Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN DRUM (SPRE)

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 520 pentru ÎN DRUM (SPRE).

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... se adunară toți oaspeții cu puștile pe umăr gata de plecare, când iată că mireasa, călare pe un cal alb ca și dânsa, se arătă în mijlocul nostru. — Cine va ucide cerbul cel mare, craiul codrului, zise ea, îndreptându-și ochii spre mine, aceluia va fi această năframă țesută de însuși mâna mea! Toți ne plecarăm dinaintea ei; toți doream scumpa năframă. Ajuns în pădure, mă așezai la o ruptură de părău așteptând să-mi vie cerbul, când deodată auzii cânii lătrând pe urma vânatului. Creștea, creștea vuietul mereu ... ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu balcoanele de fier, droștele care se-ncrucișau în fuga cailor, îmi amintiră că așa case, așa droște am avut și eu odată. Oare le mai am și acuma? îmi zisei; dar în starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute ... plugul cu 12 boi, Boi, bourei În ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... c-un suman în spate. — Și ce ai făcut? — I-am luat sumanul. — Dar baba? — Baba?... i-am dat răvaș de drum c-o palmă peste obraz. — Bine, dar ce zice căpitanul de toate aceste?... Cât o să ne facă să mucezim cu mânile în buzunare? — Căpitanul?... Căpitanul nu-și bate capul cu noi. — Ce fel nu-și bate capul? — Apoi trebuie să ai puhăiele pe ochi ... picioare Duman, un hoț nalt, spătos, cu sprincenele posomorâte, că de nu!... îi vom arăta dacă cuțitele noastre știu sau nu a tăia în carne macră. Meargă să toarcă în furcă, iar nu să ție pușca în spate și să steie în fruntea a doisprezece voinici ca noi. N-am lăsat doar satul și târgul ca să venim în codru să ne muierim. De aceea ascultați-mă pe mine: când va veni căpitanul, să-i spunem să-și caute de drum. Ne-am săturat de zile fără treabă și nopți cu prea multă odihnă. — Bine vorbește Duman, strigară cu toții, să-l însărcinăm să spuie ...

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... cât negurile zării, S-au strâns un punct de spaimă, iar râurile țării Din curgeri întorcându-și întreagă matca lor, Năval-au dat s-alerge spre munți către izvor. De ce să stau pe gânduri, cu lunile și anul? Voi pune pantă nouă, voi trage buzduganul, În fier, și voi adauge venin de șerpi uciși Și-oțel de-un lat de mână pe-al spadelor tăiș, Să pot tăia cu ele cum ... de diamante, și-atât îi stă de bine, Și unde se-ncopciază, stau copcii de rubine. Și, cum se duce fata mereu privind la straturi În urmă dă spre stânga și-apucă drum în laturi Și merge la izvorul ce-n murmurul alin Prelinge clarii picuri pe lespezi de rubin. S-apleacă preste fața izvorului, voioasă În ape clari se caută copila de frumoasă Și râde când zărește doi ochi sărini și mari Clătindu-se, ca fața izvorului mai clari, Obrazul ei ... porni pe ceriuri, greu nor de la apus, Crescând mai greu, mai tare, mai sus și tot mai sus Prin larg văzduh, străbate trei câmpuri în ...

 

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale

... a ales. Cred că aceasta l-a amărât, deocamdată cel puțin, destul de rău. Din vremea cât a lucrat Caragiale în redacția Timpului, nu mi-a fost cu putință să identific nici un articol politic al său. O amintire despre Eminescu în ziarul numit, o alta la fel în Constituționalul: atât e tot ce am găsit din acea vreme; amândouă bucățile retipărite de către autor însuși, în 1892. Spre sfârșitul anului 1895, găsim pe Caragiale la un ziar liberal, Gazeta poporului, scoasă de Gheorghe Palade: notițe polemice una îndeosebi contra Junimii contra conservatorilor, contra ... spirituală a lui Bacalbașa provoacă un răspuns al lui Caragiale către socialistul științific de la Epoca răspuns lucrat cu o răutate fără rezervă. În februarie 1897 publică Epoca un toast al lui Caragiale la banchetul dat în cinstea lui Nicolae Filipescu: este un discurs întreg în care tratează, fără glume, raporturile literaturii cu politica. Subiectul se impunea: literatul se lasă, în momentul acela, ademenit de politica cea mai propriu-zisă: politica colorată hotărât. Încă din noiembrie 1896 Caragiale publicase în Epoca articole politice. Seria s-a continuat

 

Mihai Eminescu - Egipetul

... Mihai Eminescu - Egipetul Egipetul de Mihai Eminescu Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc ... risipiți în crânguri, auriți de-a lunei rază, Nalță zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. Și în templele mărețe - colonade-n marmuri albe, Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe, Și al preoților cântec sună-n harfe de argint; Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind ... și jalnic sună; Și sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt. În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și

