Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE FAȚĂ
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 1318 pentru PE FAȚĂ.
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... ațîțe flăcările minței și să deie ochilor putere de a vedea mai departe, dincolo de zidul mărginirei. Și dacă n-am mai căutat pe frumoasa fată bălaie cu ochii albaștri, dacă n-am mai bătut cu mînele mele de copil în lemnul răsunător al dafinului bătrîn, dacă nu m ... în lume... Dacă dafinul bătrîn nu și-a deschis inima să-mi arate comoara lui, comoara întreagă de poezie a nopților pe care le-am pierdut privind la dînsul mi-a pătruns fără de voie sufletul. Nemărginita poezie risipită așa de darnic, de la lacrima ... din infinit și pînă la stropul de lumină al licuriciului, mi-au luminat îndeajuns ochii. Freamătele împrăștiate care trec pe vîrfurile ierburilor plecate, ca și pe înaltele frunzare ale copacilor, mi-au fermecat cu prisos auzul. Mirezmele toate, pe care trupurile florilor le exală, m-au făcut să știu ce-i îmbătarea și să-mi pot fermeca singur, oriunde aș fi, întunericul. Și ca ... minunat al grădinei noastre, așa am închis și eu acum în adîncul sufletului meu o ființă minunată, ochii albaștri, căreia îi voi închina toată poezia ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... la un loc, păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea din loc în loc înflăcăratele faruri și devenea încetul cu încetul uriașul clopot de sticlă anonim, ce stă deasupra capetelor noastre și ... pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei și în timp ce universul își plîngea preaplinul de lacrimi, el și le plîngea pe ale lui, sătul de puterea asta nevăzută ce-l ținea încătușat pe pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis ... sufere oamenii, de la o vreme nu mai putu să sufere nici pămîntul. Frumoasa natură ce se preschimbă veșnic, bogată în decoruri și în priveliști, pe care cei patru mari pictori, ce sînt anotimpurile, vin pe rînd s-o zugrăvească cu penelele lor înmuiate în aur și purpură, în lumină și întuneric, lui nu-i mai spunea nimic. O ură împotriva ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi ... să astupe sunetele și să prindă neliniștita îndoială ca s-o zugrume... Revolta dormea încă, ațipită undeva, îndărătul coardelor, dar tremurătoarele mîni o treziră și pe ea fără de voie ; și mîniosul chip al celei deșteptate din somn privi o clipă nedumerit la cealaltă față și trecu apoi peste ea într-o furtună de sunete. Mînios, chipul celui ce cînta se brăzdă de zbîrcituri adînci și mînele lui, ce alergau ... mînele încremenite. În cuprinsul sărac însă, îndărătul negrului visător ce-și cînta durerile, praful răscolit din unghere, ori măruntul norod al miilor de note, trecînd pe lîngă ochii mirați ai portretului de femeie de pe masă, juca acum în sulul de lumină ce pătrunsese în odaie și ca
... adică de cuvinte poetice. Publicul nu admite poezie fără cuvinte poetice, puse cu delicată chibzuință din loc în loc în corpul poemului, ca cireșele zaharisite pe fața unui tort. Cred că dacă părintele Bremond, înainte să-și dea pe față ideea lui mistică despre poezie, ar fi avut ca mine răbdare să cerceteze ce este poezia pentru majoritatea oamenilor, Souday și ceilalți ziariști, care s ... material îi stă înainte trebuie să se cheme poetic sau prozaic, și nu vrea să știe că realizările empirice nu sunt și nu pot fi, față de precizia excluzivă a ideilor (și singure ideile pot fi astfel precise), decât niște aproximații infinit variate. Dar la această greutate esențială de ... independent de orice realizare expresivă. Teologul mistic a pierdut din vedere că mai mult poate decât cuvântul poezie, cuvântul Dumnezeu trebuie să despereze pe autorii de dicționare care, pe lângă intențiile practic empirice sau istorice ale oricărui lexicograf, mai au și scrupule inteligente. Să introduci pe Dumnezeu în definiția poeziei înseamnă să prelungești o confuzie și așa destul de regretabilă. În atitudinea mistică, astfel cum o arată Bremond, încape muzica mult ... ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... La DĂ©bâcle. Se știe metoda — noi am zice mania, dacă n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să ... care să se facă onoare izvorului prețioaselor date. Dar Zola a luat în întregimea lor pagine întregi, mărginindu-se a schimba pe ici, pe colo câte o vorbă, cel mult câte o propoziție; a luat imaginele telles-quelles și le-a transpus într-o deosebită ... aspru judecat și pedepsit de opinia publică. S-a făcut un zgomot asurzitor în toată presa europeană; ziarele continentului și insulelor au aplicat pe rând lui Zola execuția paralelelor. N-avem loc a reproduce mai mult decât următoarea mustră — trecerea cuirasierilor pe puntea plutitoare de la RĂ©milly: Bibescu: ...Droits sur leurs Ă©triers, enveloppĂ©s dans leurs grands manteaux blancs, les cuirassiers passent silencieux; ils semblent ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... și văi vioare Spre munți până-n movile, pe cari le-au ridicat Bătrânii lui Crai-Verde și Vultur Împărat, De-aici apoi țin ață pe-a muntelui cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de-a lungul și ... plete-avea bălaie Pe umeri doi lucerferi de-o nobilă văpaie Păreau că-i joacă tainic și-n jocul lor domol Aruncă văl de aur pe-al umerilor gol, Și sânul ei, ca marmor cioplit de zei, pe care Zări sfinte se răsfață din luna ce răsare! Oh! las că fost-au fete destule de-mpărați, A căror ochi umplură toți ... tot zmeul se grăbea Mai mult oțel să pună pe paloș ce lucea, Și caută cai, cu-aripi de spaimă și-ntunerec; Și-otrăvuri pun pe spate și-n pante se înferec. Dar zmeul cel mai mare, al căruia palat Pe șeptezeci și șepte de munți era durat, De-abia primi cuvântul de fata-mpărătească, Când el a fost de-a una
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
... privesc în partea Prutului. Așadar, rândul de sus al palatului se compune din cinci camere, dintre care una tainică și subașezată. Intrarea în beciuri este pe din față, adică din partea ogrăzii. Ele sunt săpate în pământ, boltite și zidite de-a curmezișul palatului, în număr de cinci sau șase, dar ... arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite pe aceeași linie cu iatacul doamnei . Care a fost menirea acestor tainițe?... Las această întrebare pe seama arheologilor; eu constat numai că bolțile sunt lucrate cu multă măiestrie, că forma ferestrelor este rotundă și că arhitectura palatului, deși străină regulilor arhitecturale ... o cișmea seacă, făcută în zidul ce înconjoară Cetățuia. Poarta Cetățuiei se deschide în partea zidului ce cată spre dealul Pietrăriei. O clopotniță se înalță pe dânsa, însă nu are nimic mai însemnat decât toate celelalte clopotnițe de pe la mănăstiri. În fruntea porții, pe dinafară, este săpată în piatră stema țării: cap de zimbru, purtând o coroană pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima pe atâta cât era bătrân, Căci pe cât în vârstă el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ... de sânge vulturii din stânci!" Astfel zice doamna. Căpitanii vor Și toți jur să moară pentru țara lor. VII Oștile maghiare țara părăsesc. Dar ieșind, pe cale pradă și robesc. Prada și robia nu sunt rănitoare Ca aceste vorbe crude, râzătoare ,,O, români, ascundeți armele-ostășești Și-mbrăcați d-acuma rochii ... pleacă, aerul străbate, P-armia străină râură turbate... Soarele pălește... Gemete adânci, Surde, ne-nțelese trec din stânci în stânci. Coiful se despică; inima slăbește; Pe hârcile goale, sabia lovește; Sângele se varsă pe sânge-nchegat... Sufletele zboară... Cerul s-a-nnorat. Caii nechezează și turbează foarte; Oamenii se-mbată de sânge și moarte. Mulți s-apuc ... luptă și-n turbarea lor, C-unghii și cu gura se fărâm, s-omor. Astfel cum s-arată după vijelie Arbori, flori și ierburi rupte pe ...
