Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBA
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 1019 pentru VORBA.
... și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu ... am spânzurat cu ață, neavând lanț de aur, nici de argint, cu care te spânzură mai-marii mei, arhiereii... La Mănăstirea Neamțului, stând adeseori de vorbă cu starițul Naftanail, părintele Duhu îi zicea, șfichiuindu-l, că rușii din această lavră românească s-au puiezit, ca și holera adusă în Moldova pe ... și ponosuri nu da dintr-însul, de-i era și lui lehamete câteodată să se mai întâlnească cu cineva și să-l mai stârnească la vorbă. Odată, ieșind supărat de la Mitropolie, îl întâlnește părintele Arbore de la Bărnovschi și-l întreabă: — De unde vii, părinte Isaie? — Nu știu ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... gură, a scuipat de mai multe ori și ne-a măsurat cu privirile din creștet până-n tălpi, fără să rostească o vorbă. Ochii lui negri, focoși, îi jucau mereu în cap, sub sprâncenele stufoase. - S-a mâniat piemontezul, măi frate! zise un soldat de al ... din bărbie, ochii, ciudații ochi, și buzele ce par tăiate cu un pumnal. Ea ține privirile pironite-n pământ și rar când rostește câte o vorbă. Ochii! Bată-i pârdalnicul de ochi, că-s prea neastâmpărați, când îi ridică în sus! Când râd, când devin serioși nevoie-mare, însă așa de ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... cu tată-său aici și intrase la stăpân, unde se afla și acuma. Acesta, care mă cunoștea pe mine, îmi recomandase pe tânărul poet. Din vorbă-n vorbă, poetul mi-a mărturisit că a venit la București să găsească o ocupație, fie cât de slab plătită, orișice; el e ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... dreapta și-n stânga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. A dat să intre-n vorbă ici și colo... Unul i-a răspuns: — N-am vreme de fleacuri... am treabă! Altul, după ce l-a ascultat ... a povățuit Poetul cu blândețe să nu mai bea atâta bere, că berea multă tâmpește. Acela, pesemne tâmpit gata, i-a zis o vorbă foarte proastă și i-a turnat o halbă-n cap. Poetul a cazut mâhnit pe gânduri — făr-a-nțelege ...
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... poftești. Pornim amândoi la vale. Pe drum, Costică, privind la obloanele prăvăliilor, bombănește mereu... În dreptul lui Capșa, întâlnim pe alt prietin; îl luăm, fără vorbă multă, ca de rechiziție; la răspântia bulevardului, încă doi; îi înhățăm; în dreptul legațiunii rusești, încă unul; e prizonier... Curios lucru! toți foarte plictisiți de ...
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
... Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliţă Părintele Ermolachie Chisăliță de Mihai Eminescu Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu ... l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine nici în crâșmă, afară de aceea el zicea că popa nu știe carte. Și popa, aceeași vorbă despre el ― și amândoi aveau drept. E drept că, pe lângă părintele, ce s-atinge de-ale trupului dascălul nu era nimică. Pune-ți ... o apostolicească liniște. Iară postul onorific de palamar îl ocupa onorabilul domn Nicodim Parpalac. Băiet cu multă ambiție, fecior de popă, cam prostuț, nu-i vorbă, da-ți știa Crezul pe de rost de, de, de... nu altceva. Altfel trăgea clopotele tot într-o dungă, de gândeai că arde satu, or ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
Paul Zarifopol - Artă şi virtuozitate Artă și virtuozitate de Paul Zarifopol Note elementare Între răzoare de spanac, / Varză roșie și ardei... / Ascult un cântec de pitpalac, / Văd focul sub căldare la bordei. / Văd și șanțurile în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între cer și o creacă, / Un fluier se îngână cu pitpalacul / Și un greier se întrece într una. / Ce e mai frumos e spanacul / Și pe urmă luna. Se vede ușor: în aceste strofe sunt o sumă de idei nepermise. Zarzavaturile și, mai întâi, tocmai spanacul; apoi varză roșie, în sfârșit, ardei. În versuri, toate astea. Însă cântecul de pitpalac ce se îngână cu fluierul, pe-nserate, în peisaj potrivit, e fără nici o îndoială poetic. Asemenea argintul apei, cerul argint viu picurat. Și luna neapărat. Dar: Ce e mai frumos, e spanacul și pe urmă luna asta ce e? Răspunde știința literaturii: aceasta e intervenție ironică, farsă, atitudine antilirică. Vezi bine. Totuși, e permis a bănui că intenția ironică, atitudinea antilirică, farsa nu sunt, prin voia lui Dumnezeu, cusururi absolute și veșnice; nici măcar în versuri. Să fie morala versurilor mai definitivă decât ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... că o să roage pe împăratul să-l ierte pentru această greșeală. Apoi trimise și pofti pe împăratul în casa cea mare. Aci, stând de vorbă, stăpânul casei porunci să se puie masa. Rămase împăratul stâlpit când văzu masa viind singură, talerele, lingurile și celelalte tacâmuri cu vătașii lor și le ... lui. Împăratul nu băgă de seamă, căci vorbea cu fiul gazdei, un copilandru dezghețat și sfătos, de te trăgea inima să stai cu dânsul de vorbă. Atunci gazda, ca să facă pace, zise: - Nu se poate ca împăratul să fi făcut o asemenea faptă. - Că n-are la cine altul să ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
Paul Zarifopol - Introduceri la ediţia critică I.L. Caragiale, opere Introducere [1] de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în antipatii era fenomen cronic, de care prietenii lui toți erau deprinși a se amuza. Totuși, e adevărat că simpatia lui pentru ceea ce e vechi, în artă cel puțin, era oarecum sistematică. Cred că acest conservatism ferm, care izbucnea numaidecât în dispreț agresiv pentru orice i se părea abatere obraznică și proastă de la adevărurile bine hotărâte, era, probabil, mai întâi un semn firesc al energiei unui talent care se simțea sigur pe ce apucase odată să știe și refuza cu superbă îndârjire orice i se părea măcar o umbră de obiecție la cele hotărâte ca bune și învățate ca atare. Era poate ...
... așa ne e dat să cunoaștem, pe rând, ambele fețe ale vieții. Așa într-una din zile, tata, sufletul casei noastre, omul cel scurt la vorbă și cald la inimă, care ținuse atâta timp, spre mulțămirea tuturor, cârma trebilor în mână, închise ochii pe neașteptate, și, la vârsta de optsprezece ani ... des decât oriunde, mergeam la iaz unde întâlneam pe Ilinca, o fată de suflet a morăriței, cu care-mi plăcea să stau de vorbă, nu doar c-aș fi iubit-o sau că m-ar fi iubit ea pe mine, ci pentru că era tânără și veselă, și eram ... pe Ion prin împrejurimi, făcându-și feliurite trebi, însă tot mai trist și mai slăbănogit îmi părea. Oare nu cumva?... gândii eu în mine... Ce vorbă!... Ar pute să-i fie bunic, nu tată!... E cu neputință. Astfel nășteau și pereau, rând pe rând, prepusurile în mintea mea. Într-o zi ...