Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA !
Rezultatele 1251 - 1260 din aproximativ 2459 pentru DA !.
George Topîrceanu - 1908 1908 de George Topîrceanu Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! — Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori prevestiri grozave de furtună?... De pretutindeni se ridică șoapte Și plâns înăbușit spre cel ce, ție, Înduioșat acum, ți-a dat solie Să luminezi odată trista noapte! Că sunt aici dureri nemângâiate, Blesteme dureroase, — sunt copii Flămânzi și goi, și casele pustii, — Sunt cruci de lemn, la margine de sate... Și morții lor așteaptă de la tine, An milostiv, în toate să fii darnic — Și să le spui că n-au jertfit zadarnic Atâta sânge, gloanțele haine. C-au încetat sălbaticele goane, — Iar dacă sunt colibele cernite, Copii orfani și mame văduvite Nu vor mai plânge, sara, la icoane... Un glas pornit din inimă curată, Un tânăr glas te-ntâmpină acum: Din largul țării spulberă odată Mirosul greu de sânge și de fum. An nou, an sfânt, — adu belșug în țară! Dar să nu lege-n țernă sângerată Un rod spurcat, sămânța cea bogată... — An sfânt, adu-ni altă primăvară! Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine, Nelegiuitul râs ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
... Natura figurilor sale de stil, proaspete ca florile, sintaxa lui savantă, cu perioade largi și cumpănite, abundența mâncărilor și pornirea firească de a da proporții neobișnuite personajelor, toate îți fac impresia că autorul nostru e un mic strănepot, după o eclipsă de veacuri, dar în linie dreaptă, al lui ...
George Topîrceanu - Catrene improvizate
George Topîrceanu - Catrene improvizate Catrene improvizate de George Topîrceanu (în onoarea ilustrului Tăslăoanu) Ca o cometă fără coadă Ai apărut pe firmament Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, — Dar n-ai talent. Ai tot ce-ți trebuie: hârtie, Cerneală, public indulgent, Parale și tipografie, — Dar n-ai talent. Te-ai instalat în Capitală Ca să creezi și tu curent. Vrei să te-afirmi ca cap de școală, — Dar n-ai talent. La cafenea când vii alene Îți iei un aer grav, absent... Satisfăcut te umfli-n pene, — Dar n-ai talent. Iar când te duci să scrii acasă Un nou articol vehement, Te strâmbi urât, te-așezi la masă... Dar n-ai talent. Avântul tău și idealul Plasat în țară cu procent Îți saltă-ntruna capitalul, — Dar n-ai talent. Constați de două ori pe lună Că-ți dă bilanțul excedent. Negustoria merge strună, — Dar n-ai talent! Ești fără scrupul și măsură Când vrei să scapi de-un concurent. Îți fierbe sufletul de ură, — Dar n-ai talent. Nu ne distruge dintr-o dată, Catone, fii mai indulgent! Tu ai o mutră indignată, — Dar n-ai
George Topîrceanu - Expunere de motive
... bun — mi-l premiați?..." Al zecelea, nu pot admite Să fiu învins la handicap — Și când m-ar scoate din sărite Le-aș da, pardon, cu opu-n cap! Al unsprezecelea, — valuta Reduce-o parte din talent. Când mia face azi cât suta, Ori dai un spor echivalent ...
George Topîrceanu - Poșta redacției
... în atmosferă... Și mai apoi literatură. Credeam și noi odinioară Și poate astăzi credem încă, Deși iluziile zboară, — Că tot ce zboară se mănâncă... Da, zboară gândurile mele Și versul meu e-naripat, — Și-n loc să mănânc eu din ele, Pe mine ele m-au mâncat! Dar dacă ...
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...
