Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE STEA
Rezultatele 1251 - 1260 din aproximativ 1260 pentru CA DE STEA.
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... înainte, să ridice târgul cu nebuniile lor. La o respântie, iată că se întâlnesc, în bătaia unui felinar, cu un bătrân gros și pântecos, roșu ca morcovul și cam prea-foarte vesel — un fel de negustor provincial, d-ăi de care se-ncurcă bucuros la petreceri pân orașele mari, mai ales în toiul câșlegiului. Cum dau de el, se opresc derbedeii, iar măsculița Poetului i se smulge de la braț și se repede la negustor strigând: — Unchiule! Iar „unchiul" zice: — Sufletu-meu! nepoțico ! Ea îl ia de gât cu aceleași mâini subțiri și reci și pupă-l... Poetul se repede să-i despartă; unchiul îi dă brânci încoace, nepoțica încolo, și pe ... urmă tifla... și pleacă toți încolo cu negustorul. Poetul rămâne în loc; își pune mâna la frunte și stropește cu lacrimi calde mormântul iluziunilor sale, ca să crească dasupra florile pe veci pierdutelor, în veci neuitatelor tinere sfinte amintiri... Apoi, mai mâhnit chiar decât de consiliul diplomatului, merge iar sus... — S-a isprăvit, sfinte Petre; mă simt zdrobit de
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu ... acuma i s-a stricat gustul! ALTA : Să-l dreagă! D. IORDACHE : Nu mai! Dar cu principiile dv. o să vă frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar croi o soartă prea grea, care ne-ar strânge rău în spete; pardessus le marche ... cunosc, slava Domnului! nu mi-e rușine! Țara asta vrea profteționism — nu mai încape tocmeală! Eu sunt sincer, eu nu sunt din acei oratori ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... doi baieți! Ei? dar cum să-i cheme? Să procedăm în regulă. Un consiliu de familie se constituie ad-hoc. Se proclamă cu mare majoritate de glasuri, ca prezident, moașa, care, luând posesiune de jețul său, promite că va conduce dezbaterile cu imparțialitatea-i cunoscută. Eu iau întâi cuvântul și într-o cuvântare pe atât de elocventă, pe cât e de erudită, propun să se boteze copiii: Castor și Polux. Această propunere e combătută cu multă vervă de leuză, care susține că numele acestea mitologice se obicinuiesc numai la cânii de vânat, cel mult la pseudonime literare, iar nu la creștini. Prea bine. Atunci am onoarea a face altă propunere. Aducându-mi aminte de ... în amintirea fericitei mutări a celor doi gemeni în acest oraș, unul după altul, tocmai în ajunul mutatului, cu o punctualitate mai vrednică de un bătrîn proprietar, decât de niște tineri chiriași. Care va să zică: pur și simplu Gheorghe și Dumitru, ca toți creștinii. Fie! Totuși, din dezbaterile acestea se va fi dovedit cel puțin, cu prisos, sentimentele naționale și patriotice ale familiei noastre. Chestiunea numelor o ... sfințenie. Ce frumoasă inteligență și ce caracter neînduplecat ! A ! neînduplecarea, neîncovoiarea caracterului, iată semnul naturilor întregi. O oră și mai bine, până aproape ...
