Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L����I
Rezultatele 1231 - 1240 din aproximativ 2105 pentru L����I.
... într-un local public de consumațiune cu încasarea plăților de la consumatori. Declinare regulată. Nominativ — Țalul primește plata; Genitiv — chiulurile Țalului; Dativ — i-a tras două palme Țalului; Acuzativ — a chemat Țalul; sau: l-a-njurat pe Țal; Vocativ — Țal! În general, Țal are numai singular; la ocaziuni de-mbulzeală însă (ca, de ex., sărbători naționale ... n adevăr, Mitică este un cap filozofic. Totdeuna când ne vedem, trebuie să-mi toarne un aforism remarcabil. Cel din urmă, de exemplu, trebuie să-l comunic, având mai ales în vedere împrejurările interesante în care mi l-a spus. Alaltăieri, întâlnindu-mă, zice: — Nene Iancule, tocmai pe d-ta te căutam; deseară mănânci la noi — să nu zici ... n viitor. După citirea tablei capitolelor, Mitică s-apleacă la urechea mea și, râzând înfundat, îmi șoptește: — Țal! nene Iancule... Eu întorc gâtul să-i răspund ceva; iar autoarea, ridicând ochii de pe teancul de file, zice foarte grațios, dar destul de imperativ: — Mă rog, a se ... toți când se citește!... Și citește... Simt, la un moment, capul prietenului Mitică de la spate, căzân-du-mi dulce pe umăr... mă-ntorc și- ...
... câte ori era să m-arunce în mijlocul cânilor de la stână, dacă nu m-aș fi ținut cu amândouă mânile de coama lui. Ce-i drept, nu eram tocmai desăvârșit călăreț. Când însă puneam mâna pe pușcă și-i clănțăneam oțelele, atunci era altăceva!... Parc-o tainică frăție, o legătură de dragoste se-nchega între mine și armă; parcă-mi venea să-i strig: Surioară, cu tine n-am habar!... Apoi de multe ori o aruncam așa fără scop la ochi, mă-nțepeneam voinicește pe picioare, mă uitam ... prins să se gudure, să ne lingă pe mâni, să ne sară cu labele pe piept, încât moș Toma grădinarul a trebuit să-l probozească de prea necumpătatul său prieteșug, și am avut multă greutate de a-l îndupleca să nu se ieie după noi. Mărturisesc că mi-a fost rușine, gândind că un moment n-am îndrăznit eu, cogemite vânător ... spaimă de vântul ce cânta prin trestii; apoi nagâți, păscari, rațe, cufundari cântau, se jucau pe apă și-n văzduh fără grijă de primejdia ce-i
... pînă acuma domnește singur busuiocul. Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă, Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană, Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie o aripă, Un trandafir murind se farmă pătînd cuprinsul ca o rană. Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie, Se-ntrec ... trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie, Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă. Hodină nu-i, dar iată-n luptă că vin și mîndrele verbine, Un miros voluptos aleargă adus de vînturi de departe, Și nu-i mireasmă să n-adoarmă, nici floare nu-i să nu se-ncline; Iar noaptea toată deodată miroas-a dragoste și-a moarte. Miroas-a moarte ș-a ... polog frumos în care te-nvinge somnul fără vrere, O ceață diafană zboară ca peste-un cîmp de bătălie, Acoperind din nou grădina cu-ntunecatele-i
