Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI
Rezultatele 1211 - 1220 din aproximativ 1963 pentru ȘTI.
Alexei Mateevici - Mântuitorul
Alexei Mateevici - Mântuitorul Mântuitorul de Alexei Konstantinovici Tolstoi Traducere de Alexei Mateevici - Mai 1912 De sfântă dragoste arzând, Smerire El a învățat Și legea lui Moisei curmând, El legea dragostei a dat. Nu rabdă rău El și mânie, El pacea propovăduiește, Și pentru orice avănie Numai cu bine răsplătește. Puterea Lui nu-i pământească: Le dă El orbilor privire, Și bolnavilor izbăvire În slava Sa dumnezeiască. Mărturisire El nu cere, Căci știe orice cugetare, Privirea Lui ispititoare Pătrunde orișice durere; El tot necazul vindecând A fost atotmântuitor, Dar mâna blândă întinzând El n-au mai fost judecător. Fiind de Dumnezeu ales, Prin voia cerului trimes, El Iordanul au trecut Și fapte sfinte, minunate Spre mântuirea de păcate Aicea multe au făcut. Acuma luminos, blajin El iarăși trece-n astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții
Alexei Mateevici - Viaţa Frumoasă nestatornicie, Viață, pentru ce-mi ești dată? Mintea-mi tace, simțul știe: Viața-i pentru viață dată. Frumoase-s toate-n lumea mare, Căci ziditoru-n ea s-ascunde, Dar prin simțiri și prin cântare Lumina feței Lui pătrunde. Pe Dânsul a-L afla-n zidire Ca-n carte voia a-i citi Aceasta-i a vieții menire: În Dumnezeu a viețui. Mai
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în ...
Alphonse de Lamartine - Omului
Alphonse de Lamartine - Omului Omului de Alphonse de Lamartine Traducere de Alexandru Pelimon la Lord Byron, O! tu, ce încă lumea nu știe al tău nume, Unu muritoru sau demonu, ce spiritu fuși în lume Sau bunu sau fatalu geniu, Biroane! ori cum fie, Iubesc d'a tale cînturi selbatec'armonie, Precum iubesc și vîntul și trăsnetul cînd cade Ș'amestec al său urlet cu vifore turbate! Te'ntoarce, îți ia rangul la prima-ți stea divină, În rîndul celor apți de glorii de lumină, Ce Domnul c'o suflare le-a dat însuflețire, Spre amoru și spre a crede, să cînte a lui
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! ...
Andrei Bârseanu - Pe-al nostru steag e scris Unire
Andrei Bârseanu - Pe-al nostru steag e scris Unire Pe-al nostru steag e scris Unire de Andrei Bârseanu Cântec patriotic dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească de la 1859. Muzica îi aparține lui Ciprian Porumbescu , iar versurile lui Andrei Bârseanu. Pe-al nostru steag e scris unire, Unire-n cuget și simțiri Și sub măreața lui umbrire Vom înfrunta orice loviri. Acel ce-n luptă grea se teme Ce singur e rătăcitor, Iar noi uniți în orice vreme Vom fi, vom fi învingători. Am înarmat a noastră mînă Ca să păzim un scump pămînt, Dreptatea e a lui stăpînă, Iar domn e adevărul sfînt. Și-n cartea veșniciei scrie Că țări și neamuri vor pieri, Dar mîndra noastră Românie Etern, etern va înflori. Învingători cu verde laur Noi fruntea nu ne-o-mpodobim Nici scumpele grămezi de aur Drept răsplătire nu dorim. Știind că-n viața trecătoare Eterne fapte-am împlinit Și chinul morții-ngrozitoare Bogat, bogat e
Andrei Mureșanu - Cele două căpățâni goale
Andrei Mureşanu - Cele două căpăţâni goale Cele două căpățâni goale de Andrei Mureșanu La săparea unei groape, Un cap mort desființat, Văzând lângă sine-aproape Alt cap gol alăturat, „Cine e, care-ndrăznește, Îi strigă c-un glas de domn, De mine de se lipește, Turburându-mă din somn?â€� „Eu, zice-acea căpățână, Am fost numai matelot; Pâne neagră și puțină, Apă, din bălți, a fost tot Cu ce-am trăit în vieață; Desculț, trențos, urgisit, Dusei cărarea-mi cu greață; Acum moartea, ce-am dorit M-așeză în libertate, Care-n lume n-am aflat, Scuturând jugu-mi din spate, Ce atâta l-am purtat.â€� „Om de rând dă-te-ntr-o parte! Strigă capu-nfumurat, Tu ești prost, tu nu știi carte, Genu-ți apus, blăstămat! Alt soi sunt eu, nu ca tine: Sunt boier, cu prinți rudit, Iată-aici pe piept la mine Orduri, stele, sunt mărit! Eu mă plimb tot în calește, Aur, scule, am prisos, Vinu-mi în buți mucezește, Ah, să-ți spui, n-ai vreun folos!â€� „Eu sunt! Am! Ce nebunie! Am fost, avui, vrei să zici, O-ntoarse cel din sclavie; Căci ...
Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)
Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un minut! Ce mă face însă, ca să te ador Este mintea, Doamne, care-mi strălucește, Ca și un luceafăr, în al nopții nuor, Și-n vuietul lumii blând mă însoțește, De când văd lumina, și până când mor! Ea-mi conduce pașii, să mă pot feri De leu și de tigru, care varsă sânge, De foc și de apă, ce m-ar nimici; Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul său. Seculi se-nchinase genul omenesc Soarelui și lunei, stelelor pompoase, Până când să vie dascălul ceresc Ce prin suferirea morții glorioase A plântat în lume spirit creștinesc. În deșert se-ncearcă ai nopții argați Să revarsă umbră în loc de lumină, Ură-n ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei mĂ©rge. Însă de va sta neștine să ia seama cu tot dinadinsul socoteala aceii osânde și sfârșitul acelui răspuns a lui Dumnezeu nu o va afla să fie muncă și pedeapsă, ce mare facere de bine și mare dobândă. Pentru căci de n-ar fi hotărât Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă și păcatul necurmat. Și pentru aceasta zice Sfânta Scriptură și acum ca nu cumva să întinză mâna sa și va lua din lemnul vieții și va mânca și va trăi în vĂ©ci. Preceput-aț pricina, cum că după ce au mâncat din lemnul cunoștinții și au căzut în păcatul neascultării l-au oprit Dumnezeu să nu carea cumva să mănânce și din lemnul vieții și va trăi în vĂ©ci și să se facă răutatea nemoartă și va rămânea omul ...
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii Noao porunci mari ale besĂ©ricii de Antim Ivireanul 1. Că să cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu înfrângere de inimă și cu umilință. 2. Să păzim cĂ©le 4 posturi ce sunt poruncite și legate: al Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ©le sufletești. / 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lĂ©ge creștinĂ©ște, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cei mai proști măcar o dată într-un an. Și care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adĂ©se, făcându-și și maslu și să se cuminece adĂ©se; și așa să vor face părtași vieții cei de vĂ©ci. 5. Să nu să cetească cărțile ereticilor nici dăscăliile și învățătura lor cea hulitoare să nu să asculte de cei ce nu-s ...