Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ GUST

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 173 pentru FĂRĂ GUST.

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... împărțit averea în două părți: cu o parte a cumpărat acareturi, care-i aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de capete ; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărît să să pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă ... care trebuie să arate opiniile artistice ale Trubadurului, arată în realitate sentimentele artistice ale lui Delavrancea, pentru că Delavrancea are netăgăduit simț artistic și deci, fără a fi mare geniu, a simțit ,,acea durere fără repaus în fața naturii". Ca artist, Delavrancea a trecut prin toate acele comoțiuni dulci și dureroase prin care trec toți acei care simt ... precum și pe temperamentul artistic al scriitorului. Dacă scriitorul însuși nu e, nu poate să fie cu desăvârșire mulțumit de creațiunea sa, simțind unele lipsuri fără a le pricepe bine, pricepând pe altele fără ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... unde s-a căzut, și în buimăceală ne-a arătat odaia d-tale, la a cărei ușă am bătut fără a primi vreun răspuns sau a auzi vreo mișcare, fiindcă atunci d-ta te aflai cufundat într-un somn adânc. Deci ... deșert și întuneric, în care pierdusem orice urmă și orice legătură cu lumea activă, văzând alfa și omega funcțiilor vieții numai în curmarea unui proces fără țintă și sfârșit. Omul izgonit din principiile sociale plutește în spațiul deșert ca frunza uscată, ce se-nvârte în aer, zbuciumată de vânt, spre a ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... a ceremoniilor din ziua Sf. Nicolae). El, în fine, stăvilea zborul gândirii după placul său, și ades înfunda chiar pe gânditori la o mănăstire, fără nici o formă de proces alta decât prin o simplă poruncă verbală dată agăi de oraș. La picioarele tronului se înșira treptat o boierime împărțită ... viață de lux trândavă și scandaloasă; iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile! sus, puterea egoistă, jos, șerbirea și mizeria fără protecție, și totul mișcându-se într-o atmosferă neguroasă de ignoranță, de superstiții, de pretenții, de lăcomie și de frică. III După această repede ochire ... la suflet, nu erau cruzi în natura lor, ci, din contra, erau blânzi, generoși, iubitori de săraci; dar aveau dreptul de cruzime și îl exercitau fără a avea conștiință de fapta lor criminală, fără grijă de răspundere, fără teamă de pedeapsă. Astfel era timpul, astfel era starea morală a societății. Inimi bune, fapte crude!... Și cum putea fi altfel, când pe ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... duc. Rămâneți în pace. (Merge.) Scena 2 CORNELIA, IULIE, EMILIA IULIE: Să cercăm care va putea arunca pila mai de multe ori una după alta, fără să o scape la pământ. Începe tu, Cornelia. Apoi, tu Emilia. Eu să văz care va fi mai harnică din voi!... CORNELIA: Numa, tu Iulie ... DION[ISIE]: Mulțămită ceriului, nimic nu i s-au întâmplat. Nici un fir de păr nu i s-au smintit. Gloanețele sbura împrejur de dânsul fără să-l atingă. Ca și cum ar fi avut sfială!... Și când am fost orânduiți noi la lupta acea sângeroasă, dumnealui s-a întors ... meu. Eu o sprijinii cu sabia mea și căpătai o rană. Iată locul rănit. (Arată la mână.) Căpitanul meu fu scăpat, dar eu am rămas fără armă. Camarazii mei mai pe urmă apăsară pe vrășmași, până când au luat fuga. CORNELIA: De mii de ori mulțămită, sdravene Dionisie, pentru scăparea tatălui ... schilav pentru totdeauna. Rana nu mă durea, căci viteazul meu maior era scăpat. Vânătorii vrășmășești fuseseră alungați și artileria au apucat [a] înainta fără nici o împ[i]edecare. IULIE: Ce jale-mi este că dumneata te-ai schilăvit apărând pe tatăl meu!... DION[ISIE]: Cea mai mare jale ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective ... și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind ... au debutat și continuat să apară în Convorbiri literare, îmbrățișând critica și, până la un punct, ideologia "Junimii" -- ori întâlnindu-se cu ea. * Nu e fără interes să lărgim problema și să vedem cum s-a comportat cu realitățile naționale și știința. Cu aceste realități se ocupă mai ales ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit ... și mânați de repejunea șivoiului râdeau în goană cu chipurile lor încremenite pânza deasă a pădurilor, ș-apoi se mistuiau la vale și fără urmă, cu plută cu tot, pe luciul depărtat al apelor. Ieșirăm din apă și ne urmarăm drumul. De la o vreme, Pângărații începură a ... înalt tăiate în privazurile de păreți albi ale amânduror laturilor intrării largi și nici o suflare omenească nu se părea că le însuflețește... Tușirăm puternic fără să avem nevoie și cineva ne răspunse la fel de prin tuspatru unghiurile depărtate ale bagdadiei... Grigoriță era pe punctul de a pleca ... Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă de pele unsuroasă un smoc de chei lustruite și lungi, puse mâna, fără alegere, pe cea trebuitoare, o vârâ iute și fără

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... merg, și cu învățătura domnului de la dânsul ies răspunsurile; și pecetea țării în mâna lui stă; și orice judeață și îndireptări se fac oamenilor fără pecetea domnului nu pot fi; care pecete îi în mâna logofătului al 3-lea. Postelnic din al doilea înainte  câți vrea domnul să facă, deprinzându ... vanitatea rudelor alese ale spânzuratului! II - Formulă de afurisenie „Fierul, pietrele și toată firea neputrezitoare să putrezească și să se risipească, iar trupurile acelor fără credință să steie întregi și sufletele lor niciodată să nu vadă lumină! Să-i omoare pe dânșii dumnezeiasca sabie! Să se facă ei mâncarea vulturilor ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpați. Și, fără a pierde un minut, călăuzul scoase din traistă o funie lungă, legă pe Costin de-a curmezișul trupului și luând celalalt ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... vrusei să răspund necunoscutului, dar el băuse cel din urmă pahar de vin, își luase pălăria și bastonul și, într-o clipă, se făcu nevăzut. Fără voia mea, ca și când m-aș fi sculat în mijlocul nopții după un vis care te zăpăcește, mă sculai de la masă, fără să-mi plătesc mâncarea, și mă repezii după acel domn ciudat, fantastic, al cărui glas rece, desprețuitor și totuși blând și bun îmi ațâțase atâta ... L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a arunca privirea în lături. Dar cum dete de șoseaua ce mână, suind cotiș, către Nămăești și Rucăr, iuți pașii, scoțând mâinile din ... îngrădită cu lațe și ocolită cu măturică, cu crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... OANA: Slavă domnului! DOAMNA TANA: Bine? OANA: Viteaz în războaie și blând la casă... Paisprezece ani, ca ziua de ieri... DOAMNA TANA: O! Ștefăniță! vârtej fără înțeles!... Te-i fi coborând tu din sfântul voievod?... Maică a Domnului, iartă-mă!... (S-aude Ștefăniță țipând ș-un glas potolit întrerupând ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>