Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSĂRIT
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 651 pentru RĂSĂRIT.
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
Ştefan Octavian Iosif - Pintea Pintea de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Spun povești minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. Mari isprăvi de vitejie, Cunoscute poate vouă. — Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două... Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima, stăpînă ! — Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față ? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o dată, De m-ar pomeni cu anii !... — Dacă vrei să prinzi putere, Du-te, Pinteo, de te scaldă Colo-n iezer ...
Ștefan Octavian Iosif - Pomul fermecat
Ştefan Octavian Iosif - Pomul fermecat Pomul fermecat de Ștefan Octavian Iosif Sunt nopți când mă asemui Cu fiul de-mpărat, Ce străjuia sub pomul Cu merele de aur; Ca el veghez (când noaptea Ce-n juru-mi s-a lăsat Tăcută și târzie-i) Sub pomul fermecat, Ce poartă-al fanteziei Neprețuit tezaur... Sunt visurile mele Ce noaptea îmi răsar Mai vii decât atuncea Când în odaie-i soare; Și eu mă lupt cu somnul, Gonindu-l în zadar, Întind spre ele mâna, Cu râvnă-adâncă, dar Mă-nvinge-n veci stăpâna Putere-adormitoare... A doua zi, când caut La cântecul meu scris, Nu-l recunosc, și-atât e De ștearsă și pierdută Întreagă strălucirea Comorilor din vis, De pare că-ntr-o clipă, Când ochii i-am deschis, Ar fi furat-o-n pripă O mână nevăzută... De-s trist de-aceea ziua Ca fiul de-mpărat Ce străjuie sub pomul Cu merele de aur, Mă-ntorc voios (când noaptea Ce-n juru-mi s-a lăsat Tăcută și târzie-i) Sub pomul fermecat, Ce poartă-al fanteziei Neprețuit
Ștefan Octavian Iosif - Populare maghiare
Ştefan Octavian Iosif - Populare maghiare Populare maghiare de Ștefan Octavian Iosif De-aș fi rege Ah, rege dac-aș fi, iubită, Stăpîn pe-o-mpărăție-ntreagă, Te-aș îmbrăca în straie de-aur, Atît de mult, de mult mi-ești dragă ! Dar sunt sărac de tot, iubită, Și aur n-am, tu știi prea bine, Am numai brațele-amîndouă: Le-nalț cu dor, cu dor spre tine... Străluce aurul... De gheață E strălucirea lui, iubită ! Dar cînd te voi cuprinde-n brațe, Vei fi cu mult mai fericită... Floare-albastră , 15 noiembrie 1898 Iubire Tu mi-ai destăinuit iubirea, Și, ca prin farmec, am zărit Întunecatul cer al nopței Zîmbind voios la răsărit... Chiar gerul și-a uitat urgia: Blînd ațipind, fără de veste, Visează flori d-atunci, și uite ! Le zugrăvește pe ferestre... Floare-albastră , 15 noiembrie 1898 Așteptare Plouă și te-aștept acasă... Cum aud un pas, tresar — Ah ! mă tem să nu-mi rămînă Așteptarea în zadar ! Zăbovește-n altă parte Dragul meu, de nu-mi mai vine? Ori s-a rătăcit prin noapte? Roibul știe drumul bine... Las' să plouă !... Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă... Ți-oi ...
Ștefan Octavian Iosif - Steaua (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Steaua (Iosif) Steaua de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Străluce sus așa tăcută Și parcă, izvorînd scîntei, Vrea să pătrundă printre storuri... Ah, cîte visuri, cîte doruri Încred în taina ei ! Ca un prietin de departe, Departe-n veci, și-n veci străin, Stau și-o pîndesc în fapt de sară La geam acolo să-mi răsară. Senină din
Ștefan Octavian Iosif - Thogrul și străjerul
... — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ...
