Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) ÎNTINDE

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 466 pentru (SE) ÎNTINDE.

Mihai Eminescu - Mănușa

... așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line ... uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu ... Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci ...

 

Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)

... așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line ... uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu ... Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci ...

 

Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor

... din vechime și pînă la introducerea civilizațiunei moderne — a fost unicul nostru mijloc pentru propagarea muzicei, și este știut că tot ce se propagă prin religiune se întinde foarte lesne și prinde rădăcine adînci în toate clasile societății. Dacă cineva voiește un esemplu reale despre ceea ce ziserăm, să călătorească în orice parte ... unde invaziunile străinilor n-au străbătut, și să asculte muzica ce se cîntă prin biserice și pe cea cîntată de lăutarii din acele sate și se va convinge că muzica din bisericele de prin vîrful munților are o mare asemănare cu baladele și cîntecele de dor lăutărești din acele regiuni. Comparînd ... servă, împreună cu cobza, la acompaniarea melodiei. Iată instrumentele cu care lăutarii esecută muzica compusă de dînșii și de alții. Să vedem acum ce reforme se pot introduce în aceste bande. Se vorbește foarte mult de formarea unei școale pentru lăutari și despre transformarea bandelor lăutărești în orchestre regulate prin introducerea unor instrumente și scoaterea altora. Noi ... lucrarea proiectului lor, și de aceea nu putem a ne pronunța definitiv asupra reformei. Părerea noastră este ca, pe lîngă instrumentele actuali, să se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

... despletesc la sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame lățoase și cu fotoloage la picioare, șepci, chivăre, ciacuri și purcoaie țuguiate de puști și ... pe la Sohat, Postăvaru, Pastramă și Rădovanu. Le mergeau strună. Harnici, de omenie — nu că mă laud — așezați, strângători. Curțile le îngrădirăm, casele se șițuiră. Biserica Delii se zugrăvi. Puțurile cu ghizduri se sleiră cu sfeștania cuvenită. Prinserăm la inimă. Și ca noi nu mai era nimeni. Din cer să fi picat, și tot am fi avut mai ... i rodea până și urechile. Era numai o fetișcană, dar cu ochii în patru și inimoasă ca un voinic. Fără mumă, fără tată, muncea să se răpuie și-și ținea casa cu rostul ei, stropolind și deretecând prin vecini. Pleca din revărsatul zorilor și se ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... i se-ngreuiază; Adormind astfel cum șade, Fusul din mână îi cade; Doar prin somn mișcă piciorul, Ca să-și legene ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă ... Pe-a lor văluri sunt podoabe. Și prin pânze străvezie, A lor glezne argintie Nu s-ating nici de pământ, Ci se leagănă de vânt, Căci ușor de mâni se prind, Trag un danț și mi-l întind, Leagănul încunjurând Și din gură cuvântând, Cuvântând cuvinte rare Ca niște mărgăritare. Una zise: ­ Drag băiat ... Ai să aibi o minte-ntreagă, Căci isteț vei fi cu duhul Ca și luna și văzduhul. Iară muma cum visează, Mâinile-și împreunează Și se roagă către zâne: ­ Luminatelor stăpâne, Nicăieri nu-i copilaș Așa blând și drăgălaș, Nici în lume, nici în țară, Că-i frumos din cale ... trecătoare Cum dați altora sub soare, Dăruiți-i lui ceva Ce în lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Atunci danțul se

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... ieie între vals și contredansă, din vreme în vreme, câte un posmag. Trebuie să-l vezi pe bietul băiet când își scoate mănușile și-și întinde tremurânda mână pe tabla și, când a luat un posmag fără să răstoarne tablalele, cum se trage înapoi în grămadă, ca un câine ce fuge cu un ciolan în gură. Iată pofta de mâncare a unui cavaler. Cavalerii ce ... banc farao va lepăda pe o carte un galbăn, este prăpădit, și jocul îi este urât. Nu ți-oi vorbi nimică de strălucitele baluri ce se da în vremea lui Muruz și a lui Calimah , unde se îndesa cea mai bună societate din Iași. Balurile de atunce nu sămăna nicidecum cu suarelele de astăzi. Luminația ce se făcea în ogradă și în ulițele de pinpregiur înștiința tot târgul că era bal la cutare și cutare boier. Astăzi, de abia spre încălzirea vizitiilor ... joc, care se ascundea sub perdelele unei ferești. În mijlocul balului ușile se deschideau ca prin varga unei vrăjitoare nevăzute și o masă desfătăcioasă, ce se