... Zamfirescu - Djali Djali de Duiliu Zamfirescu Acolo unde râul plângând murea în mare, Djali-și găsise luntrea. O dulce legănare De vânt, încet o duse pe tainicul canal. Treceau întinse umbre de nori din val în val, Furând razele lunii, și-n zborul lor cel mare Scriind pe fața apei poveste marinare. Văzduhul amuțise. Se-ntuneca. Furtuna Se-mlădia pe mare. Tuna. Pierise luna. Din când în când, un zgomot străin, din altă lume, Țipa; geniul mării striga totul pe nume: Nori, vânt, curente, glasuri se deșteptau. Djali Desprinse de la barcă lopata și-o zvârli. Apoi vorbi: “Ce-mi pasă de tinerețea mea ... vrea? Ce-mi trebuie lopata când văd că fiecare Născându-se-și începe un cântec de-ngropare, Când știu că-i dat să fie viața pe pământ, Al fericirii noastre cel mai adânc mormânt, Când și pe poarta vieții ca și pe-a morții poartă S-a scris cu slove negre aceeași vorbă moartă: Durerea? Deci furtuna și vânturile sale Să-mi ducă ... a valurilor cale, Și piară tinerețea-mi într-un ocean spumos Cum piere-n dimineață un vis, cel mai frumos!â€� O... Dante! de pe ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... israelite în relațiile sale cu puterea Statului. Și cu ce ton, cu ce aere, s'au făcut toate acestea ? Ziarele evreești au pornit contra Statului pe față un războiu, care, dacă n'ar fi cunoscut cineva tradiționala impertinență biblică, ar fi crezut că este pornit din demență. Citind acele foi cineva, care ... judaicus: Națiunea română ?- incultă, intolerantă și stupidă; Statul român ? - Stat asiatic, inuman și barbar. Curat, pe față, textual. Și cine, cine cutează să ia atitudine față cu Statul nostru ? Acei oameni străini cari, adăpostiți aci la noi de furtunile și mizeria de aiurea, n'aveau încă drepturile de cetățenie. Și din ... aflau câțiva belferi și hahami tineri, oameni de litere chip și seamă, care, tot cu tradiționala imodestie biblică, ne dădea câte odată, nouă popor român, pe lângă lecții de toleranță religioasă și liberalism și lecții de limbă românească. Și Statul român să stea nepăsător față cu toate acestea ? Nu, asta nu se poate. Dacă națiunea noastră este prea curată ca să nu se teamă de întinarea balelor semitice; dacă poporul ... revenim asupra chestiunii este acesta. Foile opoziționale dela noi, mai însemnate, toate fără deosebire, s'au ridicat cu toată furia contra măsurii luate de guvern
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... întorcându-se către noi, ne zice râzând: Italieni, numai… mai corciți!… Noi, toți câți știam limba italiană, am izbucnit în râs. Acum, eu șed pe scaun și-l înfășor cu privirile pe signor Vacano. El își scutură luleaua de scrum și și-o umple, iarăși, cu tabac. Toată vremea, îi joacă pe buze râsul cel ștrengăresc, care-i stă așa de bine, mai ales că are comănacul pe-o ureche și luleaua-n colțul gurii, de parcă-ar zice: - Pe moș Vacano nu-l înșelați cu una, cu două! Și, ca și cum i-aș fi ghicit gândul, îl întreb așa, în șagă: - Ei, ce ... români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât ... ...