Ștefan Octavian Iosif - Ucenicul vrăjitor
Ştefan Octavian Iosif - Ucenicul vrăjitor Ucenicul vrăjitor de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Iar s-a dus în târg batrânul Maistru vraci, și-s eu stapânul! Hai, că pun eu azi la cale Toate duhurile sale! Știu pe dinafară Farmecele lui, Și minuni, ca dânsul, Fac, fără să-i spui. Iute! iute Adă apă, Să înceapă Rotitoare Valuri-valuri pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Vino dar, mătură roasă! Ia-ți mantaua zdrențuroasă! Slugă-ai fost, fii iară slugă! Fă-mi pe voie dintr-o fugă! Capătă-ți picioare, Sus răsară-ți cap. Du-te, poartă-mi, adă-mi Donițele-n trap! Iute! iute Adă apă, Să înceapă Rotitoare Valuri-valuri pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Iată-mi-l fugind pe cale! Umple donițele-n vale, Ca un fulger mi se-ntoarnă, Un potop de valuri toarnă, Pleacă, vine iară! Colcăie-n bazin, Saltă, crește apa, A, dar este plin! Ho! străine! Scalda-i plină La hodină, Ca-nainte! Ah, pricep... amar de mine! Vorba mi-a pierit din minte! Vorba, vai! ce cată spusă Ca să-l facă iar ce fuse! Fuge, vai, și vine- ...
Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul
Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară, În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte ! Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste... Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana, Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore... La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ; Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri... Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?... Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...
Ștefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele)
Ştefan Petică - IX (Ah, palidele umbre pe albele perdele) Ah, palidele umbre pe albele perdele de Ștefan Petică Ah, palidele umbre pe albele perdele: Icoane de madone uitate-n mănăstiri, Parfumuri adormite în file de psaltiri, Ce trist le port în suflet în nopți adânci și grele! Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit, Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sunt lacrimi neștiute-n tainice suspine. O mână diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adânci și triste ape. Și lampa ce veghează! Albastra ei lumină Căzând pe frunți plecate sub caldul vis tăcut Vestește vechea pace senină din trecut Ca ruga ce se-nalță în seri de lună plină. Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură Din cerul greu ca plumbul se cerne amorțiu Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu Și eu mă duc ‘nainte pierdut în ceața
Alecu Donici - Dorința românului din 1862
Alecu Donici - Dorinţa românului din 1862 Dorința românului din 1862 de Alecu Donici Să fie România de-acum în veci unită Și propășind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus, Ca cele de apus. Să aibă România industrie și arte, Școli bune, răspândite în orișicare parte; Încât românii toți să fie luminați Ca cei de stat bărbați. Să fie România întinsă, mare, lungă, Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă, Să turbe alungând-o și rătăcind în dar, Să piară la hotar. Să aibă România puternică armată, În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată, Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui, Să știe birui. Să fie România tot binecuvântată, Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată; Străinul să-i aducă a sale bogății, Pe-a ei producte vii. Să aibă România comori asigurate, Să aibă navigații, să-și facă căi ferate; Comerțul ei să fie activ și răspândit, Ca mijloc de-nflorit. Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat, Ca să renască astfel frumoasa Românie, Întru eternitate mult binecuvântat; O fie, fie,
Alecu Donici - Gândul Gândul de Alecu Donici Stau, mă uit la ceruri, în a lor senin Trista mea vedere uimit rătăcește. Mă uit și la soare: de lumină plin El încălzind lumea pururea lucește. Dar soarele, cerul nu sunt depărtate, Iar legea naturii pe om au oprit Cu țărna-mpreună să poată străbate Mai sus decât este el înmărginit. Privesc mândrul vultur cum se-naripează, Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori; Cum falnic răspică a soarelui rază, Se urcă, se pierde din ochi muritori. O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasă, Atunci îmi plec capul și adânc oftez: Omule! ființă slabă, ticăloasă, De ce după vultur nu poți să urmezi! Dar de-odată gândul în mine răsare Ca un fulger iute, ce e plin de foc, Se-nalță la ceruri, trece peste soare, Și cu neastâmpăr cată în alt loc. Toate le cuprinde, toate le măsoară, Află a lor timpuri, regule și curs, Plin de nemurire mai departe zboară La poarta veciei, la cel
Alecu Donici - Presura Presura de Alecu Donici În adâncă liniștire, La revărsatul de zor, Presura, cu glas din fire De abia răsunător, Cânta plină de simțire Către bunul ziditor! Iară când măritul soare Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace? — Nu cutez, Zise presura-n durere, Cu glasu-mi fără putere Soarele să salutez. Dar cu nespusă plăcere Eu vă binecuvântez! Așa și eu mă căinez Că n-am talentul poeziei: Să cânt unirea