Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GREU (DE FĂCUT ETC.)

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 132 pentru GREU (DE FĂCUT ETC.).

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile ... mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurându-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael nu este o pânză sau o scândură îmbuibată de nește sucuri vegetale. Sculptorul, pictorul, arhitectul sunt numai artiști: ei lasă vulgului sarcina proviziunii. Istoricul, din contra, el singur strânge, singur scoate piatră, țese pânză ... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... Cu mâța asta? Ai s-o pui pe grăunțe și pe săceală și, în două săptămâni, n-ai s-o mai cunoști. E o iapă de rasă, din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni. — Poate o mâță de soi, măi Tasache! mi se pare că românul dracului te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vândut o mâță. — Mâță, nemâță, ai să vezi, numai mersul ei face mai mult decât am dat. — Ei, și adică ce așa de strașnic mers are, de crezi tu că face mai mult de 50 de lei? — Merge la gebea, de poți să dormi pe ea și să duci pe palmă paharul cu apă. — Bine, măi prăpăditule, nu cumva crezi tu că eu m-am ... vis și aievea; atâta știu că, la deșteptare, mă trezii cu sfântul soare acațat de vârful plopului. Din albastrul șters al cerului adânc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mișca aerul învăpăiat; în fânețe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniștise și, ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... îmbrăcăminte de drum. Venghercă — tunică. Oricum însă, eu găseam de vină pe tovarășul meu, care avuse ciudata idee de a mărita straiele de sublocotenent cu opincile, bastonul și bocceaua din spate; și mă sileam a-l ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile lor de cit, și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... de la Universitatea din Berlin. Am avut fericirea de a avea de dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de dreptul roman, celebrul ministru de justiție și unul din fiii cei mai distinși ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât de necunoscute pe atunci, încât nici numele de români nu se știa. De aceasta, în adevăr, nu trebuie să ne mirăm, când însuși în Moldova și în Muntenia numele de români nu era întrebuințat, înlocuit fiind prin numele provincial de moldovean și muntean . Bătrânul Asachi toată viața lui n-a putut găsi potrivita terminațiune franceză la cuvântul român , vorbind și scriind les Roumounis ... Să-mi fie permis a-mi face un merit afirmând că eu cel întâi am întrebuințat în limba franceză cuvintele de Roumain și de Roumanie . La Berlin, pe timpul petrecerii mele, și chiar în saloanele culte, mai tot așa de puțin cunoscute era și numele de

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă ... SCENA II DESPOT, LASKI LASKI (după culme, în fund) Despot, ajuns-ai? DESPOT (sărind pe culme) Iată! LASKI (ivindu-se) Ha! iată-mă și eu. Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna. DESPOT Ține. LASKI (sărind pe scenă) Greu! Uf!... Caldu-i!... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un timp odată când stânca cea mai naltă Mi ți-o urcam ... dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de ... aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, È™i capul lui mare în perini de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr ... deÈ™erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de ...

 

Alecu Russo - Soveja

... adunate în multîncercata sa viață, cuprindea axiome din morala orientalilor. În ziua dintâi, când ne-am văzut, el, trăgând din ciubuc, îmi zise în chip de mângâiere: "Nu te mâhni; toate acestea vor trece. Supărarea nu este de nici un folos... la astfel de împrejurări trebuie să faci ce-i face, ca să te uite lumea... Când cu Zavera , un turc, bănuit cum că avusese amestec cu răzvrătitorii, fusese surghiunit pe țărmurii Asiei Mici. Trei ani ... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt de a trage tutun, de a mânca mult și mai cu seamă de a dormi; dar vai! i se urăște omului și cu somnul. Mă bucur c-am putut fura un petic de hârtie de la acest om de treabă, care mă păzește aici, și c-am găsit și o pană pe care îmi lipsește însă un briceag spre a o mai ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai mult de figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am început a răsfoi, prin ziare streine, unele reviste literare artistice etc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu e ungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și ... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>