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... acum la modă și care a cucerit teatrele Parisului. E atîta tristeță în versurile lui, încît, înduioșat și acum de clipa aceea cînd l-am tradus amîndoi, le dezmormîntez dintr-o revistă uitată. Iată-le : Aducerile-aminte, Aducerile-aminte-s odăi fără zăvoare — Odăi pustii prin care să ... cînd muriră-n ele străbunii... Și trăiești Trecînd pe lîngă ele tăcut prin coridoare... Le știi că sunt acolo, așa precum au fost — Aci-i odaia roză și colo-i cea albastră, Și liniștea sporește sub tristul adăpost, Și-așa nepăsătoare se scurge viața noastră. Adesea amintirei — spre mine cînd se-ndreaptă — Îi ... ntreagă viață ? Arar cu toate-acestea, cînd soarele coboară, O tristă presimțire mă prinde și mă-ngheață, Și cum nu-mi pot da seama că-i jalea asta-amară. Eu trec... Or, totdeauna, sporește înc-o moarte O turburare-n taină, venind ne dă de știre C-o amintire moare, or ... alge, așa trebuie să fi stat cu fața întoarsă spre ape, cînd templul lui era în ființă și strălucea alb la soare, înfruntînd furtunile ce-l ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii vitregi ai țărișoarii lui! E om ... engleză. În fiecare zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eșantiioane și negăsind, malheureusement , niciodată ce-i trebuie. Bogată ca și săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracție, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manșon sau sub rotondă. Moftangioaica își oprește totdeuna cupeul d-a curmezișul stradei. Pentru dânsa sunt numai două orașe în ... icre moi, și după Pomery extra-sec frappe , iar ciucalată fierbinte... A doua zi, doctorul high-life se vede silit a-i prescrie o cutie și jumătate de capsule de ricin. După fiecare bal du monde, a doua zi, caii doftorilor mondains aleargă până le ... un imbecil, îi pasă de critică mai puțin decât îi pasă unui suveran african de opiniile presei europene; când are oarecare talent și spirit, critica- ...
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
... își scriu proza nesărată, Toaca bunelor silabe, și duioasa-ncredințare Că-nsemnați cu stemă-n frunte, ce-au scris ei e lucru mare! Al acestora-i triumful: vecinic fețele senine, Drepți, înfumurați, c-un zâmbet protector privesc la tine. Ei sunt veseli: au o gloată de naivi ca să-i admire, Și se-ngrașă de prostie, de noroc și nesimțire. Căci cuvintele blajine și nimicurile lor, Dezmierdând frumos urechea, cad în gustul tuturor. S-or ... și s-apleacă spre vecină. Conversația începe: de copii, de slugi, de rochii... Are haz, șoptește gazda, spionându-te cu ochii. Uf, ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se-ntreabă două. De, închipuie-ți, săracul!... de povești ne arde nouă? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, s-a isprăvit!... Din ... acestor oameni dreptul să te umilească! Căci, pentr-un sărac ce simte, nu e rană sufletească Mai grozavă decât mila rea și disprețuitoare Cu care-l privesc bogații din deșarta lor splendoare! Ce? Atâta timp să cauți dureroasa întrupare A unei lumini de-o clipă ce-n viața ta ... A, nu-ți tăvăli talentul prin saloanele bogate, Unde capul nu gândește, unde inima nu bate Decât dup-o anumită și stupidă învoială, Unde omul ...