George Topîrceanu - Sfârșit de vară
George Topîrceanu - Sfârşit de vară Sfârșit de vară de George Topîrceanu Dacă liniștea pădurii adormite Nici o veste de-altădată nu-ți trimite Și pe freamăte pornite de departe Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, Vin’ cu mine să ne pierdem în zadar Printre galbenele rariști de stejar, Cu sfioase campanule și sulfine, Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine. Dulce zumzet somnoros și ireal Să ne cheme spre poienile din deal. Taina liniștii înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure Și la umbră să ne-mbie mai târziu O clopotniță de aur străveziu, Legănând deasupra creștetelor noastre Licuricii înălțimilor albastre... Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis, Să trăim în clipe lungi același vis. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descânte un bondar Și cum stai cu ochii-nchiși pe jumătate, Soare galben printre ramuri nemișcate Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină Fruntea mică de domniță bizantină. Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni Și prin funduri de livadă cu aluni, Printre garduri fumurii și solitare Ce se uită-n urma noastră cu mirare... Și din treacăt, ici și colo, să culegi Sânziene cu ...
Gheorghe Asachi - În unire stă tăria
Gheorghe Asachi - În unire stă tăria În unire stă tăria de Gheorghe Asachi Nu-n zădar e scris pe aur În latinelor rostire: Crescunt parvae res concordia (Lucruri mici cresc prin unire); Făr-unire nu-i vârtute În familii, nici în stat, Cum esemple mii trecute De agiuns au arătat. Un părinte bătrân foarte, Propiet acum de moarte, Vrând uni pe fiii săi, Zis-au lor: Blem, feții mei, Cercați dac-a frânge poate Cel mai tânăr dintre voi Ceste dărzi unite toate, Iar în urmă spune-voi Ceea care tari le face. Din fii unul le-au luat, Dar zădarnic au cercat, Și dând altui mai ghibace Întrunit acel baston, Zis-au: Eh, de ești Samson! Și acestui opinteală Au dat numelui sminteală. Mai cercat-au fiul mic, Ce și el n-au frânt nemic. Cu toți timpul lor pierdură, Că unite-n legătură Nici o dardă nu s-au frânt. Atunci tatăl lor li zice: Moale brațe văd aice; Să v-arăt ce încă sânt În asemene-ntâmplare! Dar când astă lăudare O ieu fiii lui drept șagă, Bătrânelul tremurând Întăi dărzile dezleagă Și le frânge-apoi pe rând, Zicând: Fie-vă de știre Că ...
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieșului moldovan
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieşului moldovan Cântecul plăieșului moldovan de Gheorghe Asachi La ocazia unei serbări naționale Frunza care crește verde N muntele Carpat A ei color nu-l va pierde, Deși-n iarnă-a dat. Din cea frunză mii cunune, Hai să țesem, hai, Pe români să încunune De pe șes și plai! Pin bătrân tot încă-i verde, Deși-n iarnă-a dat, A lui inimă n-o pierde De cându-i Carpat. Negru-i munte, verde-s salbe, Râul curge viu, Lui plăieș cu ițe albe Crește-un verde fiu. Între munți și codrul verde, De furtuni surpat, Plăieș român nu s-a pierde Cât va fi Carpat, Cât pre miel iubi-va oaie, Râul cât n-a sta, Cât de fluier și cimpoaie Doin-a
Gheorghe Asachi - Cântecul unei păstorițe române de la munte
Gheorghe Asachi - Cântecul unei păstoriţe române de la munte Cântecul unei păstorițe române de la munte de Gheorghe Asachi venită întăia dată la Iași Viersul: Între Piatra Detunată Pe la munte-i sărăcie, Brad și pin avem la plai, Noi bem apă din părâie, Turma caș ni dă și trai. Acolo giunea româncă, Când e timpul neguros, Sapă-ogorul pe o stâncă, Sunând viersul ei duios. Multe-odoare văd aice, Să mă-ntorn la munte voi; Cel ce vra a fi ferice, Vie-n munte pe la noi. Pe la munte-i avuție, Că umbrosul verde plai E lăcaș de bucurie, De plăcut și dulce trai. Acolo răsună stânca De un cântec armonios, Ghioacă-n horă cu românca Păstorelul cel voios. Eu mă-ntorn, dar las aice Cugetul mulțămitori; Gândiți, când veți fi ferice, La românca
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând ...