Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂCORI

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 176 pentru RĂCORI.

Emil Gârleanu - Furnica

Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

Ioan Slavici - Zâna Zorilor Zâna Zorilor de Ioan Slavici A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, - un împărat mare È™i puternic; împărăÈ›ia lui era atât de mare, încât nici nu se È™tia unde se începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea È™i È›ara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba È›ara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur Fata-n grădina de aur de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat ­ el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn. În van i-o cer. Bătrânul se gândește, Prea e frumoasă, prea nu e de lume ­ Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie-n stele dulcele ei nume; E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime ­ Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. ...

 

Nicolae Gane - Catrințaș

Nicolae Gane - Catrinţaş Catrințaș de Nicolae Gane Sunt acum 20 de ani, eram la Slănic și, drept să spun, cu toată frumusețea munților păduratici ce mă încunjurau din toate părțile ca într-o horă, cum zise poetul Vlahuță, mă cam plictiseam. Lume puțină și necunoscută, și timpul cam nestatornic. Într-una din zile, în urma unui dejun sănătos, căci la munte ai totdeauna o foame de lup, stam așa alene pe-o bancă, și după ce mă săturasem de privit vârful nalt al Cerbului, unde odinioară se hârjoneau într-adevăr ciutele și cerbii, și de ascultat glasul străbătător în urechi al mahalagioaicelor adunate aice de prin toate fundurile regatului, eram cât pe ce să adorm ca un om care are un dejun de mistuit și timp de pierdut. Când iată că trece pe dinaintea mea un turc getbeget, în șalvari largi, c-un fes roș pe cap și o cutie de văcsuit cizmele subsuoară. O idee!... Dacă aș chema pe fostul nostru suzeran să-mi văcsuiască cizmele, adecă ce-ar fi? Va fi o distracție pentru mine și un semn al timpurilor totodată. — Bre aga! Ia vin încoace, îi zisei eu, făcându-i semn, nu cu mâna, ci ...

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca să-și aromeze oarecum. Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui iepure, ca și când îl apucase ogarul. Se sculă, se uită ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... mine iubitoare." "Șoimuleț, duios la grai, Fiecare cu-al său trai, Tu ai aripi zburătoare, Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. Tu te legeni sus, pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ, Du-te-n cale-ți, mergi cu bine, Făr-a ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... o mână pe mânerul paloșului. Privirea lui era cruntă și zalele se scuturau pe el, lucind ca soarele la soare. În palatul de marmură era răcoare

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... un ban peste altul fac doi, peste doi dacă pui altul, fac trei... Râdeți voi... râdeți... Da', vânturați banii în mâni și veți simți ce răcoare

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... soarele cu grabă pune Deoparte sfânta rugăciune Și-i zice: —„Eh! jupân Achim! Dar ce’păcat? —Poftim, poftim La umbră dulce, la răcoare!“ Și tot râdea jupînul Soare. Iar Chim, asemenea râzând, S-a pus pe prispă. El își strînge Sumanul bine petecit, Apoi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>