Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 1221 - 1230 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... de tot: patimi umflate câte vrei, dar la caractere să nu te aștepți, minuni închipuite destule, dar adevăr lumesc de loc. Eroii se nasc, trăiesc și mor, umblă, se mișcă, intră și ies, totdeuna ex machina [5] , fără altă noimă decât spre a sluji încâlcirii melodramatice. Un intrigant, cet puțin un om mârșav și spurcat (după fapte numai, că aminteri, după vorbele lui naive, se vede a fi băiat bun), încurcă și turbură fericirea și liniștea a o sumă de alte persoane cinstite, ori din ambiție, ori din dragoste, ori din “sfânta foameâ€� a banilor ... celor ce cunosc teatrul nostru. Vedem, în sfârșit, o împărțire de roluri potrivită cu aplecările firești ale deosebiților actori; vedem actori care și-au învățat și studiat rolurile; vedem oameni care grăiesc în o limba frumoasă și rostesc cuvintele limpede și răspicat, încât auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri, vestea unui viitor mângâicios. Despre Iulian și Mateescu nu vom vorbi. Oricine îi știa mai presus de rolurile pe care le aveau în Ruy Blas, ...
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru
... pe cînd acestea țin la sufrajele mulțimii amatorilor, cele d'întâi se interesează de sufrajele unui număr mult mai restrâns. Moftul fiind o întreprindere mixtă, și intelectuală și comercială, ține prin urmare la unele și la altele. Să nu se supere mulțimea imensă a cititorilor noștri dacă suntem sinceri și le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inși ... Amicul acesta ține, după părerea noastră și a tutulor cari au norocul să-l cunoască bine, un loc de onoare între acei câțiva, și iată pentru ce ne-am grăbit să-i punem întrebarea: ce zici de Moftul ? E pe de altă parte un om foarte franc, mai ales ... noi, îngrijați de tonul trist al ultimelor cuvinte. - Nu vă spun. - Mă rog... - Nu, căci v'aș mâhni... vă lipsește ceva, dacă l-ați avea și pe acela ceva... Am stăruit mult de amicul nostru să ne spună acel ceva; i-am promis ca vom avea tăria, în urma atâtor răspunsuri ... auzim și
Ion Luca Caragiale - Karkaleki
... ești un ticălos! — Ticălos, măria-ta. Iartă-mă! E drept că întemeietorul presei noastre politice merita palmele și ciubucele. Nu fusese destul de clar și de entuziast în darea lui de seamă asupra lumânărilor de spermanțet și nu pomenise nimica despre suprimarea mucărilor. Pentru aceea, a fost după bătaie dat în brânci afară de la palat. Seara, după această corecțiune ... cutremur. Vodă și toată lumea în picioare. Un moment se privesc unii pe alții galbeni de spaimă, când o a doua cletinătură pornește și mai tare. Dar Karkaleki, fără să-și piardă mintea, se ridică în picioare pe un scaun și, jucând ochii galeși, de la vodă la policandru care se legăna, strigă tare: — Stați! Toți să murim, numai măria-sa să scape! În următorul ... măria-ta. Ce vremuri de ticăloșie! ce moravuri rușinoase! ce putrejune socială! Mi se revoltă sângele democratic când mă gândesc la așa ignominie! Bieții slujbași și isnafi, ispravnici, zapcii, magistrat, sfat, mai înțeleg; dar tu, tu publicist, tu om politic să mănânci palme și ciubuce, să te facă ticălos, să te arunce pe scară, și ...
... dacă asta te ostenește prea mult, fii bun și dă-mi o idee, o inspirație... Ce rubrică lipsește? - "Politica". - "Politica"? așteaptă... Mă execut la moment! Și încep să scriu și dau filă cu filă pe nerăsuflate acestui monstru de zețar, care se hrănește cu manuscris... Brrr! murdară hrană! Legea maximului Destul! Națiunea este sătulă de ... jaful, corupțiunea, infamia, trădarea intereselor ei celor mai sacre, de cruzimea, cinismul, sfruntarea, ticăloșia și scârba acestui regim poreclit conservator, regim vitreg și căzut, corupt și corupător, infam și infamant. Națiunea e sătulă: Destul! Ce vor oamenii-strigoi, ieșiți din tenebrele reacțiunii la lumina zilei? Ce vor aceste fantome plămădite din rachiu, spirt, basamac ... sunt incorijibili și imposibili. După ce Națiunea, sătulă de turpitudinile, mișeliile, jaful, corupțiunea, infamia, trădarea intereselor ei celor mai sacre, de cruzimea, cinismul, sfruntarea, ticăloșia și scârba acelui regim poreclit colectivist, regim vitreg și căzut, corupt și corupător, infam și infamant, după ce Națiunea sătulă le-a strigat destul! ce mai vor oamenii ieșiți din tenebrele demagogiei la lumina zilii? Ce vor aceste ... mai trebuie! strig eu exasperat. Dar crezi tu, tovarășe, că mintea mea este o fântână nesecată? Ți-am dat două articole de fond, de vederi și
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... le Motru, ai pe a dumitale; Gion o are pe a lui; dar eu, eu cum rămân? Eu nu pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune și altă dată, de intenție, de tendență, de teză, de morală, de Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și ... nu însemna o judecată literară. Dar daca comitetul revistei Literatură și artă română, fară să se gândească la morală, s-ar fi gândit la artă și literatură, desigur ar fi refuzat articolul pur și simplu: — Amice Gion, scrie altul... — De ce? — Acesta nu te prinde. Căci acesta e marele cuvânt în artă și-n literatură: te prinde ori nu te prinde. Aci stă toată chestiunea talentului — și fără talent, singurul care te face să nemerești fără să vrei chiar, nimic nu te poate prinde, oricâtă bunăvoință ai avea să te lași prins ... quelle fraîcheur!) a parizienii păduri de Boulogne, et, puis, va te faire fiche , cum ar zice amicul meu Gion, în mozaicatele-i arabescuri și
Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul
... de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se ... și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul ...
