Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARA
Rezultatele 1271 - 1280 din aproximativ 1581 pentru ARA.
Vasile Alecsandri - Anul 1855 Anul 1855 de Vasile Alecsandri Dup-atâți răi secoli negri de dureri, de vijelie, Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie, Tu, an nou, ce ne vestești? Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire, Pace, glorie, putere, libertate, fericire, Îndurările cerești? Din noianul veciniciei ești tu sol de mângâiere? Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere Să te blestem, să te-admir? Ești amic sau tu faci parte din cumpliții ani de rele Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea țării mele O coroană de martir? Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare, Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare Și cu suflet de român. Căci românul e întocmai precum stâncile mărețe Care-n valurile mării furtunate și semețe Neclintite-n veci rămân. Pe aceste mândre țărmuri sentinelă-naintată Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată Stă pe loc la postul său. El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte, Dar acum i-a căzut brațul, i-au căzut armele rupte... O! puternic Dumnezeu! Sunt destule-atâte chinuri! Adă ziua mult dorită, Zi ...
Vasile Alecsandri - Bărăganul Bărăganul de Vasile Alecsandri Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare Sub cer, în fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ, Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț în fior. Acolo floarea naște și moare-n primavară, Acolo piere umbra în zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut în lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struț. Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână. Vro doi români în soare ș-o sprintenă română Încungiură ceaunul ce ferbe fumegos Pe foc, și mai departe un câne ...
Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul
Vasile Alecsandri - Balcanul şi Carpatul Balcanul și Carpatul [1] de Vasile Alecsandri Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață, Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față Ș-aprinși de dor de luptă, cu ochii se măsoară, Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară, Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă! E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“ Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură, Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură Și zice cu trufie: „Carpatule vecine, De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine, Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte Torente-necătoare deprinse ca să salte Din maluri peste maluri, din munte peste munte, Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte, Să facă într-o clipă ca să dispari din lume Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“ Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie, Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie, Și-n clocot lung răspunde: „Balcane, -a ta trufie Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie. Nevoie ai ...
Vasile Alecsandri - Balta Balta de Vasile Alecsandri Aerul e viu și proaspăt!... el trezește și învie Peptul, inima și ochii peste carii lin adie. Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios, Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos. Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate. Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor, Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor. Pintre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare! Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare; Rațele prin moșunoaie după trestii se ascund, Și pe sus nagâții țipă, lișițele dau în fund. Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină; Iar pe mal în liniștire, un bătlan, pășind încet, Zice: „Nu-i peirea lumei... vânătorul e poet!
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină Banul Mărăcină de Vasile Alecsandri I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici. Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo- ...
Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...
Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul
Vasile Alecsandri - Bogatul şi săracul Frunzuliță de dudău, La umbră, la făgădău Beau săracul și bogatul. [1] Beau stăpânul și argatul. Iar bogatul se mândrea Și-n glas mare poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un ban Ca să beau cu ist sărman." Iar săracul că râdea Și din gură poruncea: "Măi crâșmar, Măi făgădar! Adă-mi mie vin de-un zlot [2] Să-l beau cu bogatul tot! ,,Măi sărace, sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte, Astăzi curge și îneacă Și mâini scade s-apoi seacă! De ai turme mari de oi, Ai și turme de nevoi, Că pe unde-s turme blânzi Sunt și lupi mereu flămânzi." ,,Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." ,,Măi bogate, bogățele! Nu ...
Vasile Alecsandri - Bogdan I Lăpușneanul cel cumplit [1] Stă pe scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri Ce se-nchină Domnului Și se tem de ura lui Că ura lăpușnănească E peire boierească. [2] Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel și domnesc Și cu mersul voinicesc! Cine-i mândrul tinerel, Care-i tras printr-un inel? E Bogdanul cel glumeț Și la luptă îndrăzneț, Și de carte cărturar Și de arc bun săgetar. El în sală-naintează Și la Domnu-ngenunchează, Apoi zice: ,,Mă rog ție, Taică, Doamne din domnie, Voie dă-mi să iau soție Ursita ce-mi place mie. Ea nu-i fată de-mpărat Și-i chiar de litean bogat Și de lege lepădat, Da-i fecioară ca o stea, Mândră ca o păsărea, Dulce ca o floricea, Și sufletul meu o vrea!" Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan ...
Vasile Alecsandri - Cântecul gintei latine
Vasile Alecsandri - Cântecul gintei latine Cântecul gintei latine de Vasile Alecsandri Latina gintă e regină Între-ale lumii ginte mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari. Menirea ei tot înainte Măreț îndreaptă pașii săi. Ea merge-n capul altor ginte Vărsând lumină-n urma ei. Latina gintă e vergină, Cu farmec dulce, răpitor; Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald. Latina gintă are parte De-ale pământului comori Și mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori. Dar e teribilă-n mânie Când brațul ei liberator Lovește-n cruda tiranie Și luptă pentru-al său onor. În ziua cea de judecată, Când față-n cer cu Domnul sfânt Latina gintă-a fi-ntrebată Ce a făcut pe-acest pământ? Ea va răspunde sus și tare: ,,O! Doamne,-n lume cât am stat, În ochii săi plini de-admirare Pe tine te-am reprezentat!
Vasile Alecsandri - Cântecul plugarului
Vasile Alecsandri - Cântecul plugarului Ardă-te-ar focul, pământ, Și te-ar bate Domnul sfânt! Căci îmi ești dușman cumplit! Ce-am semănat n-a ieșit. Semănat-am grâu de vară, A ieșit numai negară. Semănat-am orz, oves, A ieșit mohor de șes. Semănat-am păpușoi, A ieșit iarbă-n fușoi. Stau în câmp și mă gândesc. Cu ce o să viețuiesc? N-am lețcaie la chimir Să mă pot plăti de bir, Și de foi, și de soldat, Și de Iuda blestemat. [1] Vai și-amar de biet român Când e domnul rău stăpân! N-are loc în țara lui Și-i ca pleava câmpului! ↑ În toate satele Moldovei, crâșmele sunt ținute de evrei, care, ca niște lipitori, sug avuțiile țăranilor, îndemându-i la
Vasile Alecsandri - Cînticul Margaritei
Vasile Alecsandri - Cînticul Margaritei Cînticul Margaritei de Vasile Alecsandri Auzit-ai, frate, de un plai frumos Care-n veci răsună de cîntări iubite? Unde se-mpreună cerul luminos Cu albastrul mărei cei nemărginite? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu ! Unde vîntul serii, blînd ca un suspin, Leagănă-n tăcere dalbe flori de aur? Unde pe-ale rodii salbe de rubin Flutură verdeața frunzelor de laur? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu ! Auzit-ai, frate, de acel Bosfor, Ce din valuri iese și s-aruncă-n valuri? Care oglindează ca prin vis ușor Tainice saraiuri și-nverzite maluri ? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu ! Unde călătorul, vesel îngînat, Doarme-n legănarea lungelor caice, Și în altă lume tainic deșteptat, Vede împlinirea viselor ferice? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu ! Auzit-ai, frate, de un plai îngeresc, Unde înflorește scumpa nălucire? Unde a iubirei dar dumnezeiesc Ca cerescul suflet are nemurire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du- ...