Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) TULBURA
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 207 pentru (SE) TULBURA.
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... De altfel, om de spirit, șăgalnic, putină de anecdote și de povești. Umplea casa de veselie unde intra el. Însă de toate aceste însușiri nu se folosea față cu femeile. Între dânsele i se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil; și de aceea, nesimțindu-se destoinic să le ție piept, căuta mai bucuros societatea bărbaților unde apoi las pe dânsul, se dădea de cel mai strașnic răpuitor de femei. Osebit de aceste mici nepotriviri între feliul cum era și feliul cum se arăta, mai avea și alte cusururi; era leneș ca un împărat, mâncău ca un vlădică, risipitor și zgârcit totodată, sau, cu alte cuvinte, ieftin la ... de obicei partida de preferans, și, să ferească Dumnezeu să-l fi dat vreunul de sminteală sara la ora hotărâtă, sau, odată întruniți, să nu se fi jucat pe noapte după regula lui Melhisedec, cum zicea el, că se făcea foc. Greșală nu se încăpea la joc; de altfel, vinovatul era pus în rândul mazetelor și cârâiturile curgeau gârlă în capul lui. Ca să pot da însă figura lui ... tare! fă mai la dreapta! fă mai la stânga! ia sama, nu răpezi! toate acestea curgeau într-un șir neîntrerupt. Apoi în fiecare tufă i
George Coșbuc - Graiul neamului
... pe muzica compozitorului T. Cerne. Fie-a voastră-ntreagă țară, Și de cereți, vă mai dăm, Numai dați-ne voi graiul Neamului și se sculară Să ne vremuiască traiul Câți dușmani aveam pe lume! Graiul ni-l cereau anume, Să-l lăsăm! Dar nestrămutați strămoșii Tot cu arma-n ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... și gândul -- Ți-aduc acuma drăgăstos... Deci gura mea să amuțească, Pe nimeni altul să-l slăvească, Decât pe Domnul meu Hristos. III Și zilele se scurg. A lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce ... fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se vestește De-nvățător și mare cărturar, Ce adevărul legii îl păzește, -- E Ioan, acela zis statornic, Ce-n tulburările ereticeștei goane Rămas-a straja ... icoane... A-i da povețe, cine este dornic?"... Și-ndată ce-a sunat acestul nume, S-au tulburat călugării mirați; La cântăreț se uită minunați Și șoapte trec prin adunata lume. Și capetele închinând în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce ... mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... și gândul -- Ți-aduc acuma drăgăstos... Deci gura mea să amuțească, Pe nimeni altul să-l slăvească, Decât pe Domnul meu Hristos. III Și zilele se scurg. A lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce ... fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se vestește De-nvățător și mare cărturar, Ce adevărul legii îl păzește, -- E Ioan, acela zis statornic, Ce-n tulburările ereticeștei goane Rămas-a straja ... icoane... A-i da povețe, cine este dornic?"... Și-ndată ce-a sunat acestul nume, S-au tulburat călugării mirați; La cântăreț se uită minunați Și șoapte trec prin adunata lume. Și capetele închinând în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce ... mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se ...
