Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 1201 - 1210 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută să-și acopere lipsa prin provocarea unor dispoziții sufletești foarte importante în alte priviri ... noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar Milostivul, lar din geana lui de-argint Lacrămi-ar cădea-n adîncul Norilor de mărgârint. Ni s-ar stinge-atunci necazul Ce de mult ne petrecea : Între stelele de pazâ Am avea și noi o stea !" Cînd suntem mișcați de puterea unui limbagiu poetic care e în stare să dea cetățenia literarî și unor nume proprii așa de familiare; cînd mai cetim strofe ca acestea: „Domol purcede glas de ...
George Coșbuc - Trei, doamne, și toți trei
... astă-vară Și rând pe rând veneau în sat Și ieri și astăzi câte unul Din cei care-au plecat. Și-ai lui întârziau! Plângând De drag că are să-i revadă, Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă Cu ochii zarea măsurând, Și nu veneau! Și dintr-o vreme Gemea ... nu-i știa. El pleacă-n urmă la cazarmă Să afle ce dorea. Căprarul vechi îi iese-n prag. Ce-mi face Radu? el întreabă, De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi ... slab, cu ochii beți El a plecat, gemând p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mâna de păreți. Nu se simțea de-i mort ori treaz, N-avea puteri să se simțească; El trebuia să s-odihnească Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz S-a ... a pus, înmormântând în palme-i Slăbitul său obraz. Și-a stat așa, pierdut și dus. Era-n amiazi și-n miez de ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot de ele dai cu ochii; tot pe ele le vezi fudulindu-se tot acolo în vârful dealului și seara după soareapune, când se potolește lumea și se joacă toți copilașii și vin să ceară la mama, din găleată ... dureri scrâșnitoare, și parcă voia să gonească departe-departe gândurile negre și-ntunecate ca bezna adâncă a unei nopți fără nici o rază de lumină;ea vrea parcă să stingă de tot-de ...
... păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A ... Iar sus, în pacea lor măreață, Trei cruci înalte înnegrea: Pe cele două... spânzurați Se mai vedeau cei răstigniți, Și slabi, la fețe-ngălbeniți, Erau de lună luminați. Iar pe-a treia nimeni nu-i. Păzit de ucenicii Lui, A fost Hristos luat ușor; Cu mare jale îngropat Și piatra gropii I-au udat Cel de pe urmă plâns al lor... III A cui plânsoare tăinuită Ascultă cea de mijloc cruce? Ființa-aceasta necăjită De ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... un coș și acolo citeam vitejiile lui Alexandru cel Mare, cum s-a bătut cu racii, cu furnicile și cu Por împăratul ș.c.l. Tot sub acel coș am învățat să scriu și numerele arabice până la 100, cum și să scriu slovele românești ca de tipar. Îmi făcusem niște foițe pe care scriam și prescriam; dar vream ca cu dânsele să-mi rămâie și numele nemuritor. Așa, făcui altele, cărora ... pe lângă mine (o spuneau toți sătenii). Întorcându-ne la București, după încetarea boalei, auzii că se plângeau părinții că trebuie să fi uitat eu tot ce învățasem mai dinainte; și cu adevărat uitasem, căci pe Macarios anir citeam tot atât de încet ca și pe psalmul cel din urmă, Miros imin... Bietul dascălul Alexe murise, și pe atunci se dusese vestea unui dascăl, călugăr la Sfântul ... sfânta Veniți să mă veselesc... Când n-are cineva ce să spuie, când capul îi e sec și inima rece, atunci poate alerga la dușii de pe lume, să vorbească de muze, de Olimp, de Apolon, de Cerber, de Pluton, să grămădească vorbe d-alde astea câte voiește, că potrivește și versul și seamănă și a poet. Bieții conșcolarii mei râdeau de ...
... Cincinat Pavelescu - Răspuns Răspuns de Cincinat Pavelescu La ce e bună poezia? Dar glasul tainic de păduri, Un val, o stea, melancolia Și vraja misticii naturi? De ce răsare trandafirul Și doarme nufărul pe lac? Și iarba ce-și apleacă firul Și cântecul de pitpalac? Măiastra florilor culoare, Visarea apelor ce curg, Un colț de pace și răcoare, Un răsărit sau un amurg? Apururi binecuvântate În vecii-vecilor să fiți, Comori ce parc-ați fost create La nici un rost ... să nu slujiți. Frumosul ce se depărtează Cu cât mai dornic îl cătăm Tot ce e flacără și rază Suntem ursiți să adorăm. Să preamărim tot
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... începuseră a se încleșta mai des și mai grabnic; gesturile mi se zvăpăiau; fața mi se aprindea și mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba, să dau cu planșeta și cu lemnele de la sobă. Tot ce mă înconjura mi-era dușman. Viața din liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată ... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care ... a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui obscură, petrecută la o judecătorie de pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a ... dus de curent și nu lipsea de la club, de la teatru, de la serate, dar mai cu seamă era nelipsit de la mese și de la banchete. Acolo era câmpul lui de ...
... răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o lovitură de stilet la Veneția, un ceas de dragoste la Florența și o plimbare în golful Neapolului, în voia unei vele latine, care se leagănă capricios la lumina miilor de facle ale voluptoasei cetăți scânteind ca stelele atârnate de bolta cerească, electrizat de o mândră napolitană cu iubirea arzătoare ca un siroco din țara ei, cu ochii aruncând flăcări, adese tot așa de grozave ca ale Vezuviului. Apoi un drum printre sfărâmăturile și bucățile împrăștiate ale columnelor de marmură, ale fântânilor secate și ale arcurilor de triumf din întristata Romă! Cine nu și-a muiat mâna, plecat pe marginea luntrei, în limpedea undă a frumosului Leman, cel ... fi un ținut de stepă, în care soarele se trudește în zări fără sfârșit, în care verdeața slabă și pălită te întristează? Nu, Moldova cuprinde tot felul de vederi, vesele, întunecoase, câmpenești, îmbogățite de podoabele naturii. Mai are apoi un caracter nelămurit de ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise ... așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit Ce al morții glas deodată Împrejur a auzit. — ,,Fugi, o, umbră întristată! Fugi! Eu nu te mai iubesc. Ah! mă ... mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste ... mâhnesc? Vino, vin'; să ne cunune, Drăgușorul meu bărbat! Ah! tu nu știi ce-am răbdat, Al meu mire drag și june, Să te văd tot depărtat! Când gândesc că o femeie Capul ei și-a odihnit Pe-al tău sân, al meu iubit, Soare, stele-aș vrea să ...
Mihai Eminescu - Amicului F.I.
... Mihai Eminescu - Amicului F.I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați ... rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura ... de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot ... or duce îngerii săi Palida-mi umbră în albul munte, Să-mi pui cununa pe a mea frunte Și să-mi pui lira de