Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECÂND
Rezultatele 1251 - 1260 din aproximativ 1863 pentru TRECÂND.
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru
George Topîrceanu - Cocostârcul albastru Cocostârcul albastru de George Topîrceanu 1921 Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie. Răsună cobza și vioara, Fac gospodinele pomeni... Ce chef la noi în Viișoara, Ce praznic mare-n Rădășeni ! Chiar Hanul-Boului învie ! Iar jos, la Crâșma lui moș Precu, E-atâta zvon și veselie De parcă azi se lasă secu ! La vodă-Tomșa vin răzeșii Să afle astăzi crezământ. Șoimaru bea cu megieșii Izbind căciulile-n pământ Pe când Duduia Margareta, Rămasă singură-n ietac Să-și facă-n grabă toaleta, S-a-mpuns la deget cu un ac... Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cântă volbura la Toance. Plutașii dârzi, în sforul apei, Înfig prăjina, ca o lance. Spre-o lume care-a "fost odată" Duc vestea undele-n răspăr... Stă Zâna Lacului mirată, C-un nufăr galben prins în păr... Pe grindul unui lac sihastru, Din depărtări și din trecut Un mândru Cocostârc albastru Misterios a apărut... El vine cu mișcări atente, Înaintează fără glas, Făcând ușoare complimente Din cap, la fiecare pas. Și-n urmă zice către Zână, Oprindu-se într-un picior: — "Când falnic m-am lăsat din zbor Pe Academia ...
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod Demostene Botez: Prohod de George Topîrceanu În orașul nostru putrezit în ceață Unde toată ziua cântă catirinci, Au murit cinci oameni într-o dimineață Și i-au dus la groapă, morți, pe câteșicinci. După-aceea alții s-au pornit să moară, Care mai de care, câte doi pe ceas. Din locuitorii vii odinioară Nu se știe bine câți au mai rămas. Dar așa se-ntâmplă regulat când plouă, Moare ici o babă, dincolo un domn. Ceilalți îl îngroapă pe la ceasul două, Ca să nu-l trezească liniștea din somn. Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic. Și pe strada lungă trec trăsuri, tramvaie, — Rudele, spăsite, calcă după dric. Ceilalți, pe de laturi, toți își văd de treabă, Unul la catedră, altul la proces. Rareori din treacăt se oprește-o babă, Și pe urmă pleacă după interes. Doar în deal, departe, la Eternitate, S-a pornit un clopot ca să-i indispună... Bate-a deznădejde și-a pustietate, I-auzi cum mai bate, I-auzi cum mai sună... Ca un glas de moarte singur în furtună, Sună lung să ...
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale de George Topîrceanu Dl M. Sadoveanu, directorul Teatrului Național, deschide stagiunea, în sara de 18 octombrie, printr-o cuvântare festivă despre Caragiale ... D-sa evocă în câteva cuvinte calde figura și opera marelui dispărut și mulțumește publicului ieșan, care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră două personagii foarte deosebite între ele mai ales prin modul cum le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ...
George Topîrceanu - Doleanțele unui cronicar teatral
George Topîrceanu - Doleanţele unui cronicar teatral Doleanțele unui cronicar teatral de George Topîrceanu Pe cerul plin de sclipitoare puncte, Trec efemere linii de lumină. Sub pasul meu întârziat, suspină Sonorul glas al frunzelor defuncte. Zadarnic luna mă petrece-n cale Pe bulevardul alb și singuratic, — Că subsemnatul, "cronicar dramatic", Acum e-n rolul misiunii sale. De-abia încerc un singur vers de odă, — Și-n capul meu vin stafii inedite, Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite: Moțoc, Spancioc, Ciubăr și Despot-vodă! "Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..." Deodată tace ritmicul meu pas: În scena a III-a, mi-am adus aminte, Madam Pruteanu a strâmbat din nas. De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanță De fin dispreț, când vede pe Carmina, — Fiindcă-și pierde ultima speranță... De n-aș uita nuanța cu pricina! Și iar pornesc... dar mă opresc deodată. Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru: De ce nu vin ieșenii toți la teatru?... O chestiune foarte complicată! Francisca... artă... rasa și talentul... Deci, vasăzică, vor să se răzbune... Ce-i vinovat Onor. Direcțiune? Domnia-sa regretă incidentul... ...Vâr degetul în buzunarul ...