... l-am compus eu însămi pentru d-voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ ... defectele și ridicolele societății. — Nu mă îndoiesc despre aceasta; însă mărturește că dacă societatea are unele părți urâte și blamabile, ea posedă și avantaje de o mare valoare. — Care? întrebă Alexis, oprindu-se lângă una din coloanele galeriei. — Poeți de
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... etc. Imitația aceasta a literaturii străine este, pe partea literară, ceea ce este introducerea formelor noi pe partea politică. Dar, cum am spus de atâtea ori, literatura nu se importă, ca formele politice. Scriitorii noștri n-au transplantat literatura străină (lucru, dealtfel, imposibil și inconceptibil), ci numai s-au inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă literară națională și viabilă; ceilalți au fost mai ... ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... și care i-ar lua o parte din răspunderea ce și-a atras-o. Asemenea împrejurări ușurătoare există, și datoria noastră este acum de a le pune în vederea cititorilor. Foaia Transilvania și atâtea alte foi literare si politice ale românilor sunt așa de slab redactate, așa de stricăcioase prin forma și cuprinsul lor, fiindcă trăiesc într-o atmosferă stricată și se inspiră de ideile si de simțămintele ce caracterizează marea majoritate a "inteligențelor și anteluptătorilor" români. Viciul radical în ele, și, prin urmare, în toată directia de astăzi a culturii noastre, este neadevărul, pentru a nu întrebuința un cuvânt mai colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr ... formă goală a străinilor. Această rătăcire totală a judecăței este fenomenul cel mai însemnat în situațiunea noastră intelectuală, un fenomen așa de grav, încât ne pare că este datoria fiecării inteligențe oneste de a-l studia, de a-l urmări de la prima sa arătare în cultura română și de a-l denunța pretutindenea spiritelor mai june, pentru
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... aduse ca captivi" (eufonia este a d-lui Radu Rosetti) "în urma neîncetatelor năvăliri slave, sporite prin numărul acelora care fugeau din imperiu de greutatea birurilor" ș.c.l. În ședința anuală a Academiei noastre de la 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat; dar s-a constatat că citatului studiu îi lipsește ... Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de Alecsandri la Paris; paginile scrise în favoarea românilor de Michelet și de Edgar Quinet sunt întrucâtva datorite unor asemenea împărtășiri; iar la 1855 el însuș publică în traducere franceză Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu ... cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... strînsele relațiuni ce țara noastră legă cu turcii, introducîndu-se la noi obiceiurile otomane și muzica lor, lăutarii găsiră în acea muzică o nouă sorginte de inspirare și imitațiune. Astfeliu sta muzica noastră pe cînd se stabili în țară domnia fanarioților. Acești străini, fiind tot de o religie cu noi și mari amatori de muzică, aduseră în țară o mulțime de cîntăreți de sarai și bisericești și, în mai puțin de un secol, nu numai că strică cu totul muzica bisericească și lăutărească, dar schimbă chiar caracterul tonurilor, alterîndu-l atît de mult, încît astăzi ar trebui să inventăm un nou sistem de armonie ca să putem acompania un mare număr din cîntecele noastre, căci cu cel europenesc nu este cu putință a ne servi. Dacă culturii muzicei ... arătarăm diferitele fazi prin care a trecut muzica la noi. Să zicem acum ceva și despre instrumentele cu cari lăutarii esecută cîntecele compuse de dînșii sau de alții. Aceste instrumente sunt: vioara, cobza și naiul sau muscalul (Fistula Panis) , iar acum de curînd s-a adoptat violoncelul și canonul. Vioara lăutărească este armată tot cu patru coarde, ca și cea europeană. Coarda de sol o numesc Rast; pe cea ...
Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...
... Veți zice că sunt capiu, pe onoarea mea, citindu-mi această invocare solemnă; îmi vor imputa unii din dv. c-am început prin absurd, pentru ca s-ajung la ridicul! Este adevărat, tonul de care am uzat mai sus este prea lugubru, prea mormântale, prea lipsit de poezie. Țiu să repar aceasta. Ascultați dară. Un consule — zic un consule cum aș zice orice alt — se suie pe creasta unui munte ... ca la vrun ceas și jumătate până la ziuă, de e-ntunerec beznă, cinstitul cetățean, îmbrăcat cu o precauțiune aproape siberiană, încălțat cu o păreche de picioroange solide, înarmat în mâna dreaptă c-un baston lung prevăzut cu o cange de fier la vârf și-n mâna stângă purtând un felinar cu vopaiță, pornește din fundul mahalalei, de la locuința lui, și, încercând înainte tărâmul cu vârful bastonului, spre a ocoli găurile și băltăurile prea afunde ale podului, cu chiu, cu ... piele de oaie, scoate din buzunarul anteriului basmaua și-ncepe să-și târguiască. Pe la revărsatul zilei, se-ntoarce înapoi, purtându-și pe umăr bastonul, de
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a ... acestor amintiri, vă cer voie să povestesc o întâmplare intimă din viața și familia marelui Caragiale, care aruncă o lumină pitorească asupra acestui om atât de capricios și genial. O vară bună a mamei mele, născută Bucșan, coborâtoare din Spătarul Bucșan, decapitat de turci în secolul al XVI-lea, avea o culă la moșia sa Parepa, apropiată de gara Albești. Soția marelui Caragiale, femeie de o bunătate și de ...