Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINÂND SEAMA (DE)
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 371 pentru ȚINÂND SEAMA (DE).
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... De-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună frumos! ↑ În locul acestor două versuri o variantă zice: "Păunaș de codru, Vătăjel de lotru." Înțelesul cuvântului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind că însemnează bandă de hoți. ↑ Cobuzul e un instrument oriental. ↑ Acest codru se găsește în țara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lăcașul hoților celor mai vestiți. Asemenea a fost și Strunga, și ... districtul Romanului, și Bordea lângă Iași, și Lunca-Mare etc. ↑ În secolul de mijloc oamenii războinici precum și caii lor erau coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându ... chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care acopăr fața lui galbănă de sânge și de sudoare. Heinrich lăsase la Maiensa o fată care aștepta înturnarea lui; care să deștepta noaptea când era furtună și să ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ... dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul Rinului. S-au pus unul lângă altul pe un covor de mușchi, privin dusă în tăcere, hrăpiți de fericire. Aceea ce să petrecea în sufletul lor nu să poate tălmăci cu vorbe de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului
... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei mĂ ... astăzi și l-au aruncat la pământ ca o haină vĂ©che și stricată. Și acest fericit răposat, fratele nostru (cutarele) s-au dezbrăcat, zic, de trupul acesta, pentru ca să se îmbrace cu altul, fără de stricăciune, au lăsat lăcașul cel pământesc pentru ca să câștige alt lăcaș, în ceriuri, precum mărturisĂ©ște fericitul Pavel, zicând: pentru că știm că de ... la Dumnezeu casă vecinică în ceriuri, nefăcută de mână. Și de vrĂ©me ce petrĂ©cem fericitul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu, cu adunare de preoț cuciarnici, cu mulțime de creștini credincioși, cu cântări sfinte, cu făclii aprinse și cu tămâeri și cu toate alte slavoslovii și podoabe luminate. Dintr-această naștere s-au născut ... au murit. Și ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința mea până acolo era o cale ca de un ceas. Niță a plecat de mult. Aștept trei ceasuri, patru... Băiatul îl știu cinstit... N-o fi găsit cărbuni acolo și s-a dus în altă parte. Dar ... asist la așa spectacole, de astă dată m-am gândit că nu e vreme de petrecere: trebuie să caut pe Niță — băiatul e dat de maică-sa în grija mea. Ajung la depozitul de cărbuni: se încărcaseră sacii și Niță plecase cu căruțașul. Mă-ntorc înapoi acasă: Niță n-a venit încă. S-a-nnoptat ... căruță, ia de la picioare un grunj mare de cărbune și plesnește drept în ochi pe jandarm, care, cu obrazul scăldat în sânge, se prăbușește de ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... care mă părăsise la Paris, iarăși a început să-mi zîmbească . Dom SĂ©bastien, ultima mea compozițiune muzicală, s-a reprezintat de două ori pe scena Teatrului imperial și a fost priimită de publicul vienez cu mare entuziasm, iar eu am avut de trei ori onoarea avantscenei, de unde am priimit coroanele și mulțumirele publicului; cu toate astea, cînd mă gîndesc că publicul parizian, atît de intelegint și imparțial în aprețiarea uvragelor muzicale, să lăsă de a deveni machina unui partit infam și-mi dete lovitura lașetăței după ce m-a aplaudat aut de mult la Favorita și Lucia, mi se rupe inima.