George Topîrceanu - Eclipsă Eclipsă de George Topîrceanu Pe-aceleași căi de mii de ani umblate, În goluri vaste legănându-și sfera, Neptun adoră visător pe Terra, — O biată lume plină de păcate... El niciodată n-a trecut bariera Singurătății lui nevinovate, — Și-n clipa asta ea e moartă, poate: O umbră deasă-i umple atmosfera. Neptun, se vede că tu n-ai lunetă Să-i studiezi eclipsa de departe, — Când inocenta tânără planetă Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte: "Ce face oare Venera cochetă Pe întuneric, singură cu
George Topîrceanu - Fata tristă
... să-i șoptesc Dorurile toate Și la sân să-i încălzesc Mâinile-nghețate! Ci doar vântul nopții rece Fruntea mi-o sărută, Peste codri luna trece
... opera unui chibrit. Colonade fără număr leagă cerul cu pământul Și-n ogeagurile albe stau înfipte... Dar acum Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul Spulberând arhitectura colonadelor de fum. Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie Fum albastru de tămâie Cu fum galben de tutun, Ori ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului ...
George Topîrceanu - Icoanei Icoanei de George Topîrceanu Împins mereu către păcate Un suflet trist mi-au dat părinții — Bolnav de dorul clipei moarte Și ars de flacăra dorinței. Dar tu mi-ai luminat de-a pururi Al nopților convoi tăcut, Icoană scumpă, — și cu tine Mi-ai dus norocul în trecut. La tine-și caută, sfioase, Un adăpost în clipe grele, Speranțele mângâietoare Și toate visurile mele... Ușoare zboară către tine, Cum zboară fluturii ușori Spre floarea tăinuită-n umbră, Spre cea mai dulce dintre flori... Tu, cea dintâi, mi-ai dat putere Să sfarm zăgazurile minții Când mi-ai sădit în piept ispita, Fiorul tainic al dorinței. Și coborând în ochii-mi tulburi Adânc, privirea ta de sfântă, Mi-ai dat belșug de viață nouă Și iubitoare mi-ai zis: cântă!... Acum sunt singur. Ești departe, Neprețuita mea comoară... Dar vii în ceasul mut al serii Când liniștea din cer coboară, Și văd cum genele plecate În tremur necurmat le miști, Întunecând surâsul gurii Cu noaptea ochilor tăi triști. Zadarnic pizma altor inimi Ne-a despărțit atâta vreme, Că ochii nu mai vor să plângă Și gura uită să blesteme: Simt umbrele ...
... ca un tanc de gelatină, Amenințând albine și furnici Cu patru tunuri mici. Tăcerea își adună trupul sferic Într-un boboc de nalbă. O muscă trece prin lumina albă, Ca o scânteie de-ntuneric, Un fluture, cu aripi de umbră și mătasă Stropite-n două locuri cu carmin, Din zboru-i ...
George Topîrceanu - M. Sadoveanu
George Topîrceanu - M. Sadoveanu M. Sadoveanu de George Topîrceanu „Hm! făcu primarele, ridicându-se în capul oaselor. Vinul Corjoaii este bun, care nu se mai află...â€� În tăcerea odăii, luna sclipea cu luciri tainice pe podele. De undeva, dintr-un ungher, se auzi un zgomot nelămurit; un cocoș trâmbiță prelung, departe. „Hm, bun! Care va să zică iar m-am îmbătat. Strașnic m-am îmbătat! Sunt un ticălos...â€� rosti el încet, c-o mlădiere de durere în glas. Se coborî din pat, deschise fereastra. Apoi zâmbi și-și clătină capul cu amărăciune. Aburiri de răcoare îi mângâiau obrazul. Din livadă pătrundeau domol înfiorările nopții. Lilieci negri treceau prin pulberea de argint a luminișurilor. O învăluire ușoară de vânt mișca frunzișul și prin țesătura de ramuri luna strecura fâșii palide de lumină. În depărtare, ca niște văluri de ceață pluteau peste întinderi. Primarele răsuflă adânc miresmele nopții și rămase așa, ca-ntr-o visare, cu ochii ațintiți în