Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREIA
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 255 pentru TREIA.
Nicolae Gane - Aliuţă Aliuță de Nicolae Gane I Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai aducă aminte că plecase în pețit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăsi la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. Și cum sta el acolo și se juca cu ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... vă gura, tocmai acum la masă v-ați găsit și voi să voribiți secături? Nu trecu însă mult și mai zise și a treia: - Stăpână! nu e scăpare, suntem vândute mișelește. În aceeași vreme, și dânsa strâmbă nițel din nas. Pasămite îi venise și ei miros de pârleala pieilor ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... Eminescu între altele și prin coborârea unei poezii a lui Alecsandri. Dacă dd. Delavrancea și Vlahuță ar fi oameni de a treia mână, nu am pierde nici un cuvânt asupra criticei lor; dar fiindcă sunt dintre scriitorii cu talent ai junei generații, credem că lucrul merită o ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... măsurau, Șanțuri largi săpau, Și mereu lucrau, Zidul ridicau, Dar orice lucra Noaptea se surpa! [4] A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar Lucrau în zadar! Domnul se mira Ș-apoi îi mustra, Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale Cronici teatrale de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Cronica teatrală [1] 2 Cronica teatrală [I] [2] 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate face bune afaceri și prin urmare nu poate nici artisticește progresa într-un chip normal — fiindcă mai ales în teatru cestiunea artistică este strâns legată de cea finanțiară — pe câtă vreme ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... fost împins de către mumă-sa Elena de dinaintea zidurilor Neamțului, el și-a ascuns drumul prin căi lăturalnice "și, a treia zi după bătălie, au ajuns noaptea la satul Negrești pe râul Almaș. Turcii, după crunta lor biruință, se împrăștiesă, parte rămâind la tabără (la Războieni ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... iarăși visă același vis. Sculându-se, își zise: "Mă, ăsta nu e lucru curat", și iarăși toată ziulica fu dus pe gânduri. A treia zi cu dinadinsul făcu să-i fie drumul pe la același copaci sub care se culcă, și visă același vis; ba încă de astă dată ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... oarecine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două și, când dete cu a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom ...
... nici mai ales de actori, care, cei mai mulți, nu-și cunoșteau rolurile, și în sfârșit, nici de cenzură, care ștersese aproape a treia parte din bucată. Subiectul, dacă voiți să-l știți, era numai o scenă de haiduci moldoveni, cu îmbrăcămintea și graiul lor, cu cântece de ale ...