Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VII
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 1810 pentru VII.
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu Scrisori către Mihai Eminescu de Ion Creangă 1887-1888 Scrisoare Bădie Mihai, Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
Mihai Eminescu - Călin Nebunul Călin Nebunul de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată și trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da la ele ca mai ba. Una decât alta este mai frumoasă de poveste, Dar din ele - acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin ...
Mihai Eminescu - Călin nebunul
Mihai Eminescu - Călin nebunul Călin Nebunul de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată și trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da la ele ca mai ba. Una decât alta este mai frumoasă de poveste, Dar din ele - acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin ...
Mihai Eminescu - Fiind băiet păduri cutreieram
... ei într-o maramă deasă, Cu ochii mari, cu gura-abia închisă; Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă, Călcând pe vârful micului picior, Veni alături, mă privi cu dor. Și ah, era atâta de frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Un înger blând cu fața ...
Mihai Eminescu - La arme La arme de Ștefan Octavian Iosif Veniți, viteji apărători ai țării! Veniți, căci sfânta zi a răsărit: E ziua mare a reînălțării Drapelului de gloanțe zdrențuit! Veniți din toate unghiurile zării, Să cucerim ce-avem de cucerit! La arme, cei de-un sânge și de-o lege! La arme, pentru neam și pentru rege! Când Patria ne cheamă sub drapel, Datori sunt toți copiii ei s-alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Ce credeți voi, noroade nesătule, Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus! N-am înfruntat noi năvăliri destule Din miazănoapte, răsărit și-apus! Adună-ți, rege, oștile și du-le La biruință-așa cum le-ai mai dus! La arme, cei de-un sânge și de-o lege! La arme, pentru neam și pentru rege! Când Patria ne cheamă sub drapel, Datori sunt toți copiii ei s-alerge, Să-l apere, să moară pentru el! Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume În cartea gloriosului trecut: Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume, Dar până când mai stau Carpații scut Acel ce ne va șterge de pe lume Să știe toți că încă ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
Mihai Eminescu - Urât şi sărăcie Urât și sărăcie de Mihai Eminescu Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși, A căror urme crude le aflu pururi iarăși Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi... Iubit-am poate cântul, voit-am a robi Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie... Zburat-au chip și cântec  urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o îmbrăcai odată. Puterea tinereții, a minții vioiciune, A inimei bătaie, și gingașa minune Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă, Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. ...
... o avusese împăratul acesta cu niște gadine. Ei erau triști, bieții oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu niște vorbe așa de dulci, încât le mai veni nițică inimă, că era și meșter la cuvânt Greuceanu nostru. El își puse nădejdea în întâmplarea aceasta și își zise: "îmi voi încerca norocul. De ... gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu îi răspunse și ...