Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CE

 Rezultatele 1281 - 1290 din aproximativ 1447 pentru DUPĂ CE.

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"

... O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a ... de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână ... o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe cărările sucite, strimte și prăpăstioase, pe care ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare și solii

... Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit de ninsori. Curtea este plină, țara în mișcare; Soli trimiși de Poartă vin la adunare. Toți ... dau firmanul. Mircea îl citește, Apoi, cu mărire, astfel le vorbește: — ,,Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pământ turcesc. Pacea ce-mi propune este o sclavie Până ce românul să se bată știe!" La aceste vorbe sala-a răsunat; Dar un sol îndată vorba a luat. — ,,Tu, ce ... și stufoase Cu greu mai îndreaptă săgeți veninoase; Dar cu toate astea fieru-i va lovi, Ș-albele lui gene încă n-or clipi. Cela ce se bate pentru a lui țară, Sufletu-i e focul soarelui de vară. Mergeți la sultanul care v-a trimis, Ș ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... Cât s-au răsunat pământul într-o lungă depărtare, Și toți vulturii din codri, ridicându-se pe vânt, S-au nălțat în nori să vadă, ce minune-i pe pământ?    Apoi iar, căzând pe gânduri, Sfarmă-Peatră zice: „Frate, Câte stânci de aur pline și de petre nestimate Le-aș ... turbații urieși, Alergând unul spre codri, celălalt spre munții pleși.    Atunci lumea îngrozită crezu că-i pieri norocul!... Sfarmă-Peatră cu largi pasuri calcă munte după munte, Trece râuri fără poduri și prăpăstii fără punte, Lăsând urme de cutremur la tot pasul, în tot locul!    Unde vede-o stâncă naltă, el ... zgomot, răpezite peste dealuri, Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, ferbând în spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrâșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol. El apare pe sub nouri ca un munte de turbare ... care macină și răstoarnă stâncele cât de nalte și a furtunelor care îndoaie și rup arborii cât de groși. Făt-Frumos este eroul ce se luptă cu zmeii, cu balaurii, cu urieșii și cu fearele codrilor pentru apărarea fetelor de împărați care se dau în dragoste cu el. Pepelea ...

 

Mihai Eminescu - Floare albastră

... are! Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ține de subsuoară, Te-oi ține de după gât. Pe cărare-n bolți de frunze, Apucând spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse. Și sosind l ... noastră n-aib-o nime, Cui ce-i pasă că-mi ești drag?" Înc-o gură - și dispare... Ca un stâlp eu stam în lună! Ce frumoasă, ce nebună E albastra-mi, dulce floare! ........................ Și te-ai dus, dulce minune, Ș-a murit iubirea noastră - Floare-albastră! floare-albastră!... Totuși este ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai scăpând stindardul

... armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. Spre o apă lată calul s-a-ndreptat; De maghiari războinici fuge-nconjurat. Luna după dealuri mergând să se culce Îi arată calea și-i surâde dulce. Cei ce îl preurmă se opresc pe maluri Dar Mihai cu calul se aruncă-n valuri Și de ceea parte singur ajungând El îmbrățișează calu-i spumegând ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticii literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ni se oferă pentru a reveni încă o dată la lucrarea dlui Alecsandri. Căci, pe lângă rangul necontestabil ce această colecțiune de poezii ne pare că ocupă înaintea tuturor publicațiilor din ultimul deceniu al literaturii noastre, cartea dlui Alecsandri este și va rămâne pentru ... lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât. Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție calculatoare ar putea îndemna pe simplul sătean ca să-și întrupeze simțirea în forma poetică! Ceea ce abundența tristeței sau bucuriei i-a scos din adâncul inimii sale nu este niciodată al lui; în toate inimile își află un răsunet ... frumos! Vrut-ai să te-arăți duios, Dar te-ai arătat ghimpos Și din minte nu m-ai scos. — Vai! leliță din cel sat! Ce-ai cerut și nu ți-am dat? Cerut-ai faguri de miere, Eu ți-am dat buzele mele; Cerut-ai o viorea, Ți-am adus ...

 

Alecu Donici - Morarul

... era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ce pe la noi domnește cam din fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las ... voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după

 

Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie

... cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram ... i raze, cu fața-i pălită Întinse pustiuri abia luminând. Apoi deodată în nori se ascunse, Și lipsa ei dete cumplitul semnal: În spasma nespusă ce-atunci mă pătrunse, Văzui trecând moartea pe palidu-i cal. Schelet de-altă lume, cu forme cumplite, Rânjind, către mine privea neclintit: În mâna-i ... pedeapsă, în dar mi s-a dat. Aici aștept vremea și ziua dorită Să văz dacă dreptul ceresc împărat Privește la fapta-mi, ce este cumplită Sau numai la cuget, ce este curat. Note Sujetul acestei poezii este o întâmplare adevărată. Osânditul socotesc că trăiește încă, și nu e mai mult de patru ani de când ... îndurarea către acesta să însufle și altora dorința de a visa, au aplicat pravila care nu cuprinde nimic despre vise. Căci pravila criminală, după

 

George Coșbuc - Cântecul fusului

... iatac Eu mi-am făcut un cântec, Și n-aș fi vrut să-l fac. Dar fusul e de vină Că se-nvârtea mereu, Și ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-așa nevrând; De-aș face orice-aș face, Nu pot ... cânt amarul tot. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cântă Cuvinte cu-nțeles. Ea cântă înainte; Cânt și eu după ea Moraru-și face cruce Privind în urma mea. Și-am mers pe malul apei, În valuri să-mi îngrop Și cântecul, și-amarul Dar ... eu plâng! Dar fusul e de vină, Că se-nvârtea mereu, Și el cânta un cântec, Și-l știu de-atunci și eu! Și-ncet ce trece viața Când n-ai nici un noroc Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! De-ar sta pe loc ...

 

Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica

... Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană ... Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar mult mă mir în sine: De ce

 

Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu

... în Dumnezeu Încrederea în Dumnezeu de Gheorghe Asachi De multe oare Vezi în pieire, Făr-o scânteie De mântuire, D-arme dușmane Ncinse tării. Oastea ce murii Încungiurasă Surpă aceea Și astă plasă, Fără-ndurare Ucide mii! Nuntru-n cetate Atunci suspină Lângă altare Femeile-nchină Fruntea pe piatră, Cuget la ... Umplut de spaimă, Nemicul parcă Să se mai lupte În van să-ncearcă, Amu se-nfrânge, Ncepe-a fugi. Învins nu este Cel ce

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>