 

George Coșbuc - La Smârdan

... cu stol Și năprasnică răsare Oastea domnului Carol. Jalnic tu-ți doinești durerea Dunăre, și iat-acum! Din mormânt ieși puterea Și-nzadar îi stai în drum. Trec voinicii peste tine; Mersul lor e zbor de fulg, Și din mâinile strâine Stema libertății smulg. Tresăriră iuți românii Căci aminte și-au adus ... Dumnezeu de sus, Galben întorcând privirea, Mâna peste ochi și-a pus. La Smârdan, pe unde drumul Da de-a dreptul spre vrăjmași, Risipeai cu mâna fumul, Ca să vezi la patru pași. Și-ntr-un iad fără de nume, Unde-ai noștri iuți pătrund, Nu era ... gând cu toții Fost-am braț pustiitor, Și murind au dat nepoții Mâna cu strămoșii lor. N-ai avut mai buni tu, bane, La Călugăreni în văi; Iar la Racova, ștefane, Nu-ți erau mai buni ai tăi. De-o veni din nou vrodată Vuiet peste-al tău pământ, Țară dragă ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie. O pasăre care zboară între două lanțuri de munți e ceva demn de milă. Pe Bărăgan, aceeași pasăre urcă, cu ea în zbor, pământul și depărtatele lui zări. Întins pe spate, simți cum talerul pamântesc se înalță spre zenit. E cea mai frumoasă ascensiune ce poate s-o facă nevoiașul lipsit de toate. De-aici vine și faptul că locuitorul Bărăganului, ialomițeanul, e ... ce ciulinii înțeapă rău și când vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei.Asta se întâmplă prin septembrie. Poți vedea atunci, din depărtare în depărtare, un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice că-s niște ... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea

... unde oare vine, Dincolo el de față să se vedească bine Ș-acolo să m-arate și eu cine am fost. Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire? Dragoste e ființa-i, rază de nemurire, Fala vieții mele și însuși al meu post. III Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează, Spune ... ura lui detună, Blândețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește; În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit. IV Cerul e al meu templu și singura-nchinare ... umilește, lira-mi abia suspină, Geniu-și pierde zborul și fruntea-mi se înclină; Din versuri îndrăzneala cu totul a lipsit. Inima-mi în

 

Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele

... care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor, Care spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În ... lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi a da Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție! Ce nume ți-ai face chiar în istorie! Gazetele toate tare-ar bucina! " Foile ca naiba astfel îi vorbea, Și bietul cărbune ce nu se gândea? Licurea acuma mereu de trufie Și ... sară sub iutea suflare, Ce în șuierare Drept între surcele flacăra-l mâna. S-aprinser-acestea, ș-apoi lemnăria Luă foc întreagă, vâlvoarea se-ncinde, În aer se nalță, volvură se-ntinde, Satul e-n pericol, și megieșia Toată se deșteaptă, Soarta-ntreag-a Troiei în spaimă așteaptă. Hei! acum veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte mulțumit? Săracul pârlice! Plesnit în scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște ...

 

Emil Gârleanu - Calul

... îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai greu. Mergeau feriți, ocolind mereu, oprindu-se la bubuitul tunului; stăteau zile și nopți în ploaie și glod, sub cerul încărcat de norii deși ce atârnau până lângă pământ. Într-o zi, în capul călăreților cu săbiile scoase, se simți mânat la moarte într-un vârtej înspăimântător. În față le răsări deodată un alt vârtej, și se loviră într-un vălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. I se păru că nu mai ... el luă, pentru întâiași dată, de la soldat, două lovituri de vargă. A două zi, dimineață tare, generalul veni, porunci să se puie, în fața lui, șaua pe calul celălalt, încălecă și porni. Bătrânul întoarse capul și-i urmări cu ochii până departe. În fiecare zi, cei doi cai se măsurau cu privirea, și câteodată bătrânul, reînsuflețit, se smuncea să se arunce. În urmă primea loviturile de vergi și se punea să mestece, liniștit, nutrețul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Într-o seară, după ... jos mâna de fân ce smulsese atuncea. Voi să se rezeme de tovarășul său și nu izbuti. Încet, încet, bătrânul simți cum se întunecă ferestruia ...

 

George Coșbuc - La logodnă

... amorul mie! Menard e mort; eu l-am ucis! Dar piară! Pentru-un dulce vis Aș pierde lumea-ntreagă! Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de ... Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de conte ară Și, cum ara, de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ... fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah, iadule, că ... C-aș rumpe azi din tine, Aș rumpe-n dinți?! Vai fugi, vai fugi, Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi Răsufletul din suflet! Spre ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>