Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNI
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 868 pentru LUNI.
Alexandru Macedonski - Noaptea de iulie
Alexandru Macedonski - Noaptea de iulie Noaptea de iulie de Alexandru Macedonski A-nceput din nou să-mi fie dor de dulce fericire... Văd că-mi trece tinerețea, văd că anii mi se duc, Și mi-e sete de plăcere, și mi-e sete de iubire, Însă umbrele visate nu se poate să le-apuc. Numai aurul, el singur, îmi lipsește-n astă lume, Numai el, dar fără dânsul sunt un biet neputincios... Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume S-ar lipi să ia povara unui trai sărăcăcios? Pică plâns al tinereții pe un sân ce nu palpită, Ai avut cu ce să-l cumperi, e al tău până în zori... Veștejește-te-a mea buză pe o buză veștejită, Și tu, suflete, visează că aduni cerești comori. Însă tu, o! poezie, cu mantaua ta regală, Îți acoperă vederea — fugi în colțu-ntunecos, Prin fereastră mă fixează luna rece și spectrală Ca un doctor ce se uită la un chip de ofticos. A! desigur, masca blondă avea altfel de privire Când pe țărmurile de-aur ale lacului Leman Surâdea printre frunzișuri la întâia mea iubire, Vis mai ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
... Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge? Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis, Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge, Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului deschis?... Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze, E cerul încă plin de ...
Alexandru Macedonski - Rondelul chinezilor din Paris
... Alexandru Macedonski - Rondelul chinezilor din Paris Rondelul chinezilor din Paris de Alexandru Macedonski Ei nu vorbeau, ci ciripeau, Căzuți din lună în Paris, Și cum naintea mea mergeau, Păreau ieșiți ca dintr-un vis. Să-i vadă mulți se întorceau Aveau un chip de nedescris... Ei ...
Alexandru Macedonski - Se duce...
... Alexandru Macedonski - Se duce... Se duce... de Alexandru Macedonski Se duce noru-n al său zbor Ca gândul meu rătăcitor, Aci de lună poleit, Aci de noapte înnegrit. Se duce râul pe costiș, Încolăcit pe sub frunziș, Aci șoptind un cântec blând, Aci umflat și spumegând. Se duce ...
... Nentocmind decât un suflet, căci a ta va fi deplin, Într-o noapte o vei smulge și de mamă și de țară, Alba lună, după dealuri, când alunecă-n declin. Fericită, o vei duce sub un cer de primăvară, Iar pe ierburile stepei, un palat miraculos, Îl vei face ...
Alexandru Vlahuţă - Din prag Din prag de Alexandru Vlahuță O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față! Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață. Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă, Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine, Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine. Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace. Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul, Va cădea din ochii ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
Alexandru Vlahuţă - Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfășur, și să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept, Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept. Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape, Față-n faț-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuiește, și-n văzduh ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun (Adunate din norod) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Doi boieri de cei mari, O! Leroi, Doamne [1]! Ca și doi drumari, O! Leroi, Doamne! Vin din Rusalim, Merg spre Vithleem. Dară cine sunt? Îi Iosif cel sfânt Și Maria sfântă, Care așa cuvântă: — Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l blestemă, Din gură-mi zicea: — Plop afurisit, Să nu fii rodit, Să crești tot în sus, Umbră nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De-o tufă din cale. Ea, oftând cu jale, Din gură-mi zicea Și mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei ...
Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici)
Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici) Spuneți, spuneți, blânde stele, Focul lacrimilor mele, Spuneți voi, privighetori, Și voi, frumuseți de flori. Numai voi-n această lume Știți al meu necaz și nume, Numai voi ați plâns și eu Taina sufletului meu. Drăgulița primăvară A sosit voioasă-n țară, Mi-a adus ea mândrul soare Ș-un sân plin de lăcrimioare, Mi-a adus o luna plină, Ca s-o scald eu în lumină. Lunca râde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. Izvorul curge în vale, Aducându-mi dor de cale. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să mă duc în depărtare, Peste munți și peste mare. Dați-mi aripi sprintenele, C-aud glas de turturele. Duce-m-aș și tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce. Duce-m-aș în cale lungă, Dor să nu mă mai ajungă. Bate luna printre nouri, Stelele în cer lucesc, Inima îmi plânge-n mine De necazul țărănesc. Cules de Al. M. 4 februarie
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
... Începutul, mijlocul și sfârșitul, stăpânul și domnul tuturor ființelor și simțitoare și înțelegătoare este făcătorul tuturor, Dumnezeu. Stăpânul însă și sfârșitul tuturor celor de sub lună este omul. Iar sfârșitul omului, pentru care s-a creat de Dumnezeu, este câștigarea și fericirea lui Dumnezeu însăși; fiindcă pentru om s ...
Artur Stavri - În ţintirm În țintirm de Artur Stavri Rînd pe rînd și'ncet în tristul țintirim bătrîn și sfînt Lăcrămează liliacul clătinat de-al noptei vînt; Peste pietre de morminte așternute-s flori uscate Coperind atîtea viețe drăgălașe și uitate; Ici și colo liniștite roș ard candelele sfinte Rumenind în taina nopții cripta tristelor morminte; Iară luna printre nouri plutitoare și senină Împînzește peste toate argintiea ei lumină — Și'n bogata-i frumuseță înșirînd vederei noastre Un popor întreg ce zace adormit sub flori albastre. Voiu muri și eu... în tristul țintirim bătrîn și sfînt Lăcrăma-va liliacul legănat de-al nopții vînt; Peste lespedea greoaie ce de-asupră-mi o să șadă De pe creangă floarea moartă răvășită o să cadă — Și la căpătăiul groapei arde-or candelele sfinte Rumenind pănă departe cripta tristelor morminte; Iară luna o s'arăte din senin vederei voastre Un popor întreg de gînduri adormit sub flori