Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AR��I����

 Rezultatele 1291 - 1300 din aproximativ 1398 pentru AR��I����.

Dimitrie Anghel - Ex voto

... să le reîntregim și să scăpăm ceva din noi, din marele și înfricoșatul întuneric ce ne pîndește. Cei ce te-au cunoscut și pe care i-ai înveselit cu bunătatea și glumele tale, și-n amintirea cărora mai stăruiești încă, vor muri și ei, și odată cu dînșii vei muri și ... de vis se împrăștia, sfărîmat de cuvîntul tău brutal, și te-am lăsat să pleci singur, cu pașii tăi grei, după pașii mărunți, pe care i-am auzit după o clipă stînd locului; și apoi, depărtîndu-se în umbra acelei nopți de iunie, în care mirosul florilor de tei nu ne ... sii le culeagă. Anotimpurile aduceau fiecare florile lor, pe cari nimeni n-avea voie să le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca ... din jug și a început să lovească în capetele boilor, stropind zăpada cu sînge. Ochii aceia fioroși, în care ceteai pornirea la omor, i-am revăzut de atunci de multe ori în viață. Masca aceea bestială de troglodit, întîlnită la un colț de codru, am revăzut-o și în ...

 

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

... nici turlac1, Aș vrea să stric, să sparg la geamuri, Dar mă opresc... Sunt prea sărac. Nu! Orșice să fac, văz bine Că pentru mine-i tot un drac! În mediul social de astăzi Sunt prea pârlit, sunt prea sărac. Oriîncotro d-acu m-oi duce, Nu pot cu soarta să ... costă... Chiar pentru moarte, prea sărac... Dar mor în fine și groparul Îmi ia cadavrul și, posac. Șoptește între dinți în silă: „După ce-i greu... e și sărac!â€� Am renviat apoi, și iarăși Ca mai-nainte strofe fac... 1 Amețit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc. Un critic fără ... sărac? Cum aș dormi acum la umbră Cu burta-n sus într-un hamac! Grancea, 8 dec. După atâția ani m-am gândit că n-ar fi rău să cunoască și altă lume această veselă satiră, fără multe pretenții, scrisă de marele dramaturg într-un moment de extremă veselie, împreună cu ...

 

George Topîrceanu - Păinjiniș

... n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă... E seară... Plopii înșirați în zare Se sting departe - Văpăi de umbră, facle funerare La căpătâiul zilei moarte... De ce să-mi ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... aduci înaintea noastră cu atâta hotărâre, aș putea zice cu atâta curaj, și, trebuie să zic în orce caz, sub o formă literară așa ademenitoare. I Ceea ce mă cred dator să scot întâi la iveală din studiul d-tale, și o fac cu cea mai mare mulțumire, sunt paginile în ... la 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat; dar s-a constatat că citatului studiu îi lipsește tocmai orce temei, și ... printre occidentalii de cultură literară din acea epocă. Firește că o asemenea înrudire sufletească între lirismul poetului și poeziile populare culese de el nu l-ar fi îndreptățit niciodată să introducă în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate poeziile în adevăr populare, prin urmare foarte răspândite, se întâlnesc însă în grupa poporului sub cele mai felurite variante. Cine nu se ocupă ... dulce de la tine, Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare, Pân'te-i ...

 

George Topîrceanu - Doleanțele unui cronicar teatral

... patru: De ce nu vin ieșenii toți la teatru?... O chestiune foarte complicată! Francisca... artă... rasa și talentul... Deci, vasăzică, vor să se răzbune... Ce-i vinovat Onor. Direcțiune? Domnia-sa regretă incidentul... ...Vâr degetul în buzunarul vestii, Sunt plictisit și-mi pare rău de lună. Hm!... bulevardul pare o lagună ...

 

Veronica Micle - Ca astăzi...

... meu, numai c-o strângere de mână îndeajuns ți-am spus-o eu. Și ca o slaba jucărie Sunt astăzi înaintea ta, privirea mea ți-ar spunea-o ție în ochii mei de vei căta. Și c-a mea singură dorință E roaba ca să-ți fiu în veci ... o spune `ntreaga mea ființă când tu pe lângă mine treci. Însă tu treci cum trece-o rază Din soare, pe un biet pribeag, - Ce-i

 

Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici

... Voi poate c-aveți dreptate Și puteți plânge, în libertate, Dureri pe care nu le-ați simțit! Le puteți pune și pe hârtie... Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?... Nu vă voi spune ce-am suferit! Marturi zadarnici nu vă voi face A suferinții care-n piept ... aminte C-am pus pe iune de trei silabe; De la pășune venind pe labe Un critic, însă, mă cam dezminte; Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul... De-o vrea pășunea să-și prelungească, Nimenea n-are ca să-l oprească, Și cal de astăzi va fi catârul! Aici desigur ... rimată, curată proză, Că-n cer aș face stranie poză! Calea de mijloc iar n-am ținut Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut, Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea Ca să-mi iau zborul până la ea. Ș-ajuns acolo, să bat în cer Un cui de ...

 

Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)

... se găsea și o imprecare violentă contra tiranilor, ce-i cauza oarecare supărări în Viena din partea poliției. Soarta lui îl puse chiar din prima-i junie în față cu prigonirea guvernelor despotice, însă această prigonire nu putu să schimbe întru nimic vesela nepăsare a caracterului său. După întoarcerea ... compuse pentru teatrul românesc din Iași o mică piesă intitulată: Jicnicerul Vadră, în care un țăran cânta următoarele două versuri: Din Focșani la Dorohoi Țrara-i plină de ciocoi. Îndrăzneala-i fu mare de a emite o asemenea idee într-o epocă de aristocrație, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o ... cerul patriei și sub tavanul apartamentului tău, vei simți un mare deșert în suflet, căci amicul tău Russo îți va lipsi. Ah! această idee m-ar face să vărs lacrimi amare dacă nu mi-ar plăcea mai bine să râd în fața prigonirii! Mângâie-te, frate, căci toți cei ce poartă numele de Russo sunt destinați a fi ... întorc în patria mea, am luat drumul cel mai drept, adică pe la Dej; se vede însă că în Ungaria drumul cel mai direct nu- ...

 

Mihai Eminescu - Nu voi mormânt bogat

... flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri greu zburând La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească ...

 

Traian Demetrescu - O minune

... aibă parte, Cînd se credeau ajunși aproape De ne-ndurata moarte. Din multe locuri depărtate Vin oameni ca s-o vază, — Și de mîndrețea-i fără seamăn, Adînc se minunează! Ascult și-ncep să cred ca dînșii Minunile aceste, — Cum un copil se-nfiorează De ori-ce și ce ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... caii. Țugulea nu se putea mângâia pentru că era olog și nu știa cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară ... vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare. În a treia noapte, Țugulea visă un vis ce-i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El ședea acolo, într-un colț, trist și mâhnit că nu ... Se uita cu jind la toate astea, căci nu putea să se desfăteze și el. Atunci ridicând ochii în sus, se rugă lui Dumnezeu să-i ia viața mai bine, decât să trăiască în așa ticăloșie. Pe când se făcea că se roagă, deodată i se arătă dinainte o zână așa de frumoasă și de blândă, cum nu mai văzuse el în viața lui așa ființă. Și se făcea că ... cum să facă să-și ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să știe cineva, și pândea vreme cu prilej când să-

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>