Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 1211 - 1220 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
... fără mâncare. Trebuie să fi fost o măcăială grozavă. Protestările lor devenind nesuferite, el deschise uscioara țarcului; rațele se repeziră să iasă. Experimentatorul puse mâna pe cea dântâia care scoase capul, o trase afară și închise uscioara repede la loc. Pipăie rața, o cântărește în mâini și rămâne foarte mulțumit. Până ... vitelor? Se fac expoziții speciale de vitele cele mai bune de mâncare și se dă premiuri acelor oameni cari au izbutit să facă dobitoacelor o viață cât mai bună de sacrificat lăcomiei omului. Oamenii sunt niște fiare cari, cu o adâncă perfidie, cultivă victimele lor. Pentru o vulpe este indiferent dacă ... cutie așa de strâmtă, încât cu picioarele, cu aripele, cu trupul să nu poată face absolut nici o mișcare. Îi dai apoi o hrană anumită. Pe de o parte țintuirea pe loc, pe de altă parte hrana specială vițiază așade mult digestia, activând nemăsurat funcțiunea ficatului, încât până la urmă nenorocitul animal ajunge a se stinge ... rațe fusese o curată invenție, o născocire a unui jurnalist care nu avusese altceva cu ce să-și umple coloana de cronică științifică pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Coroba
... să-ți dau coroana și cu viața mea?" — ,,De voiești, o, doamne, dulce să-mi fii mie, Lasă desfătarea, mergi la bătălie!" Domnul stă pe gânduri, pare rușinat. Cheamă căpitanii... Toți a-ncălecat. Zboară la Coroba, pe tătari lovește, Îi fărâmă crâncen și pe
Duiliu Zamfirescu - Fugind de tot
... Duiliu Zamfirescu - Fugind de tot Fugind de tot de Duiliu Zamfirescu Fugind de tot: de lume și de tine, Mă duc să dorm pe-ntidere de ape; Acolo groapa vântul să mi-o sape; Amurgul serii cadă peste mine. Nespus de dulcea ei singurătate Și-o poartă-n lume ... mă mai doare Viața-mi plină de pustietate. O tu, acela ce mă faci să sufăr, O suflete, întoarce-te prin astre Și lasă-mă pe
Vasile Alecsandri - Sora și hoțul
... trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Și, ca pomul ce jos pică, Viața-mi cade fără vreme! Ah! sfârșească-se îndată Astă viață de durere! Vie moartea așteptată Ca o dulce mângâiere! Ce spui, dragă surioară? (Zise hoțul din pădure) Cu-ai tăi ochi ca două mure, Tu ... din câmpie În piept inima să-ți crească, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieșii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană ... răsădit-o în teren fără margini și ai reprodus cu ea păduri vaste, ale căror roade hrănesc cu prisos spiritul omenirii întregi. Iată laude meritate, pe cari toți înțelepii le aduc lui Gutenberg. Aceea ce au uitat ei însă este că invențiunea iscusitului industrial de la Maienza, pe lângă aceste foloase, a mai adus și un altul. Unul dintre înțelepți a zis: „Proștii mor, dar prostia e nemuritoare ... un chip strălucit această cutezătoare propozițiune. Iacă un folos pe care înțelepții nu trebuiau să-l treacă cu vederea; și astfel putem zice nemuritorului Gutenberg pe lângă cele de mai sus: tu fixezi multe prostii, care sunt așa de nostime încât mare păcat ar fi să se piarză! Spre lauda ta ... zilele de 4 și 5 ale lunii, acești corifei machiaveliști au asediat și au năvălit cu vehemență asupra primăriei... au proferat insulte și au amenințat ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
... n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează ... Ah! auritu-ți păr fâlfâiește, M-atinge, unda-i mă răcorește, Cade p-obrajii-mi cei înfocați; Și a mea ploaie de lăcrimare Pe el se varsă cu-mbelșugare... Ah! cine-mi șterge ochii-nmuiați ?... Al meu părinte, ah, ce ivire! Să vă văz iarăși eu însoțiți! A ... Du-i la lumina ce nu sfințește, Fii lor tovarăș nedezlipit. Umbre mult drage!... ah, puțin stați! Veniți adesea, mă cercetați: Ceasul îmi este necunoscut; Pe
Alexandru Vlahuță - În zile grele
... Alexandru Vlahuţă - În zile grele În zile grele de Alexandru Vlahuță Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei, Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu... Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu, Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei. Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară Întunecate oarde, ca norii de lăcuste. Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de lanuri arse ... bici, feciori și fete, Și carele-ncărcate cu bogăția țării, Și-n urmă, cât bat ochii, în limpezișul zării, Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete... Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele; Și văd cum calcă lifta pământul țării mele ... rămași acasă, Decât că e vrăjmașul stăpân pe soarta lor... Gândindu-mă la dânșii, muncit de griji, de dor, Stau în adâncul nopții, cu coatele pe masă, Și-i văd săpând la șanțuri, bătuți, bolnavi, sub zloată Moșnegi căzuți pe drumuri, femei batjocurite În jurul lor, copiii cu brațele ciuntite Înfățișează jertfa și jalea țării toată. Și-atunci tresar sub gândul că prea am trăit ...
Grigore Alexandrescu - Candela
... avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește ... să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se vor clăti cu groază Cerurile-așezate pe polurile lor? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar adâncă odihnă în lume încetează: Religiosul clopot se leagănă în vânt Chemând pe credincioșii ce somnu-mpovărează, Din ale lor locașuri în locașul cel sfânt. Întunecimea nopții care încă domnește, Ca un om ce cu viața se mai ...
Grigore Alexandrescu - Mielul murind
... i zicea: „Ce mi-e bună viața fără tine? Cui mă lași, fătul meu? Spune tată-tău, dragă, că viu curînd și eu, Căci pe această lume nu mai aștept vrun bine!“ „Dar ce să-i răspunz, mamă — întrebă micul miel — De-mi va face ... că turma toată zace de rea gălbează; Că are șapte doctori ce prea rău o tratează. Mai spune-i că ciobanul a pus pe un nepot, Ce tată-tău-l cunoaște, îngrijitor la turme, Ca să stîrpească-abuzul și relele să curme; Atîta spune-i numai și-nțelege el ...
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
... nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai mărirea toate supune, Numa-n palaturi e fericirea. Măriri ... nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... ci se uitară unul la altul până scăpătă soarele. Și tot acolo adormiră, fără să se miște, parc-ar fi fost de piatră. Împăratul îngenuncheat pe barbă, împărăteasa c-o tâmplă pe dunga patului, iar domnița aci fiartă de călduri, aci cutremurată de fiori. A doua zi împăratul adună pe toți doctorii și le zise: — Jumătate din împărăția mea aceluia care-mi va vindeca fata! Și nici un doctor nu-i ghici leacul. A ... nu cântă ca el și nimeni nu mângâie și nu sărută mai dulce ca el... Tim, tam, tam... Și domnița simți niște buze de foc pe amândoi obrajii. Și tresări și, sprijinindu-se într-un cot, privi speriată înainte, pe cărarea îngustă cu stropi de umbră și de lumină. Și în fund, în fund de tot, văzu pe minunatul cântăreț, care-i zâmbea și-i făcea semn să se apropie. La șoldul stâng purta paloș lat, în mâna dreaptă ținea o chitară cu ... lor ș-o întrebau: — Spune-ne nouă ce vrei, lumina și toiagul bătrâneților noastre! A doua zi, împăratul și împărăteasa stăteau încremeniți pe jețurile lor de sidef presărate cu pietre scumpe. Domnița bolea, lungită în pat, cu ochii