Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru USUCĂ
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 389 pentru USUCĂ.
Gheorghe Asachi - Ţigara Țigara de Gheorghe Asachi O, străină buruiană, Preste mări de la Apus, Nu un om, ci o satană În Moldova te-au adus, Ca la luxul cel nebun Să adaogi încă un! Nu-i de-agiuns că luxul sapă, Despoaie din an în an, De sudoare se adapă A bietului moldovan; Prin țigări și prin ciubuci Tu și măduva-i usuci. Idole, cărui se-nchină Cel ce-odată te-au gustat, Cărui aburi învenină Aerul cel mai curat, În grădină și-n salon Tu dai lege și bun ton. De prisos a ști vro limbă, La vizite și la bal, Astăzi vorba se preschimbă Prin a fumului canal; Cel ce suflă mai vârtos Are spirt și-i grațios. Vezi junele-n Iași, la țară, Cum din gură deseori Negru fum scot din țigară Ca din hoarna lui vapor, Ș-a lor buză delicată Ca jambonu-i afumată. A țigarei aspra lege Au supus la greu tribut, Fără vârsta a alege, Pe sărac, pe cel avut, Încât oriunde acum Alta nu vezi decât ...
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură
... i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului pâraie. Ar alina ursitelor Neomenita lege, Cu amorate buzele Suspinul ar culege. Și mie lin luceafărul Din ceri va ...
Gheorghe Asachi - Valea Albă Valea Albă de Gheorghe Asachi Taurida sau Crimeea Cetatea Chilia Valea Albă Credința și fanatismul Panahida eroilor moldoveni Moldova, deși este despărțită prin deșerturi țărmurale și prin Marea Neagră de Crimeea, totuși în vechime avea cu acea țară relațiuni politice și comerciale, încât mai nainte de a agiunge la sugetul istoriei propuse credem de folos a da despre acea peninsulă clasică oarecare noțiuni. După ce se stânse virtutea și bărbăția antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge lumina știinților, a surpa industria și artele, ce erau productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric. Din sânul acestui haus, în care popoarele petreceau mai mult o viață hoțească, răsări un nou ordin de lucruri în ...
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
Grigore Alexandrescu - Miezul nopţii Miezul nopții de Grigore Alexandrescu Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii, Cum luna în tăcere s-arată să inspire Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii. Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire, Când nu mai e mișcare în lumea celor vii, Deșteaptă priveghează a mea tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor. De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură, Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește ...
Grigore Alexandrescu - Oglindele
Grigore Alexandrescu - Oglindele Oglindele de Grigore Alexandrescu Am citit altădată, nu mai știu în ce carte, Că într-o țară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumusețe trecea de urîciune: Cîți se-ntîmpla s-o aibă se socotea slutiți; Iar frumoși de minune Se socotea aceia ce era mai pociți. Oglinzi ca să se vază nu se afla în țară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară. Așa fieștecine Socotea despre sine Ceea ce auzea, Căci chiar undele gîrlei ce curgea prin cetate Era atît de negre ș-atît de-ntunecate, Încît nu putea omul nici umbra a-și vedea. Dar după multe zile și vreme-ndelungată, O corabie mare, cu oglinzi încărcată, Trecînd pe lîngă țara de care vă vorbesc, O apucă furtuna, o furtună cumplită, Sau ca să zic mai bine, furtună norocită, Pricină de prefaceri, de un folos obștesc; Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare Nu mi se pare mare, Mai vîrtos cînd acesta nu s-atinge de mine. Împinsă de talazuri, corabia slăbită Se sfărîmă, dar marfă puțină s-a-necat; Oglindele mai toate le scoase la uscat. Locuitorii țării, Cîți se afla atuncea pe țărmurile mării, ...
Iacob Negruzzi - Un toporaş Un toporaș de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Cufundat în suvenire Pe câmp verde mă primblam Și cu trista mea gândire În trecut mă întorceam. Cum la chinurile-amare Din trecut mergeam gândind, Pintre iarbă o mică floare Văzui vesel răsărind. Și perdut în cugetare Toporașul am sdrobit Dar deoadată cu 'ntristare L-am cules și l-am privit Toporaș sărmană floare Spune, cum ai meritat Așa tânăr în pcioare Fără mil' a fi călcat? L'al meu pept, floare uscată De acum afl'un adăpost Căci ca tine sfărâmată A mea inimă a fost Zâmbea veselă și jună Viața dulce când perdui, Cu'a mea inimă 'mpreună Biată floare plângi și
Ienăchiță Văcărescu - Amărâta turturea
Ienăchiţă Văcărescu - Amărâta turturea Amărâta turturea de Ienăchiță Văcărescu Format:Diacritice Amarâta turturea Când ramâne singurea, Caci soția s-a răpus, Jalea ei nu e de spus. Cât traiește, tot jălește, Și nu se mai însoțește. Trece prin flori, prin livede, Nu să uită, nici nu vede. Trece prin pădurea verde Și sa duce, de se pierde; Zboară, până de tot cade, Dar pre lemn verde nu șade. Si când șade câteodata Tot pre ramură uscată; Umbla prin dumbrava-adincă, Nici nu bea, nici nu manâncă. Unde vede apa rece, Ea o turbură și trece; Unde e apa mai rea, O mai turbură și bea. Unde vede vânatorul, Acolo o duce dorul, Ca s-o vază, s-o lovească, Să nu se mai pedepsească. Când o biata pasarică Atât inima iși strică, Incât dorește să moară Pentru a sa soțioara, Dar eu om de-naltă fire Decât ea mai cu simțire, Cum poate sa-mi fie bine ? Oh ! amar și vai de
Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină? — Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! ...
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...
Ion Luca Caragiale - "Romanii călători" de Ioan Kalinderu
Ion Luca Caragiale - "Romanii călători" de Ioan Kalinderu "Romanii călători" de Ioan Kalinderu de Ion Luca Caragiale doctor în drept de la Facultatea din Paris, membru al Academiei Române, membru al Societății geografice române. București, 1895 În mijlocul preocupațiunilor utilitare așa de multiple, cari agită lumea în acest veac de oțel și de cauciuc, e frumos să vedem pe un om găsind încă timp pentru studii mai senine, pentru cercetări științifice înalte, pentru cultivarea artelor frumoase. Aceste “nobile inutilitățiâ€� au fost totdeauna un fel de strict necesariu pentru oamenii cu spirite mai ridicate. Savantul nostru academic, d. I. Kalinderu, este unul dintre acestia; iată un studios pasionat, care urmărește cu o neobosită dragoste cercetările sale asupra vieții și civilizației romane. Romanii călători este urmarea la Vilegiatura și Reședințele de vară la romani: ea ne arată mijloacele materiale de călătorie, hanurile? drumurile pe uscat și pe apă, atracția ce o exercita Egiptul cu civilizațiile sale superpuse, cea originară și cea dezvoltată prin înrâurirea greacă, limitele geografice ale comerțului, limite mult mai înaintate decât ale împărăției... E prima lucrare în limba română care reconstituie unul din elementele caracteristice ale vieții publice în sutele dântâi ale erei creștine. Nu intră desigur ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
... gravitează în spațiu, urmându-l foarte ascultător. Amândoi fumează, însă nici unul nu are tabachere, și de aceea nici nu cumpără tutun, fiindcă s-ar usca în buzunar. Astfel când Mache se întâmplă să-ți ceară o țigară, trebuie să-i dai două, sau daca nu, dânsul face o țigară venerabilă ...