-apucă de tutun, varsă de câteva ori și, în așteptarea bunelor cari țin de tutun, bietul băiat prinde patima fumatului contra ... să te și molipsești. Ea, de la ea însăși, este un adevărat discurs atrăgător. - Să vedem, ce patimă, spune-ne! ziseră ceilalți patru. - Lenea, răspunse cel d-al cincilea. Lenea, care te fură, te moleșește, te descântă și-ți povestește în urechi o mulțime de basme fermecătoare și-ți desfășură înaintea ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a ... rele pentru-acest pământ... Unul este lupta, pierdere făloasă; Celalt este pacea, viață rușinoasă! Însă pentru mine, d-ar fi să doresc, Aș alege chipul cel mai vitejesc, Căci mai dulce-mi pare moartea cu mărire Decât cu rușine trista viețuire!" — ,,Ale tale vorbe, Basarab a zis, Îmi ... acest pământ... Mai târziu, cu timpul, oști mai mari vom strânge Și-al lor jug cu fală și folos vom frânge!" Astfel le vorbește domnul cel mintos. Cei mai mulți suscris-au actul rușinos. V Ana, jună doamnă, printre dânșii vine, Ca dorința dulce printre vise line. Ea desface vălu-i ... ce mai poate, sub al nostru dor, Să ne mai consoale, e lumina lor. Astfel sub povara vârstei ce-l zdrobește, Cu trecutu-i dulce, cel bătrân trăiește, Și încins în lanțuri, robul ...
... lângă un principe de aceeași familie și valoros ca și fiul său. Aci se păstrează asemenea comemorarea acelui principe religios, amic al sfântului Nifon și cel mai fanatic fondator de biserici. Am văzut cu părere de rău că, pentru o mănăstire cu venit de 4 sau 5.000.000 lei, Cozia ... ne spuse că aceasta nu este culpa egumenilor din diferite timpuri, și spre dovadă ne încredință că unii dintr-înșii au murit săraci ca Aristid cel Drept. Aceasta însă nu oprea banii mănăstirii de a se cheltui, căci părinții egumeni, spre a se ține în posturile lor ... piatră abia te poți învârti. Dar opinia părinților era cu totul contrarie; ei considerau scobitura în piatră ca cea mai completă probă de cuvioșie și cel mai mare serviciu ce poate cineva să facă lui Dumnezeu. Cu un cuvânt, un om care face o peșteră, oricum ar fi trăit în lumea ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... Falstaff — Cuconul F...â€� Minunat băiatul lui Papuca!... Lui amintirile i se revarsă în spirit; el știe versuri de Victor Hugo și are și cel mai ieftin dicționar. Tot așa de procopsit era și băiatul lui Nastratin Hogia. Când s-a întors acasă din străinătăți, a cerut ... face să-și piarză toate calitățile, un cusur care-i nimicește cu desăvârșire memoria... Și iată grozavul cusur: sir John Falstaff nu e trecut în cel mai ieftin dicționar! De aceea băiatul procopsit al lui Papuca stă ca colegul său, Nastratin-fiul, cu ochii în tavan și nu i se revarsă ... altă amintire decât a berbantului de Falstaff din Suratele vesele de la Windsor, pentru că acesta a avut norocul ca dicționarul cel mai ieftin să nu-l treacă cu vederea. Dar acest din urmă Falstaff merită și el o mențiune mai de preț decât aceea din dicționarul ... Falstaff este un om inimitabil. Ca și Figaro, el găsește la toate răspuns. Să-l amenințe o primejdie, să-l tulbure cineva de la traiul cel bun, de la plăcerile sau speranțele lui, o glumă vie, dictată de prezența de spirit cea mai sigură de ea însăși, parează îndată lovitura îndreptată ...
Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană
... convicțiunea mea că toate relele ce suferă omenirea vin din influența fatală a comeților. Spuneți-mi, mă rog, ar fi murit oare Friederich cel Mare daca nu venea un blestemat de comet să se așeze cu cea mai mare impertinență dasupra Berlinului? Napoleon I s-ar fi dus el ... chiar impresa nu poate să-i mai cunoască; închipuiți-vă dar că d-la Marguerita Zenoni, înaintea deschiderii teatrului, avea o voce angelică, cînta dupe cel mai fin metod al școalei italiane și declama ca Rachela (acestea toate mi le-au spus d-lui Lampugnani, samsarul melodramatic de la Milano, și ... se află în fața unui public care plătește biletul mult mai scump decît în Italia, zbiară ca un desperat. Pe d-l Iulio Colombo (nu cel care a descoperit America) l-au parodiat și mai rău. Închipuiți-vă că acest artist avea una din cele mai frumoase voci baritonale ... Italia și venirea lui în țara noastră nu au fost cauzată decît de marea dorință ce avea de a vedea șoselele și pavagiul cel faimos din Principatele Unite, căci altfel el putea să cînte la Paris. Dar cometul, în calitatea sa de inamic al fericirii noastre și a ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... face să descoperi, în stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă ... sublimă, este în dragoste, ca pretutindeni, multă amărăciune; fiindcă și dragostea trăiește sub regimul războiului general, agravat prin faptul că femeia nu e numai fenomenul cel mai deosebit de bărbat, ci însuși contrariul lui. Filozoful care a zis: homo homini lupus nu știa sau uitase că lupii nu se ... o amendă onorabilă a unei generații? Dar nu lasă dl Ibrăileanu pe tineri numai cu atât. În fața fantasticei feerii clădite pe instinctul cel atât de van, pesimistul idealist nu uită unele adevăruri vitale și agreabile. De exemplu, zice el așa: Printre pisici, cunoscute prin îndelungatele lor maneje preliminarii ...
... care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe care le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și ...
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
... se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge, când un popor are voie să se folosească cu limba lui, care este cel mai de căpetenie mișcător al învățăturii și înaintării. Pe lângă limbă, prin școli, prin biserici, prin cărți și gazete un norod de alt neam, care ... pildă, Petersburgul, nu se pot ocârmui bine fel de fel de neamuri, care prind bucăți de pământ din împărăție, depărtate de capitala țării (de târgul cel mai mare). Așa fel de cârmuire pricinuiește numai rău atât țării stăpânitoare, cât și poporului care trăiește în țara asta. Pân-acum în Rusia treburile ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... ștĂ©rge, strică și topĂ©ște împuțiciunea păcatelor ce înfășura sufletul. Aici dară, într-această groapă a pocăinții, căzând păcătosul, afle pre Elisei cel de taină, carele iaste domnul nostru Iisus Hristos. Că Elisei să tâlcuiaște Dumnezeu mântuitoriu; și cu putĂ©rea acestuia și cu daru acestuia i să ... Scriptură și să sculă pre picioarele lui. De pe aceasta dară să priceapă fieștecarele câtă iaste putĂ©ria pocăinții, de vrĂ©me ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iară podoaba dumnezeescului dar ce au pierdut, îi deschide ușile ceriului carele i le-au închis păcatul, îl face soție ... întors urgiia lui, pocăința au oprit mâniia lui, pocăința i-au zmult din mâinile lui cĂ©le preaputĂ©rnice sabiia răsplătirii, pocăința au șters răspunsul cel înfricoșat și purtător de moarte. Nu voiu aduce zice răutate în zilele lui. Însă, pentru ca să poată pocăința să săvârșească acĂ©ste lucruri preaslăvite ... mie, păcătosul, cum că adevărat, să pocăesc și nu știu ticăloșii, că pocăința nu stă numai în cuvinte. Că zice Hristos la Evanghelie: Nu tot cel ce-mi zice mie Doamne, Doamne, va întra întru împărățiia lui Dumnezeul, ci ...
Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703
... cĂ©le creștinești, creștinilor să cuvin. Multe adevărate creștinești și de Dumnezeu plăcute și de suflete folositoare cărți, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obște, s-au dat; iară de cât toate mai folositoare de suflete și mântuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de ... pe tirani, n-au băgat în seamă sudălmile, n-au socotit muncile, izgonirile și moartea, ci mergea bucurându-se despre fața adunării. Evanghelia arată pre cel ce pentru noi s-au întrupat, pătimind și cu necinste murind, cea desăvârșită a lui dumnezeire, și desăvârșit omenire; adeverează pre cea de ...
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii Noao porunci mari ale besĂ©ricii de Antim Ivireanul 1. Că să cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu înfrângere de inimă și cu umilință. 2. Să păzim cĂ©le 4 posturi ce sunt poruncite și legate: al Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ©le sufletești. / 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lĂ©ge creștinĂ©ște, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cei mai proști măcar o dată într-un an. Și care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adĂ©se, făcându-și și maslu și să se cuminece adĂ©se; și așa să vor face părtași vieții cei de vĂ©ci. 5. Să nu să cetească cărțile ereticilor nici dăscăliile și învățătura lor cea hulitoare să nu să asculte de cei ce nu-s ...