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)
... Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție ... O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată Și cu părul despletit Tot cu șerpi împleticit. Ea din loc în loc sărea, Spini în urmă-i răsărea, Iarba câmpului ardea Și oamenii morți cădea! ,,Cale bună, măi drumeț: Unde mergi așa sumeț?" ,,Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curând așa?" ,,Merg ... voi, Să vă umflu zilele, Să mă duc cu dânsele." Vâlcul biet se oțerea, Holera la el sărea, Oasele și le-ntindea Și pe Vâlcu-l cuprindea. Gură pe gură punea, Buze pe buze lipea, Zilele i se sorbea. Apoi cloanța iar râdea, Cu zilele purcedea, Și voinicul mort cădea Jos la cotul Prutului, În mijlocul câmpului! [1] Carul a fost ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papa — iezuit, aminteri nu-i prost! — când a văzut că n-o scoate la căpătâi cu el?… „Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lângă el, să ... fac cumătru." Și de colea până colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil. EFIMIȚA ( cu ironie ): Și-a cunoscut omul nașul! LEONIDA: Vezi bine!… Acu ia spune, cam câți ... exasperare, se împiedecă și cade peste patul lui Leonida ) Leonido!!! SCENA III LEONIDA ( sculându-se din somn spăimântat ): 'Ai! ce e? EFIMIȚA: Leonido! scoal' că-i foc, Leonido! LEONIDA ( speriat ): Unde-i foc ? EFIMIȚA: Scoal' că-i revuluție, bătălie mare afară! LEONIDA: Aș! vorbă să fie! Ce te pomenești vorbind, domnule? EFIMIȚA: Bătălie la toartă, soro: pistoale, puști, tunuri, Leonido, țipete, chiote ... sărit din somn! LEONIDA ( luând-o cu binișorul ): Mițule, nu- ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... din cupeu, în care, nefiind încălzit, era frig ca și afară. Învelindu-mă în blana mea, așteptam cu nerăbdare pe conductor, cărui eram gata să-i fac o bună reprimandă1 pentru neglijența cea mare, când iată-l că intră în cupeul meu foarte îngrijat, zicându-mi cu grăbire: — Noi, domnule, ne aflăm aici la jumătate de drum între două stațiuni și ... ce rânesc omătul, îmi răspunse el, iară proprietar este colonelul Priboianu. Alaltăieri a trecut el pe aici cu o mulțime de oaspeți, ce i-a luat la curtea sa. Mai ales faceți, domnule, cum doriți, sau coborâțiÂvă, sau rămâneți. Mult de gândit nu aveți timp. Cu ... bine cunoscut și nu o dată la întâlnire mă angaja să vin la el la țară pe câteva zile; dar neștiind la care moșie să-l aflu acasă, nu mă hotărâsei să întreprind călătoria. Colonelul Priboianu era foarte bogat, avea moșii în diferite districte. El era ca toți oamenii pe care ... zise, suiți-vă în săniuță, vom merge drept la proÂprietarul, care este acasă, fiindcă mulți flăcăi și din satul nostru s-au dus să-i ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... pe vremuri, nu prea abate nimeni pe aici. Iarna, însă, când viscolește și drumurile sunt astupate de troiene, nu zărești țipenie de om primprejur, așa-i de pustiu locul. Dar mă dedasem cu urâtul: peste zi, hrăneam galițele, spălam și hrăneam copiii, făceam mâncare, mai coseam la gherghef și mă gândeam ... vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe roate, pe care-l puneau să-l tragă mâța. Stam așa, pe gânduri, și împleteam, ascultând cum turbă viscolul, căci se pornise, după ce a înnoptat, o viforniță strașnică, de ... bag copiii în boli și, apoi, cine m-ar fi auzit în pustietatea asta? Câinele mănăstirii, însă, un câine ciobănesc mare și flocos, pe care-l dezlegam noaptea, nu-și afla loc, acum, așa lătra și se zbătea, sărind să rupă tâlharii din gang, pe care-i auzeam cum se apără suduind. Sluga, și așa surdă, dormea somnul drepților în grajdul vitelor, pe care îl încuiase cu grijire de cu seară. Eram ... dă-i un ciomag și astupă- ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un ... al statului. Arătând o rară și marcantă inteligență, a atras atențiunea și simpatia profesoÂrilor, care, descoperind într-însul un deosebit talent limbistic, l-au trecut cu studiile în institutul orientaliștilor*. Ieșind din acesÂta cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate ... și eu, Acest institut pregătește misionari pentru propaganda creștinească în Asia și se învață acolo toate limbile orientale. a recunoscut că el nu-i vindecat de ideea sa fixă; ideea aceasta era însă atât de rătăcită, încât orișicine îl putea cunoaște de nebun; propaganda sa nu putu constitui deci ... putut-a să vă inspire fizionoÂmia mea, ca să-ți rămân în amintire? Dar eu, căutând omul pe care doream a-l însărcina cu testamentul meu, nu te-am lăsat din ochi, urmărindu-te cu intenția ca să descind la același otel, la care vei ședea și ...