Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂTRUNDE (ÎN)
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 306 pentru PĂTRUNDE (ÎN).
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... se-aprind. Dar, iată, zăngănit de arme dă toată liniștea s-o sfarme Și-un țipăt crunt: „război, război“ cu spaimă-n suflete pătrunde Și — Dumnezeu mai știe unde? — Îndrăgostiții amândoi se duc, se pierd printre răchite, În luntrea cu lopeți grăbite. Stau două tabere-n tăcere pe maluri, cu priviri severe pândindu-se în ceas avan. Se ceartă între dânșii frații Români ce-s fiii unei nații coborâtoare din bărbații viteji ai marelui Traian. Căci iată, al Moldovei Tată ... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... coboară portativele, chemate de atracția asta nevăzută, că vor să treacă dincolo de marginea hîrtiei și să-și ia zborul în lume. Nerăbdarea gloriei, încătușată în cuprinsul acela mic, se răzvrătea parcă și voia să iasă cu orice preț, cu negrul ei norod de semne, sătulă de sărăcia și întristarea cuprinsului ... trista îndoială își arăta fața acum, și mînele albe ce-o deșteptase mîngîind-o parcă, nu luau seamă la mînele de umbră ce alergau crispate în urma lor ca voind să astupe sunetele și să prindă neliniștita îndoială ca s-o zugrume... Revolta dormea încă, ațipită undeva, îndărătul coardelor, dar tremurătoarele ... și că luptă cu el căutînd să-l înfrîngă.. O undă de vînt ca trezită de energia lui, sau venită de cine știe unde, intră în casă mișcînd partiturile și amestecând clarul de lună. Înfiorată, revolta căzu și merse să ațipească din nou îndărătul coardelor. Slabe, fanfarele gloriei, ca venite de ... ca scăpate fiecare dintr-o urnă funerară, cele trei note sunară din nou, încet, tot mai încet, ca dornice de a se reîntoarce în întunerec... Speranțe de glorie și de fericiri, glasuri de îndoială și glasuri de revoltă, șoapte de umbră și înfiorări de lumină, toate tăcură sub mînele
... trei! Șerbescu aprinde altă țigară și întreabă pe noul-venit: — Ce sunteți dumneavoastră? Petru Știucă pare încurcat, se-nroșește, se întoarce pe scaun și, în sfârșit, vorbește: — Nu sunt mai... mai nimic... Vedeți, am avut multe nenorociri... Aș fi vrut să rămân în gazetărie... dar, vedeți, nici în gazetărie nu-ți poți spune gândul lămurit... eu sunt pentru libertate... da, am făcut și conservatorul... eu vă cunosc de mult... din București... vedeți, fără ... sunt cam obosiți, plătesc, iau între ei pe Petru Știucă și pleacă spre casă. Aerul rece de afară îi înviorează. Funcționarul se mai trezește; dar în minte i s-a înfipt un gând care îl stăpânește cu îndărătnicie. După câțiva pași, se oprește în dreptul unei tutungerii; intră înăuntru, și artiștii, după dânsul. Știucă se clatină câteva clipe în fața tejghelei, parcă a uitat la ce venise, apoi strigă deodată: — O coală de hârtie... mi-ministerială... și un timbru de trzeci ... și înainteze, puiule, zău am să-l rog. Haide, Știucă dragă, hai acasă... Sunt aproape 9 ceasuri de când îl dăscălesc; artiștii cad de oboseală. În ...
George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu) Lacul de George Topîrceanu În grămezi greoaie, norii Dintr-o parte străbătură Și de chipul lor pătrunsă, Fața lacului e sură. Lângă apă, singuratic, Plopul trist, fără veșmânt, Jeluindu-și ... frunza moartă Se îndoaie după vânt. Pleacă unde după unde Și mișcarea lor domoală Colo-n trestie pătrunde, Legănând o luntre goală... Mult aș vrea în feeria Unei nopți de mai, senine, Să plutesc pe apa-ți clară, Cu iubita lângă mine, Și a undelor poveste Nesfârșită, s-o ...