Vasile Alecsandri - Oltul (Alecsandri)
... Nițule, băiete, Ce faci puica să te-aștepte? Busuiocul a-nnegrit, Rozmarinu-a-ngălbenit, Leica plânge, tot jelește Și ca ei se
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... loc de dușmani, mă trezii față-n față cu consulul francez din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de patimi. În acel izvor de tămăduire orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bătrânii puterile! ș.c.l. ... și chiuia încă mai sălbatic, și căruța fugea încă mai iute, și eu amețeam încă mai tare. Deodată, cum ne coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei cai, cu trei ... călare. Cât pentru nenorocitul dobitoc ce-și sclintise piciorul, el rămase singur în urma noastră, neavând altă mângâiere decât cuvintele ce-i zise postașul când se ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... În zadar însă arcașii și pușcașii, călăreții și pedeștrii înșirară drumurile, cutreierară pădurile, șesurile, munții și văile, păgânul nu lăsase nici urmă după el. Toți se întoarseră acasă încredințați că l-a înghițit pământul; numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ca și când ar fi el stăpânul pustiului, luă șesul de-a curmezișul, fără drum, nici cărare ... ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... Sare, zboară și nechează; El nechezul n-a sfârșit, La palat c-a și sosit! Șapte zile-abia trecea, Mare nuntă se făcea, Cu nuntași nenumărați, Cum se cade la-mpărați, De-a mers vestea-n depărtări, Peste nouă țări și mări! Fost-au față crai vestiți, Cu coroane-mpodobiți, Și ... pe la cântători, Când zorile-s albe, Și v-aduc pe aripioare Floricele dalbe, Rouă sfântă-nvietoare Și cunune albe! Alei! mândre surioare! Nici că se afla sub soare Fericire mai deplină, Viață dulce mai senină! Dar în lume ades trece Vânt de moarte, fior rece, Și pe loc se vestejește Tot ce-n lume ne zâmbește! Seninul se schimbă-n nori, Viața-n noapte fără zori, Veselia-n aspre chinuri Și cântările-n suspinuri! Iată că-ntr-o zi din mai Mers-a ... l-acea privire, Străluci de fericire, Cum s-aprinde alba lună Dup-o aprigă furtună; Și cu grabă-n veselie Ieșind noaptea pe câmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit! IV Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire aurite, Ca duioasa mea poveste, Că-nainte mult nu este: Pe cea vale ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... a ascuns purecele, mamă. — Unde s-a ascuns? — Unde nu-l ajunge. — De ce să-l ajungă? — Ca să se scarpine. — De ce să se scarpine? — Că-l mănâncă. — Adică cum? — Asta nu trebuie să știe copiii până nu i-o mânca și pe ei. — Atunci ... — Ce are? — Din mâncare! — Ce-a mâncat? întreabă Barlaboi. — Mai nimic: un broscoi. — S-o văz! — Nu se poate. — Voi. Un picior în ușă. Ușa de perete. Mititelul cântă duios din cimpoi. — De unde acest broscoi? strigă Barlaboi. — Dintr-un ... Și ciunta-n sus a ridicat, grozav a amenințat și foarte tulburat a zbierat: — Bine! bine! Nu zic: se-ntâmplă uneori copil din flori! Dar din pește, doamne ferește! nu se pomenește. Împărăteasa a leșinat. Barlaboi, făcând spume la gură de-i curgeau pe barbă, a ordonat: — Să vie Hârca roaba ... a strâns să-i iasă sufletul. — Să spintecați baboiul ăsta și să-l facem ciorbă! Să-l dăm diavoliței să-l mănânce! Dar ce ...
... s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee ... stai și taci pân' când nu ți-oi spune eu... Nu vreau eu să vărs sânge, că demult ai fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ... tot încă tremurând de frică, păzitorul nehotărât deschide portița și, cu ochii închiși, aleargă înapoi. La cotitura cea dinspre aleea cea mare el aude grăbindu-se niște pași, și cineva îl întreabă cu un glas șuierător: — Tu ești, Timofte? Da unde-i Dumitraș? Iar trecând cu fuga toată aleea cea ... el. De unde să fie ea acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ferestrei sfărâmate și cu groază ...
... s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee ... stai și taci pân' când nu ți-oi spune eu... Nu vreau eu să vărs sânge, că demult ai fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ... tot încă tremurând de frică, păzitorul nehotărât deschide portița și, cu ochii închiși, aleargă înapoi. La cotitura cea dinspre aleea cea mare el aude grăbindu-se niște pași, și cineva îl întreabă cu un glas șuierător: — Tu ești, Timofte? Da unde-i Dumitraș? Iar trecând cu fuga toată aleea cea ... el. De unde să fie ea acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ferestrei sfărâmate și cu groază ...