Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (ÎN TIMP)

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 646 pentru (ÎN TIMP).

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

... amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        Și-ajunge. Iar junele sare ușor de ... cătând pe fereastă        Și-adastă: Ca gânduri palide din ore dalbe Zboară danțândele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zefirii de prin grădine, În coruri nimfele cântă la hore Și gem în lirele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în citere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină. Pe râul dorului ... să-ți semene        Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure        Un dumnezeu, Purtând simetria și-a ei misterure        În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele,        Mână-le lin. Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele        Regele Lin. Cântă cu doliul, ce-l varsă belele        Când plâng de-amor, Să creadă lumile, să

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... acelor tineri aveau o natură și grade ce par tineretului actual paradoxal neverosimile. Să te culci cu femeia pe care o iubești, constituia, chiar numai în intenție, o supremă impolitețe; iar fapta însăși, o sălbatică profanare, de negândit în planul acelor mult delicate spirite. Ca să vedeți unde ajungea, în vremile acelea, oroarea de orizontalitate în situații intens sentimentale, vă pomenesc următoarele: prin fânaț, se plimbă cei doi, care cu nici un chip nu pot deveni pereche. Firește, Adela culege flori ... botinei, a vârfului botinei. Despre rolul rochiilor lungi, gelos acoperitoare, în psihologia și istoria dragostei europene, a făcut domnul Ibrăileanu, și în unele publicații ale sale de ordin teoretic, reflecții fine și adânci. În acest punct Adela se supune disciplinei clasice... Am întins pelerina la picioarele unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac ... delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de farmecul lucrurilor care au fost. Asupra figurilor din trecut ne înduioșăm în felul în care ne înduioșează copiii; cu o ușoară tristețe în

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... Burakova prin întâmplare. Căci scotocind într-o ladă uitată hârțoagele mele scrise cu 40 de ani înapoi, am dat peste un afiș teatral îngălbenit de timp și mu­cegăit, ce anunța reprezentația următoare: Sala teatrului orășenesc din O*** Societatea artiștilor de drame și operete Marți în 6 decembrie 1853 În beneficiul D o a m n e i B u r a k o v a Se va juca ... Danemarcii.............................. dl Burakov Hamlet, fiul regelui răposat...............................dl Kulakov Polonius........................................................ dl Merzliakov Horatius...........................................................dl Hudiakov Laertius.......................................................... dl Kosleakov Ofelia ........................................................... dna Burakova. Bernardo Francisco etc... Tocmai în acea seară, după sfârșitul dramei, avea să se joace unul din vodevilurile mele. Deci în ziua aceea la repetiția gene­rală a lui Hamlet, în interesul meu am intrat în dosul culisei, și ceea ce văzui și auzii la acea repetiție îmi produse o așa plăcere, cum nu am avut nici la o reprezentație bufă ... sublimul dramatic se lovea cu realismul cel mai umoristic din viața artiștilor rusești. Pe lângă asta, ciudat era și decorul scenei. Nimic nu era pus în rânduială, ci toate obiectele zăceau aruncate în ...

 

Vasile Alecsandri - Corbac

... Vasile Alecsandri - Corbac Corbac zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, În oraș la Țarigrad, În beci la sultan Murad. El oftează și jelește Și prin gratii tot privește Când la nori purtați de vânt Care plouă pe pământ, Când la ... tău De trei ani fără-ncetare De când zaci la închisoare. Maică-ta mi-a poruncit Să tot zbor neobosit Pe spinarea vântului În jurul pământului, Să te aflu, ca să știu De ești mort sau de ești viu." ,,Alei, corbe, de-i așa, Eu nu te-oi mai ... fuioare de mătasă Cea mai bună și aleasă, Ș-încă iarba fierului Din codrul Neferului. ,,Alei! corbușorul meu! De-a vrea sfântul Dumnezeu În cea lume să scap eu, Jur să mi te înfrățesc Și să mi te tot hrănesc Nu cu carne păsărească, Ci cu carne păgânească, Nici ... pe loc. Numai una rămânea Care funia ținea. Dacă vedea și vedea, Corbac timpul nu pierdea. Funia și-o apuca, Pe funie luneca, Legănat mereu în vânt Până ce da de pământ, Apoi el se depărta Și din gură cuvânta: ,,Corbe, corbe, frățior, Mergi la maica cea cu dor Și-i ...

 

Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu

... după ce mai întîi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămîie… Alți viezuri mai cultivă IsmaĂ¯l în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreține pînă au împlinit vîrsta de 16 ani și au căpătat forme mai pline, cînd, la adăpost de ... diferite binale, în ziua cînd se serbează tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensă și împărțit la lucrători… În acest mod speră el că va constribui într-o însemnată măsură la rezolvarea chestiunii muncitorești… IsmaĂ¯l primește și audiențe, însă numai în vîrful dealului de lîngă pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare bănești și lemne sînt mai întîi introduși sub un abat-jour enorm ... la insulele Majorca și Minorca: mai toate aceste călătorii se compun din dus, din spînzurarea unei șopârle de clanța ușii Căpităniei portului și apoi reîntoarcerea în patrie… În una dina ceste călătorii, Turnavitu, constractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în așa hal, pe toți viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi IsmaĂ¯l nu îi mai putea avea la discreție oricum. Fu imediat concediat din ...