Veronica Micle - Glasul durerei
... Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu. Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață, Nu intrebi, plecând cu jale ochii `n jos înspre pământ Pentru ce tot cu suspinuri se ... ști tu că pe lume, de când lumea e facută, Blanda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută, În
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... misterios, după care se petrece agonia unei lumi. Tăcerea creștea ca din pămînt, tăcerea aceea tristă a lumei vegetale care te învăluie, te pătrunde, te face să cauți căldura unei mîni, prietenia unor ochi. Și în tăcerea aceasta adîncă, deodată, ca atunci cînd vîntul pornește pe nesimțite de trezește ici o frunză și colo alta, de apleacă un ram ici și ... pata sîngelui. Mîna lui se pusese pe creștetul meu, tremurătoare, amintindu-și parcă ceva. Și ochii lui erau triști, triști, ca ochii care lasă ceva în urmă. Da, nu era nimic războinic în înfățișarea lui, precum nimic războinic nu era în tot alaiul acela de capete bălaie, cu mustața abia mijindă, îmbrăcat numai în aur și în fireturi, care plecase din țara lui spre necunoscut... Era mai mult o armată gătită de paradă, o armată ca să facă frumos la cucoane, un ... noi cînd călătorind prin aer, cînd tîrîndu-se ca sub pămînt, plîngînd toate bucuriile și toate regretele, pînă ce amuțiră și ele. Iar noi, purtînd în ochi viziunea alaiului acestuia stropit de aur, ce mergea la moarte îmbrăcat în haine de paradă, în ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează, Și în zadar arată că nu e vinovat. Ai adunat avere și nu te-ai îngrijit, În inimă să-i sameni năravurile bune; Bogat îți va fi fiul, dar va trăi în lume Urât și fără slavă, de toți disprețuit, Și cine știe dacă, prin relele purtări, Nu-i va sfârși viața într-o spânzurătoare. Isprava bunei ... mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg Tot oameni de ispravă și cu purtări cinstite. Dar creșterea n-atârnă de la aceia numai, La care în pruncie am fost încredințați; Căci patima găsește prin multe părți prilej De-a se vârî în inimi; și tot ce pre un tânăr Înconjură, formează a lui firești plecări. Nu e de-ajuns sămânța s-aducă rodul bun; Îi ... Și frâu și-ar pune limbii când fiii lor sunt față. Adun avere multă și dreaptă și nedreaptă, Mă sârguiesc să capăt un rang însemnător, În somn și în ospețe viața îmi petrec, Și pân-în urechi intru în tina desfrânării. Crezând că fericirea stă numai în avere, Acelor mari puterea ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri ... i spunem că i-a murit frățiorul?“ „Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“ II În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină, Căci are-o presimțire ce-i tot menește-a rău Și-i duce ... șede tot la pândă, Gândind la biata-i mamă cu inima plăpândă, Visând l-a lui mirească cu sufletul duios, Privind la turci în față cu ochiul scânteios. Dar vântul suflă-a iarnă, dar ploaia cade-n unde! Prin haine pân' la oase înghețul îl pătrunde Și-ncet el simte somnul că vine pe furiș De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniș. Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... îngrozită, privind spre răsărit, Vedea-va-n loc de soare al meu chip strălucit! A zis, și-n nerăbdare-i pe lângă el în grabă Adună-a lui armată deprinsă la omor, Urdie numeroasă de fiare ce se-ntreabă: Spre care orizonturi sălta-vom noi în zbor? În care parte-i hoitul promis l-a noastre gheare Să-l rupem într-o clipă, să-l roadem, înghițim? În care țări: teutone, române sau maghiare Vrea Albert, craiul nostru, pustiul să-l lățim? Așa zicea cu fală a lui Albert oștime, În ... harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar merge la simplă vânătoare, Glumind în nepăsare de moartea ce-au să-nfrunte, Urmați de steaguri multe, urmând în foc de soare Pe hatmani, capi de oaste, cu Albert craiu-n frunte... Și astfel în Moldova ei dau cu toți navală! Dar când trecu hotarul, al regelui cal tare Se poticni... O buhnă țipă în ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu n'a stat la 'ndoială să pună în Systema Naturae: Termes utriusque Indiae calamitas summa (adică: Termitele sunt cea mai strașnică bătaie dumnezeiască în Indii). Unde au bântuit mult în Europa, pe la mijlocul veacului trecut, vreo treizeci de ani de-a-rândul, a fost în departamentul Franței numit Charente infĂ©rieure (Șaranta-de-jos). Micul fluviu Charente se varsă în Oceanul Atlantic la vreo cincizeci de kilometri mai spre miazănoapte de gura măreață a Girondei. Între aceste două guri au făcut mari stricăciuni ... poate rezista la atacul termitelor. La scara cancelariilor prefecturii, era o bârnă groasă de stejar vechiu; un impiegat alunecând pe scară, dă ă se proptească în mână, și-i intră jumătate brațul în bârna aceea ca într'un mărăciniș. Numaidecât s'a cercetat și răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie. Ce ... stârpească soiul acela blestemat de gâze !... ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă Â melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune ... zeității pământene Lângă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea de cucoș Â ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea; Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată. În sublime revelații a misterului etern, Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă ... ...