Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUCE (LA MARE ETC.)

 Rezultatele 121 - 128 din aproximativ 128 pentru DUCE (LA MARE ETC.).

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept ... și pe care-i lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru, de la o vreme cotirăm de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... gimnazii și licee multe, comparativ cu lipsa de școale reale și de meserii; și nu se face nimic pentru a ne abate de la această direcțiune, care tinde a face pe toată lumea aspiranți la funcțiuni. Dacă găsiți că e primejdios să se mărească acest bizantinism al funcțiilor, această pânză de păianjen care amenință de a năbusi vitalitatea ... se învețe așa încât elevii ieșiți din ele să poată îndeplini lacunele vieței sociale, fără să mai aibă necesitatea de a se adresa la stat. (Aplauze). In asemenea împrejurări, când văd că se măresc lefile profesorilor de la universități și licee, când văd oratori eminenți și simpatici Camerei, cum sunt dd. Boerescu și Vernescu, când văd și pe d. ministru al instrucțiunii publice ... mai bine plătiți, ci e vorba de a ne întreba dacă, în marginile date ale unui budget închis, e bine să rămânem nepăsători la foametea intelectuală ce bântue cele mai multe sate ale României, și să le luăm acestora resursele budgetare pentru a le întrebuința la ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... Câtă vreme n-au dormit capodopere, atârnate într-un ungher pe peretele unei taverne, înecate în fumul lulelelor proletare! Doi ochi pricepuți le-au redeșteptat la viață. