Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 1241 - 1250 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... epigramă are două părți. Una care ațâță curiozitatea, descriind, în culori vii, un subiect oarecare, alta, care, printr-un vers neașteptat, dă soluția acestui fel de problemă. Prima parte ține locul monumentului, a doua a inscripției. Această comparație dezvăluie tot mecanismul epigramei. Iată pentru ce, în epigramele reușite, autorul se ferește de a încărca cu expresii violente începutul lor, ci debutează, în mod perfid, cu elogii, pentru a provoca, la sfârșit, surpriza, prin ... nier, născut la 1764, la Constantinopol și mort la Paris după marea revoluție, Baour de Lormian, celebru prin polemici în distihuri avute cu colegul său de lirism și de academie, Lebrun. Epigrama franceză moare odată cu restaurația și e înlocuită de caricaturi și de legendele lor. Iar mai târziu de impetuozitatea presei cotidiane, care izbește în cei mai cu talent, fără menajamente și fără reticențe. Revoluția franceză cu Drepturile omului acordând libertate de a cugeta și de a scrie, fabula, apologul și epigrama s-au perimat cu desăvârșire, fiecare putând să-și spună părerile fără frică și fără înconjur. Jurnalismul ... nu numai în Franța, dar chiar la noi și pretutindeni, să înlocuiască, pe lângă satiră și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... distruseseră ori amenințau clasele vechi, pozitive, boieri, meseriași, țărani, răzeși, din care se recrutează, dezrădăcinându-se, scriitorii. Scriitorii vremii reprezintă durerile mari și ridicolele produse de îmburghezire a țării. În Ardeal însă, poporul român, oprimat de unguri, e tot în situația de mai înainte, -- numai cât acum, după 1848, spiritul "revoluționar" nu mai "domnește în lume", iar literatura o fac fiii de țărani, care, ca și mai înainte, sunt legați de clasa lor, nu se simt, ca cei din Regat, declasați, rupți de clasa lor, stingheriți, "singuri". Ei au, pe la sfârșitul epocii, un singur "eminescian", pe Popovici-Bănățeanu, fiu de târgovăț, de meseriaș (nu de țăran) -- dintr-o clasă tânjitoare și rupt si de această clasă, și deci singur și fără atingerea lui Anteu. Replica lui Popovici-Bănățeanu, la noi, și deci în sens invers, e dată de Creangă, care (personalitate puternică; incult; preot; institutor; trăind în vremuri mai vechi decât ceilalți și deci mai ușoare, și păstrând viu în suflet imaginea vieții ... ideilor Revoluției Franceze. În adevăr (vezi detalii în Pompiliu Eliade), Bucureștiul a fost unul din centrele principale ale culturii grecești și ale mișcării de eliberare a Greciei. Ideile Revoluției Franceze se răspândesc încă ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... că a să-și aducă și el logodnica. Broasca intră iarăși în eleșteu, iară dânsul plecă la curtea împărătească. Mergea el, dară parcă-l tot oprea cineva în cale. I se părea că-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el își tot întorcea capul și se uita. Noroc că i se scurtase calea și ajunse acasă, căci, de ținea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi. Dacă ajunse și găsi pe toți ai lor adunați la tatăl său, începu să le povestească șiretenia celor ce i se întâmplase ... se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de pe lângă streașină licărea de-ți lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului și intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie și se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii și pe velințele cele de ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de lumini aprinse, dar apoi recădea repede în somnul lui adânc și nu mai pricepea nimic [din] acel murmur misterios si tânguitor de roi. 2. Când se trezi a doua zi văzu că era târziu seara, iar niște prieteni de-ai lui jucau cărți la o masă. El dete "bună seară" c-un glas cam răgușit și ei deodată răsăriră toți și se uitară uimiți ... el doarme acuma și visează la mine și sufletul lui mă atrage, mă atrage ca un magnet... Ciudat era că Ioan nu se prea mira de ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
... Și acei ce fericita neavere-au lăudat Ale ei dulceți și bunuri nu cred să le fi gustat. Nimfele le văd desculțe; îmbrăcate-n piei de oi, Păstorițele, pe viscol, pe furtune și pe ploi, De a lor ticăloșie ocolite ca de-un lanț, Îți ridică toată pofta de a face vreun romanț. Mie-mi pare rău din suflet, căci de aș fi nimerit Ciobăncuțe cum văzusem într-o carte ce-am citit, Ca un om care din fire nu am fost aristocrat, Fără pierdere de ... Așa mărginit în sine-mi, trăiesc aici ca un sfânt, Și-mpărat al neființei mi se pare cum că sânt; Fericit când se întâmplă, gonit de vrun viscol greu, Un călător să se-abată puțin în locașul meu! Nu că e deșert pământul detot de locuitori; Pimprejur sunt câțiva nobili, de moșii stăpânitori, Care din copilărie aici s-au obișnuit, Ș-ale lui Avraam bunuri din strămoși au moștenit. Dar vorbesc numai de vreme, n-a-nvățat a se gândi, Și decât zilele lunii, alta nu doresc a ști. Poate vrei să ... ...
... ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi părea neînțeles, dar era adevărat. Bătrânul Neagu cu zâmbetul pe buze mă întâmpină, zicându-mi: — Bine ai venit ... cu ochii fioroși și prinse să scurme pământul. Ce fericire!... Năframa va fi a mea. Îl luai la ochi și dădui foc. Dar tot atunci ca prin vis văzui pe Elena călare pe calul ei alb trecând ca un fulger îndărăptul cerbului, și un țipet ...
Mihai Eminescu - Între nouri și-ntre mare
... Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în depărtare. Cum nu am aripi să zbor, Să mă iau pe urma lor! Că m-aș duce, tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce, Peste undele cu spume, Peste mare, peste lume; Ș-aș vedea cum trec cu toate, Rânduri ... bine, Poate te-aș uita pe tine. Alei puică, alei dragă, Cumu-i frunza cea pribeagă E viața mea întreagă, Căci dragostea ta mă strică De nu m-aleg cu nimică; Viața trece, frunza pică, Trece fără mângâiere, Ca izvorul de durere, Trece și se prăpădește, Arde și se mistuiește, Fără noimă, fără rost, Bine-ar fi, să nu fi fost. Vai de-acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie-a lui ce-a iubit ... Cu gușa de porumbiță, Cu gurița mitutea, Cu gropițe lângă ea, Cu zâmbirea ei cu haz, Cu gropițe în obraz, Și cu dragostea în ochi De mă tem să n-o deochi. Noaptea când te-nchipuiesc Îmi vine să-nnebunesc, Iară ziua aș lua Lumea-n cap de ...
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
... Antioh Cantemir - Şoarecul de ţară şi cel de oraş Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț. În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește. Îi pune înainte ... îi zice: — Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice, Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât? În viața astă scurtă de ceasul hotărât Nu poți scăpa oriunde Ș-oricum te vei ascunde! Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit Decât mort în viață, Să ... țară, de vorba lui pătruns, Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică, Și preste noapte merse cu pază și cu frică În târg la un palat Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat. Din masa de cu seară sta coșnițele pline Cu fărmături gustoase de pre la țări străine; Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran Îndată îl cinstește cu niște parmezan, Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare La ... câine medelean; Iar șoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan, Nu suflă, pân-în seară. Atunci sărmanul șoarec, ce-n liniște la țară Trăia fără de ...
... lui Cain noapte, Precum a zis Francesca da Rimini, Infernul, cântul V, 107... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta deoparte sprijinit în bâtă. De propria lui umbră vrea să fugă, Dar se trezea că-n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest ... o floare Sub ziduri de fățarnică Gomoră, O dulce-mpătimire arzătoare: În ceasuri caste, mângâieri de soră. Sărutul ei — văpaie purpurie, Privirea — luminiș de auroră... Și-o clipă fu de-ajuns: pe veșnicie Se risipiră toate, fără urmă, Într-un fior de neagră isterie. — Destul! Destul!... Simțeam cum mi se curmă Viața-n piept, — cum vipere rebele Se zvârcolesc în inima-mi și scurmă... Și ... Văzând cum iarăși piere-n fund, departe, Fantoma tristă a iubirii mele, M-am prăbușit cu brațele-ntr-o parte, Împins în gol ...
... ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei ... gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă dânsa parcă păși gardul, și o luară gâfâind, la deal, printre spini, uitându-se din când în ... pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot ...
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
... Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce ... fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al părinților focar; Armele nu-și mai revede, Nici fidelul armăsar. De la Toggenburg apune Jos spre văi, necunoscut; Peste membrii nobili pune Vestmânt aspru, răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s ... vale-a se pleca. Și-n dulcea lui reverie Adormea prea consolat, Așteptând cu bucurie Al zorilor revărsat. Stete astfel zile multe, Ani întregi tot aștepta Attentiv ca să asculte Ori fereastr-a răsuna, Ori dilecta să-și mai vază, Ori chipu-i a s-arăta ...