“ După această scurtă digresiune, lăsînd la o parte acest trist panegiric, revenim la subiectul ... și să-i facem mai ambițioși în împlinirea datoriilor; dar se vede că d-lor au înțeles prea puțin elogiul nostru, fiindcă în esecutarea partițiunii de la aceasta operă ne-au dat trista ocaziune a număra o mulțime de falșeturi neiertate. Ne permitem a întreba pentru ce solul de fagot de ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... cocioabe de bordei sărăcăcios. Era seara. Bătu la ușe. Cei dinăuntru, o pereche de oameni jigăriți, întrebă: - Cine e acolo? - Om bun, le răspunse fiul de împărat. Deschideți, că sunt un călător. Îi deschiseră. Când intră în bordei, el băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. - Dară ce vânt te aduce pe la noi? - Sunt strein. Acum am sosit din alte împărății. Rogu-vă să ... mulțumesc, le mai zise el. Nu vă va fi degeaba. Dară de ce vă stinghiriți din lucru? Lucrați, nu vă opriți pentru mine. Am băgat de seamă că făceați ceva când am venit! Muierea vru să îndruge câteva minciuni. Dară bărbatul îi luă din gură și zise: - Să-ți spunem drept. Dumneata ... asemenea stăpân, cre nu-i dă răgaz cât ar aromi cineva. Hoțul văzu că ucenicul lui are să-l întreacă, și zise: - Ia lasă astfel de vorbe, ci dă-mi ipângeaua, că acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. Când auzi fiul împăratului de unele ca acestea, se duse într-un suflet de-i aduse ipângeaua, și legară amândoi tovărășie pe bine și pe rău. Începuse a mișca binișor la meseria lor, ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... în mâna a mii de bravi ofițeri și soldați, la cari balivernele militare ale documentalistului nu puteau trece cu atâta ușurință neluate-n seamă. În adevăr, încep rectificările. Zola, neștiind el însuși cât erau de grave greșelile lui, nu se astâmpără și aruncă prin Figaro o sfidare: “Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia de la Sedan și cari au cetit La DĂ©bâcle, poftesc oare să spună daca au găsit vreo inexactitate sau vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține-te, apoi, o cascadă, o furtună întreagă de denunțări: inexactități, greșeli imposibile, vocabular tehnic pocit șcl. Cu ocazia aceasta, însă, câțiva din acei ce căutau cu de-amănuntul în La DĂ©bâcle elemente pentru a răspunde sfidării prea îndrăznețe a lui Zola mai dau peste altceva și mai ... extremă însemnătate, de care m-am servit mult... Mi s-a imputat cu asprime că am furat acea carte: asta este adevărat...â€� De câteva zile a apărut Rome de Zola; e un enorm volum de 700 pagine; desigur, naturalistul n-a lipsit nici
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... acuma i s-a stricat gustul! ALTA : Să-l dreagă! D. IORDACHE : Nu mai! Dar cu principiile dv. o să vă frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar croi o soartă prea grea, care ne-ar strânge rău în spete; pardessus le marche ... o bună dimineață să ne pomenim hap! că ne înghite străinul! Ei! și pe urmă nu mai e leac. (Aplauze repetate.) D. PRAGER IULIUS , blănar, ține un discurs cu totul hors de saison [4] ; d-sa se-ncurcă în citate de proverbe uzate: lupul părul își schimbă, dar năravul ba; asta-i altă căciulă! de ce n-are ursul coadă și lupul d-abia o poartă; umblați cu vulpea-n sac! și altele în fine, un discurs să nu-l ... să verse apa rece peste entuziasmul adunării. Voi, zice d-sa, să dau un duș peste focul protecționiștilor extremi! (Zgomot.) D. BONTEA CE FLORESCU , profesor ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ... În urmă-mi catedrale de talii uriașe Ce din tărâmuri fierte potopul a zidit, Se-ntrec și își înalță cărunte și golașe Mulțimi de turnuri gotici în cerul azurit. Aeriane stavili ce taie Firmamentul, Pe care bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer ... vrut să-ți fiu preot, la lume-a te-arăta. Însă-ai plantat în mine credința, contâmplarea, Tăcuta admirare a drepților de sus; Ai pus în mine-Amorul, Speranța, Adorarea, Ș-ai încuiat Eternul în slabul tău supus. O, cât de
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă ... lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri liniștit, cu ochii mari deschiși spre zarea de lună ce începea să rumenească cerul. Dar, în liniștea aceea nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi ...