Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARA

 Rezultatele 1251 - 1260 din aproximativ 1581 pentru ARA.

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

Petre Ispirescu - Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om. El avea o fată și un băiat. Și rămâind văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea și când îi da tutulor răilor gonindu­i. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

Petre Ispirescu - Cotoşman năzdrăvanu Cotoșman năzdrăvanu de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Într-o zi, fiind cu voie bună, zise bărbatul către femeie: - Soro, de la mila lui Dumnezeu noi n-avem copii. Să mergem pe câmp și ce vom găsi, aceea să ne fie copil. - Bine zici dumneata, frate. Așa să facem, daca astfel ai găsit dumneata cu cale. Vezi că ei trăiau bine și nevasta nu ieșea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră la traistă și plecară. Aide-aide, mergând povesteau și râdeau și cu ochii în toate părțile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit și urduros; îl luară și îl aduseră acasă. Îl îngrijiră și îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoșman numai de drag să privești la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau și ei și pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineața. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoșmanul era ...

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...

 

Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească

Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească Povestea mavroghenească de Pitarul Hristache Fragmente     Numai a-l vedeai dodată     Prin tîrg trecînd fără gloată,     Cu vro doi-trei, dinpreună     Cu cîte-o sapă de mînă,     Și după ce se-ntorcea     Vedeai colea și colea     Cîte unul atîrnat     De cîte-o șandrama legat,     Iar pe afară prin cîmpuri     Stă țepele-nfipte pîlcuri     â€¢ • • • • • • • • • • • • • • •     Dacă mergeai și la curte     Vedeai altele mai multe,     Te uitai prin spătărie     Rămîneai la aporie,     Vedeai săbii ferecate     Tot prin păreți spînzurate,     Mai pistoale, buzdugane,     Mazdrace și iatagane,     Suliți, angere, cuțite,     Ca acile ascuțite.     Măciuci, mai puști ghintuite     Toate prin păreți lipite.     â€¢ • • • • • • • • • • • • • • •     Apoi stai de socoteai     Și-n rost nu puteai să-i dai     Vedeai casele d-o parte     Numai de arme-ncărcate.     D-altă parte te uitai     Și la el și înghețai     Că-l vedeai cu-n hîrz străin     Nu-și semăna a creștin.     Cîndu-l auzeai vorbind     Încremeneai tremurînd,     Din damuit și din chiafîr,     Și din as și din caldîr,     Nu-l mai ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara ...

 

Thomas Moore - Luntrea pe uscat

Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite,     Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă,     Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită,     Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,     Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite,     Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...

 

Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884)

Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884) â†� Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu din februarie 1884 de Titu Maiorescu Informații despre această ediție Scrisoarea trimisă de către Titu Maiorescu , în care îi răspundea scrisorii scrise de Mihai Eminescu în timpul internării sale la spitalul din Viena. Domnului Eminescu WIEN, Ober-Döbling in der Heilanstalt Leidesdorf-Obersteiner Iubite domnule Eminescu, Și scrisoarea D-tale cătră mine și scrisoarea de mai nainte cătră Chibici le-am cetit eu cu familia mea și eu toți amicii D-tale cu nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoșire. Nu te mira că-ți vorbesc mai întăi de bucurie, deși amândouă scrisorile sunt triste și concepute sub un fe! de „deprimare a moralului“, cum ar zice galomanii noștri. Căci eu cred că tristețea D-tale trecătoare și desigur neîntemeiată, pentru noi rămâne dar bucurie curată. Vezi, D-le Eminescu, diagnoza stării D-tale trecute este astăzi cu putință și este absolut favorabilă. Se vede că din cauza căldurilor mari, ce erau pe la noi în iunie 1883, D-ta ai început să suferi de o ...

 

Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu)

Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu) În atelier de Traian Demetrescu Bătrânul s-arată în ușă E gârbov sub anii cei grei. „Stăpâne, pricepe-mi durerea: Furi pânea copiilor mei! Ce lesne săracii ca mine Netrebnici pe drumuri s-aruncă! O viață întreagă muncit-am Și-acum îmi iei dreptul la muncă. Din brațele mele, odată Puternice, acum îmi rămâne Doar unul, și-acuma cu-acesta, Cer mila ta crudă, stăpâne! Când nu mai sunt bun de nimica, M-alungi, și nu ai îndurare! Și uiți ca din brațele mele Ești astăzi puternic și mare! Departe nu-i ceasul din urmă Când zilele mele s-or duce, Căci toată răsplata vieții-mi E-atâta: o groapă ș-o cruce!â€� Patronul afară-l alungă, - Bătrânul sub anii cei grei, Cu glasul în lacrimi suspină: „Furi pânea copiilor mei!

 

Traian Demetrescu - Aceleași locuri

Traian Demetrescu - Aceleaşi locuri Aceleași locuri de Traian Demetrescu Le recunosc aceste locuri: Cărările șerpuitoare Te duc sub tainici bolți de frunze, Te-ascund de lume și de soare... Un lin izvor își face cale Pe lîngă șirul de anini, Iar dintr-un parc aduce vîntul Miros de salcie și crini. Iar seara-n amurgit, pe vale, S-aude clopotul din sat, Înflorind nemărginirea C-un sunet vag și depărtat...   Le recunosc aceste locuri, — Și totuși parcă mi s-arată Așa străine... Le lipsește: Inima mea de altă

 

Traian Demetrescu - Doi bogați

Traian Demetrescu - Doi bogaţi Doi bogați de Traian Demetrescu M-a dus avarul să-mi arate Întregul său tezaur, Și mi-a deschis o ladă plină Cu aur... aur... aur... Privindu-mă cu ochi ironici Mi-a zis: „Arată-mi mie Și tu, acum, dacă se poate, Atîta bogăție!â€� Atuncia, ca să-mi sting în suflet Sarcazmul și amarul, Și să-i arăt că de cît mine E mai sărac avarul; L-am dus grăbit spre locuința, Spre raiul dragei mele, Și-am zis avarului: „Privește Furiș printre perdele!â€� El s-a uitat: pe-o pernă albă Dormea iubita dusă, Și-n jurul ei plutea un farmec De liniște nespusă... Ne-am dus în urmă fiecare Spre scumpul său tezaur: Eu la iubita mea, — Avarul Spre lada lui cu

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>