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză de aur, el sta-ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mâinile ei dulci ea-i netezea părul, cu gura-i încrețită de amor ea-i săruta fruntea ... ar mândri să șadă pe ea. ― Ai dori-o tu? zise el și ochii lui se deschideau mari, ca doi luceferi. El se sculă și o privi. Numai Împăratul Saharei, leul, privește astfel, o dată în viața lui, când iubește. O strânse-n brațe și se duse-n lume. Adio, stea ― amor, tot! Noaptea era clară, tăcută, mare. Numai valurile sfinte ale Gangelui murmurau lin ca înțelepciunea vremilor. Simbol ... el, și-l înțelese. Auzi vorbirea sântelor sale origini, înțelese ce este aceea ce mișcă cele trecătoare ale pământului. Își sfărmă arfa de o stâncă și se duse-n sus. Răscoli popoare contra regilor și
Panait Cerna - Floare și genune
... la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o coborâm în viață; Dar cea mai slabă piedică ne-ngheață, Și numai gândul luptei ne-nspăimântă... Și ne-nturnăm în propria rutină, Cu inima-necată de suspin Nebuni și orbi! De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină... Noi preamărim umana înțelepciune Și care-i rodul?... Făurim Atâtea umbre și-ntrebări nebune, Prin care-a vieții spaimă o mărim: Ce-i moartea? Pentru ce împărățește? Ce ne așteaptă mâine? Mai târziu? Ce-i ... pururi izvorăște De dincolo de leagăn și sicriu? Și astfel viața ni se risipește; În mâna care tremură de teamă, Paharul darului ceresc se varsă Și, până să-l lipim de gura arsă, E gol – sau plin de-a lacrimilor vamă... Nebuni și orbi! Nepricepuți ca vântul! Noi singuri, noi, ne adâncim mormântul! ...Ci tu rămâi de-a pururi zâmbitoare, Neturburată de-al genunei glas Sălbatecă ... meu!... Tovarăș drag! Când voi păli de jale, Străbate-mi gândul cu mireasma ta; Când inima va tremura în cale, Înclină-te, tovarășe, spre ea Și ...
... Robert Burns - În ciudă În ciudă de Robert Burns Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Se vede sărman, ocolit cu dispreț Și fruntea și-o-nclină — în ciudă? Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț, Și-aceasta doar numai în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda atâtor mizerii ce sânt, Nimic nu e rangul decât un cuvânt, Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda averii și-a tuturor chiar, Tot omul cel vrednic e mărgăritar, Oricât de sărac e — în ciudă! Vedeți voi pe-acela, el cică-i ... țanțos ce umblă — în ciudă! Asculte-l toți proștii și-nalțe-l la cer, El tot e-un netrebnic — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda podoabei ce-o poartă la piept, Un om fără zgardă, un om înțelept Se uită și râde — în ciudă! Un rege îl poate-ncărca din prisos Cu nume și
Vasile Alecsandri - Balcanul și Carpatul
... ești, acum, sărmane, ajuns la prag de moarte. Ai fost odinioară gigant prin înălțime, Amar prin fanatismu-ți, puternic prin cruzime! Ai revărsat pe lume și groază și rușine Și te-ai scăldat în sânge pân' ce-ai dat pept cu mine. De-atunci au trecut seculi! ... Strivita omenire S-au deșteptat, și numai tu stai în adormire, Ademenit de visuri nebune și trufașe, Făr-a pătrunde norii care te țin în fașe! Orb urieș! cu cârja tu genele-ți ridică Și vezi l-a tale poale cât umbra-ți e de mică! Ești șters din cartea lumei, tu, care in vechime Stai ... mărime! Și vrei să ții în lanțuri popoarele creștine? Și vrei, Balcane gârbov, eu să mă-nchin la tine? Dar n-auzi cum te râde și Dunărea, și Marea? Deviza ta-i sclavia , ș-a mea - neatârnarea !“ Cum zic, doi vulturi ageri, zburând din vârf de munte, Se-nalță ... i asaltul, Căci se izbesc de fulgeri la luptă-ucigătoare! ... Întinsele lor aripi se bat lucind la soare, Ș-a lor cumplite gheare și pliscuri oțelite Își dau loviri de moarte
... negară, A ieșit Bujor în țară! [1] Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiare, [2] Să-i dea bani de cheltuială Și haine de primeneală. Bujor iese, Bujor zice: ,,Halal de tine, voinice! Haideți, copii, după mine Că știu calea-n codru bine Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele Și desagi cu rubiele!" Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată mare, Bujor prinde-o sărutare! Ici ... boi și vaci!" [5] V Frunză verde de negară, Bujor se suie pe-o scară... Plâng săraci cu jale-amară, Că nu-i scara domnilor Și e scara hoților, Calea neagră-a morților! ↑ Acest hoț vestit, poreclit Bujor din cauza culorii părului său, a ieșit în ... consideră ca pe niște eroi și are pentru ei o dragoste plină de admirare. În cele mai multe balade, hoții sunt reprezentați în culori vii și mândre. Voicu, un alt hoț ce s-a arătat în țară după Bujor, răspunde ca