 

Gheorghe Asachi - La patrie

... ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi ... ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume ... s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce și fierbinte, În noi lumea să cunoască strănepoți romanei ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a țesut ... și tânăr laur, ce din țărnă-acum răsare; Cu puternic scut să-l aperi de-a fortunelor turbare; Cum va prinde rădăcină și în ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... și Beccaria, desigur ne va trimite la cabinetul de lectură de la Curtea Arsă și uite, drept să vă spunem, nu am dori să locuim în acel stabiliment, cu toată ilustrarea la care a ajuns de la un timp încoace. Să vorbim mai bine despre Bărbierul nostru care, de astă dată, ne-a ras fără apă. După ce se divulgă în toată Italia frumosul talent al nemuritorului Rossini, mai toți antreprenorii de teatre voiră să se folosească de talentul său. Dintre toți însă numai unul reeși ... credem că va dura mult timp așa, daca secolul nostru nu va produce vrun alt compozitor superior lui Rossini. Înainte de a intra în aprețierea reprezentării acestei opere pe teatrul nostru cu artiștii de astăzi, ne permitem a face încă o mică digresiune ca să arătăm lectorilor ... mare compozitor. Am observat cu o mare plăcere că gentila noastră cantatrice s-a convins că ceea ce o face să piarză mult în opinia publicului este asprimea timbrului vocei sale și de aceea se silește cît poate a-l îndulci. În celebra arie Un voce poco fa a făcut să auzim mai multe perioade muzicale vocalizate ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... moștenitoare, copiii boierilor nu puteau trage din ele alt avantaj decât acela de a fi numiți feciori de boieri, iar copiii acestora reintrau în gloată, dacă nu-i favoriza norocul ca să intre în clasa funcționarilor. Pe timpul domnilor vechi, unele familii au conservat prestigiul lor din tată în fiu prin valoarea lor personală în luptele țării cu vecinii, însă numele lor odinioară faimoase au căzut din culme și au rămas acum pierdute printre răzeși; astfel Șerpe, Moțoc, Arbore, Purice ... Movilă etc. Noblețea dar, așa precum este înțeleasă de popoarele occidentale, nu a existat în țară, și dacă mai târziu s-au introdus în societatea română oarecare pretenții de nobilime bazată pe titlurile funcționarismului, aceste tendințe de îngâmfare ridicolă au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ... ale strămoșilor. Iată cum se explică avântul generos care a îndemnat pe boierii și pe feciorii de boieri din generația actuală să sacrifice în Divanul adhoc atât privilegiile legate de titlurile boierești, cât și înseși acele titluri. Și, ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... peste munții Dornei. Sub cuvânt că făceau comerț de cherestele, ei începură a stoarce munca locuitorilor în modul cel mai răsunător, apăsându-i în tot feliul, comițând chiar crime, pângărind familiile și locașurile sfinte, astfel încât mâna lor lacomă și cruntă izbuti în scurtă vreme a răspândi pretutindene mizerie, sânge și desperare. În zadar locuitorii Dornei alergară de mai multe ori la sprijinul autorităților din țară; autoritățile erau prea slabe pentru a izgoni din poticele Carpaților ... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică ... adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în

 

Nicolae Nicoleanu - Dor și jale

... jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții ... pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte se preface, Bucuria se renasce, plânsul și durerea tace. Dar nimic nu pote stinge dintr'un piept nenorocit Suvenirea și dorința unui timp mai fericit. — Ast-fel, tristă Românie, întorcând a mea privire, Cu suspin 'mi aduc aminte de trecuta-ți fericire, Când prin drept ... o formă, un gol, un zadarnic nume; Căci în inimi și'n năravuri, în limbă și 'n cugetare, Se simțea fierbend puternic românesca ta suflare. ...

 

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul

... lacul numit Ialpug. ↑ Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului. ↑ În broșura întâi a baladelor tipărite la lași în anul 1852, se zice: Un cort mare și rotat Mult e mândru naramzat, De țăruși de-argint legat Cu sferi albe de mătasă... Parcă-i ... urma morții lui Ștefan-vodă. Câmpiile Bugeacului hrăneau înainte un soi de cai sălbatici ce erau foarte aprețuiți de turci și de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la ... vitejiei. ↑ Adică îi taie snopuri, snopuri ca grâul. ↑ Românii sunt foarte bucuroși de cumetri judecând după marele număr de cumetri ce se găsesc în fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbări voioase cu mese mari și cu hore. ↑ Mănăstirile ce se ridicau în timpurile grele ale luptelor noastre cu vecinii erau destinate a fi și templul lui Dumnezeu și locuri de adăpostire pentru bătrâni, pentru femei ... năvăleau dușmanii în țară. De aceea mănăstirile aveau ziduri mari ca niște cetăți, baște boltite și tainițe pentru ascunderea sculelor, și erau mai mult clădite

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>