Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUCRU DE MÂNĂ
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 434 pentru LUCRU DE MÂNĂ.
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... de la început: “Eu sunt un sfinxâ€�. În cele ce urmează am să vă documentez acest lucru... Și Adriana, și mai ales Bianca, lăsată de capul ei, n-ar face așa; pentru că spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă, temperamentul vibrant și, în sfârșit, candoarea ei de fapt, care presupune o totală lipsă de experiență vinovată, ne explică nostalgiile-i arzătoare, puterea de iluzionare veșnic reîmprospătată, revolta și resemnarea alternativă și ironizarea dureroasă a propriilor aspirații... până și faptul că ea se adresează “lui don ... în ce privește mărturisirile pur sufletești dispare când e vorba de fapte. Și mai e încă ceva. Ca orice liric, dna Papadat-Bengescu e lipsită de ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără nici o cheltuială de energie. Bineînțeles e vorba și de temperament. Acesta ar străbate prin educație, tot s-ar cunoaște firea înnăscută violentă. Din viața de la Roman, mi-aduc aminte puține lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, știam unele lucruri greu de înțeles și pentru o vârstă mai înaintată. Știam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost și amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era și un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar știu că mă înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... Patru-a ciumpăvit, Cinci a omorât Și tot n-a găsit Potrivă să-i fie Vro dalbă soție; Făr’ de mi-a găsit Și mi-a nimerit, La nouă argele, Nouă feciorele, În prunduț de mare, Pe unde răsare. A mai mititică, Ca o floricică, În mijloc ședea, La lucru lucra, Pe toate-ntrecea; Că ea tot țesea, Țesea, -nchindisea, Și ea se numea Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui ... o-mbia, Pân-ce Ileana Din gură-i grăia Eu că te-oi lua, Cum zici dumneata, Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui De mi-ei isprăvi Pod pe Marea Neagră, De fier Și oțel, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie, C-o scară de fer Pân’ la naltul cer! Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea. În palme-mi bătea Și pod se făcea ... ntindea, Un pod de aramă, De nu-l bagi în seamă Și d-o mânăstire, Chip ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... cu mâna pe sabie) Eu cel întâi voi arăta că sabia me are două tăișuri, înaintâ ndu-mă au retrăgându-mă, că pururea dau loviri de moarte. Cu aseminea putere nu voi lasa a mi se răpi corona. Deci în pericolul comun, comună să ni fie apărare; deși legea ... va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai un corp ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... multă și mai tinerie, Numa bătrânii ceva-îndoială Avea pentr-a turcilor năvală. [3] Nici în zădar să temea, că iată, Să-aud de departe țipete dese: Pentrucă-avangarda spăimântată Care după bureți să dusese, De pe-un gruieți oblicisă-o mare Ceată de păgâni venind călare. Și-într-un suflet alergând acasă Striga: ,,Fugiți, că turcii vin, iacă!" Iar' laia țigănească fricoasă De spaimă nu știea ce să facă. Cu vaiete mari și cu plânsoare Căuta-încoace și-încolea scăpare. Adunarea noastră prenălțată, De-atâta zarvă cu rebelie, Abea-în urmă și ia să deșteaptă Ș-uitându-și de arme, de bătălie, ApucĂ fuga cea sănătoasă Năzuind la tufa cea mai deasă. [4] Însă-acuma nu e cu putință CĂneva să scape, să să-ascundă ... a zice-un cuvânt mearsă-îndată Cu munteana călărime-aleasă, Iar' țigănimea noastră bărbată: Ca din vis acuma să rădică Bucuroasă că-au scăpat de frică. Ci peste puțin întoarsă iară Bărbăția lor cea de după-ușă: Cât călăreții să depărtară Muntenești, iată, ca din culcușă Iepurii scorniți, așa ieșiră Uitându-și de frica ce pățiră. Toți apoi a să mira-începură Cum au putut ei să să spăimânte ...
... rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: Negreșit că Eliza de sine încântată, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea ... peste fire, Un chip care vă-ntrece, și-mi place și mai mult!" Până nu o văzusem, pân-a nu o cunoaște, Eram de nopți, de zile, de toate dezgustat. Vremea ce-acuma zboară părea că se târaște, Anii, ca o povară grozavă de purtat! Vântu-mi părea suflare zadarnică și rece, Cerul ca o câmpie de care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare ... lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă de soare prea iubită, Se deșteaptă și-n aer alunecă zâmbind, De cele dintâi ceasuri, de-ai săi fii ocolită, La soare, ce-o urmează, cu dragoste privind. Zefirul, o ființă
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... păstorii sufletești S-ar cuveni să aibă, și datoria lor Neapărată este năravuri să-ndepărteze, Dar ei păzesc tăcere, nu vor să-și bată capul; De ce dar noi cu lumea să batem tot război? Când prin așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară ... a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat minteos Și că înțelepciunea îi ține limba strânsă. Și Cvintie bun este. O carte cât de groasă Pre lesne poți să umpli cu laudele lui. Vezi ce priimire bună! Vezi cum e de plăcut! Cu toți vorbește dulce, dezmiardă pre oricare; Voind să se arate de făcător de bine, Pre Dumnezeu ia martor l-a lui făgăduinți. De ce el caracterul își schimbă-n acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții ... voi să mă ferec cu însăși
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... nu zi asta; puteai trage un ce profit. ( schimbând tonul ) Ei, cât gândești c-a ținut toiul revuluției? EFIMIȚA: Până seara. LEONIDA ( zâmbind de așa naivitate, apoi cu seriozitate ): Trei săptămâni de zile, domnule. EFIMIȚA ( minunându-se ): Nu mă-nnebuni, soro! LEONIDA: Ce te gândești dumneata, că a fost așa un bagadel lucru? Fă-ți idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră națiunea română. EFIMIȚA ( cu interes ): Zău ? LEONIDA: Mai e vorbă! EFIMIȚA: Adică cum? LEONIDA ... sac. ( cu tărie ) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine ? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică! EFIMIȚA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb și eu un lucru: ce procopseală ar fi și cu republica? LEONIDA ( minunat de-așa întrebare ): Ei! bravos! ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți ... mai curând republică, soro ? LEONIDA: Hei! te lasă reacționarii, domnule ? Firește, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de
... întâmplat așa lucru... să te pomenești că prinde vreun tâlhar și ala spune: tot eu am făcut acu câțiva ani omorul din pădurea Corbenilor... Uite de ce și uite cum... 'Ai? DRAGOMIR: Se prea poate. GHEORGHE: Ce te faci atuncea cu nebunul?... DRAGOMIR: Care? GHEORGHE: Care a fost osândit ... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... care s-o întreacă, iar când ajunse și ea vițea, nici juncile nu se puteau potrivi cu ea. — Măi! ziceau vecinele lui Păcală, ce lucru să mai fie și ăsta? vițeaua asta le întrece pe toate! Ce-i va fi dând oare să mănânce? Ce soi o fi de crește așa de frumos? Nu era nici soiul vreun soi deosebit, nici hrana mai de-a cătarea; vițeaua era însă vițeaua lui Păcală, iar Păcală își căuta de treabă, n-avea vreme s-o mai păzească și să nu rupă câteodată și din holdele oamenilor. Ajungând junincă, vițeaua lui Păcală se făcu stăpână ... bună și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De ...
... un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat ... se suia și pornea, în vuietul grozav al nadișancei, pe pietrele curții. Care om din împrejurimi nu cunoștea nadișanca boierului Gavrilaș! Mă rog, mai rar lucru ca nadișanca dumisale! Douăzeci de ani, cât o hurducase pe pietrișurile șoselelor, o sfărâmase toată. Dar boierul nu făcea reparații; dumnealui avea țiganul dumisale, fierar, care știa destul de bine să-i peticească nadișanca cu zbanțuri de fier. Întâi, se-nțelege, s-au sfărâmat părțile de lemn: obezile, spițele, hlubele. Venea argatul boierul n-avea vizitiu, căci mâna ...