Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSPUNDE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 836 pentru RĂSPUNDE.
Ion Luca Caragiale - O conferință
... — zic eu — iertați-mă daca îndrăznesc, în fața unui auditoriu atât de select, să încerc, în marginile slabelor mele puteri, a răspunde la una din cele mai grele chestiuni, pe care de-a-tâtea secole și-o pune spiritul uman, și anume: «Ce este ... se oprește, se șterge pe frunte și așteaptă, zâmbind, ca ovațiile să se potolească. Ovațiile se potolesc.) ... În fine, ca să-ncheiem, doamnele mele, voi răspunde încă o dată scurt la întrebarea noastră: ... Ce este arta? ... Arta este, cum am putea zice mai bine? este încercarea spiritului omenesc de a ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu şapte capete Balaurul cel cu șapte capete de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o țară un balaur mare, nevoie de cap. El avea șapte capete, trăia într-o groapă, și se hrănea numai cu oameni. Când ieșea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case și sta ascunsă până ce-și potolea foamea cu vreun drumeț pe care îl trăgea ața la moarte. Toți oamenii locului se tânguiau de răutatea și de frica balaurului. Rugăciuni și câte în lună și în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert. Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă rămaseră rușinați cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție și jumătate împărăția sa acelui voinic, care va scăpa țara de această urgie, și dete în știre la toată lumea hotărârea sa. Iară după ce se duse vestea în țară, mai mulți voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă și să mântuiască țara de un așa ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al ... Și ceea ce e și mai rău, cu pretenții absolut nefundate la spirit, și ce spirit! E evident că la astfel de articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a ... dacă n-ar exista o metodă de analiză care se cheamă metoda de eliminare. Aplicată la polemică, ea însemnează următorul lucru: având a răspunde la un articol care e plin de digresiuni ce n-au nimic de a face cu chestia, le eliminezi una câte una și ... după talentul membrilor grupului, și aceasta din cauză că n-a fost condus de idealuri sociale mai mărețe, mai înalte. Dl Philippide îmi răspunde silindu-se a arăta: 1. Că un ideal social nu e deloc necesar unui artist ca atare, că n-are a face ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov Sofia Karpov de Constantin Stamati-Ciurea (fragment din romanul Insula Sahalin. Țara misterioasă a exilaților ) La force brute de tout temps Oppresse la faiblesse, Dans les airs, Sur la terre, Partout la mĂȘme dĂ©tresse Partout malheur, Partout douleur, Rien nĂ©chappe aux souffrances Dans cette lutte Ă outrance... 1 Ingeniosul turist francez Henri MĂ©rimĂ©e în opul său intitulat Un an în Rusia între altele scrie: „Rusia umilită, subjugată, mută, neștiută mai de nime, suferă jugul și lanțul sclaviei. Și abia noi începusem a o cunoaște mai de aproape, când ea se ridică ca o puternică suverană, purtând pe frunte strălucita coroană de gheață a Nordului și scăldându-și picioarele în mările calde ale Sudului. Cu prietenie ea întinde o mână spre surorile sale din Europa, iar alta înarmată și îngrozitoare până la frontierele ChiÂnei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pusÂtiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu piÂcioarele de lut își ...
Vasile Alecsandri - Dridri Dridri de Vasile Alecsandri Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, conține liniile următoare: ,,O tânără artistă, cea mai frumușică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... A doua zi a venit dascălul și mai supărat: - Cănuță! - Aci. - Câte feluri de numere complexe avem? - Multe, domnule. - Câte, dobitocule? - Câte, domnule? - Răspunde tu, boule! - Să le numărăm, domnule! - Acu să le numeri? până acum ce-ai numărat, măgarule? - Am numărat domnii, domnule! - Mergi la loc, vită! Altădată ... Babo, dă-l la meșteșug. Poate meșteșugul să-i dea de capătâi, că nu-i de școală, e copil sucit, una îl întrebi și alta răspunde. S-a mâhnit bătrâna, dar s-a gândit: de unde știi? nu e toată lumea făcută să se procopsească-n școală ... mai bine să așteptăm băiatul... zău! mai bine să așteptăm băiatul. - Care va să zică nu am atâta credit la dumneata? - Mă iertați, sărut mâna, răspunde cu glasul ca miambalul jupânul, frecându-și mâinile. Apoi schimbând deodată tonul, aspru către tejghetar, pe când intră mai mulți mușterii: - Băiete! vezi ce-a ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... ce frumos ești, rege-al lumei de găine. Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă. Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă:  Tu ești Venus în poiată, ochii tăi cerești lumine. Din istoria puicuței asta-i partea cea întâie, Asta e icoana scump-a ... ridică, creasta-i roșă se-nvenină Și lugubru el îi zice:  ,,Fugi sau mori tu, ticăloase!" Făt-Frumos gâtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde:  Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu  Diferența prea e mare, cine ești? și cine-s eu? Eu ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
Nicolae Filimon - Omul de piatră Omul de piatră de Nicolae Filimon A fost odată un împărat și o împărăteasă, amîndoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii. Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise: — Să trăiești, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea. Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rînd de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaș mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin. Într-o zi, împăratul plecă la bătălie și, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulțime ...
Nicolae Gane - Aliuţă Aliuță de Nicolae Gane I Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată Broasca țestoasă cea fermecată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și el avea trei feciori. Când le-a venit și lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: - Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele, ca să intrați și voi în rândul oamenilor. - Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O peți de la tatăl ei, împăratul, și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu- ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...