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel ­ Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă ­ Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă, nu liberă, ci mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ... n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde, Că prin acele neguri demonii-n stoluri zboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade, Târând cu sine ... a gândului ceață Viață. Vezi, Noi suntem tot tineri și trezi, Zidim într-o clipă din spume O lume. Lac, Pe care în cânt se desfac Cu dulci și armonice glasuri Talazuri. Știm, Pustiul sub ochi să-l lățim, Mai este vro mână măiastră C-a noastră? Vin ... sub un scaun, Sunt Vânt, Plâng, Frâng Sperios vo creang-uscată IZVORUL (tenor) Izvor, Din munte cobor, Când vântul vo ramură farmă Fac larmă! (Cerul se ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... marii Asiriei ori ai Babiloniei. Împărăția persană e deci și ea mereu sbuciumată și se susține numai pentrucă nu e cine s'o desființeze. Elinii se semitisează și ei, și în timpul lui Pericle alăturea cu admirabila desvoltare a artei se desfășură cea mai destrăbălată viață, care trebuiĂ  neapărat să ducă la răsboiul peloponesiac, în care spartanii cu moravuri aspre frâng în cele din urmă puterea ... să beie păharul de otravă. Atenienii, desbrăcați de firea ariană, s'au aruncat cu ochii inchiși în cel mai desgustător desfrâu: așa țineau ei să se bucure de puțina viață ce le mai rămăneĂ , căci în gândul lor omul SE naște, ca să aibă parte din plăcerile viețuiri și ei făceau din convingerea ceeace alții fac din slăbiciune. Pretutindeni bogățiile îngrămădite împing spre desfrâu și ... concurență cu fenicienii anume ca să se poată da desfrîului și mințiau, înșelau ori despoiau — nu de nevoie, ci din convingerea, că numai așa se pot agonisi mijloacele pentru satisfacerea nesecatelor trebuințe omenești. Zadarnice erau dar silințele celor încă nestricați, ca să-i închege într'un stat destul de puternic ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie, până când un pasajer se arată la ușa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcând în sec și clănțănind din dinți, și tușind și... "Vedea-te-aș la Babeș ... Ham! ham! Și sare de pe bancă jos în vagon și apucă spre mine. - Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că... - Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească? Așa e el: numaidecât simte pe cine-l iubește... - A! zic eu, având o inspirație infernală; a! simte pe cine ... în favoarea unui scop înalt, întrebuințez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele grații ale nepotului Zambilichii. Și-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conștiinței mele ... ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... ar povesti. A fost odată un împărat, - un împărat mare È™i puternic; împărăÈ›ia lui era atât de mare, încât nici nu se È™tia unde se începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi ... că am feciori voinici, pe care mă pot răzema. AÈ™a zise împăratul. Petru-È™i luă pălăria de pe prispă È™i se duse să spună fraÈ›ilor săi ce-a auzit. Feciorii împăratului se puseră la sfat È™i gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraÈ›ii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun È™i mai frumos puse È™aua pe el È™i apoi luă ziua-bună de la ... stăpâne, c-avem cale lungă È™i trebuie să mergem iute. AÈ™a zise Murgul; dar È™i-a aflat voinicul... Se duseră... se ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... umilință păcătosul cap să pleci. II Iată viscol se stârnește, de peste munți năbușește, Și peste pământ răstoarnă nori de omăt încărcați, Încât mesteacănul geme, se zbuciumă, se-ndoiește, Se rumpe și trăsnind cade peste brazii dezbinați; Iată-ncetă și izvorul în munte să mai răsune, Ca când îl cuprinse moartea, val peste val înghețând ... prin ușă în cuptorul din căsuță Câțiva tăciunași pe vatră ce când și când scânteia, Și-ndată raza speranței în sufletul ei s-ațâță; Deci se scoală și prăvale zăpada de peste ea, Se târâie către ușă, întinde mâna cu frică, Se atinge de lăcașul de ea însuși pângărit... Și iată i se năzare ca o cumplită nălucă Mustrările și blestemul părintelui amărât; Ochii săi se-nfiorară, se par a-l vedea în faptă, Că au ieșit înainte-i s-o împingă ne-ndurat, Și ca când vine la dânsa cu ... tremurând își întinde A sale mâini veștezite la umbra ce cunoscu. Vrea s-o roage, dar nu poate, căci ale sale cuvinte, Sfărmându-se de suspinuri, în lacrimi se prefăcu... Într-acest fel totdeauna sufletele ovilite Sunt îmbulzite de scârbă,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>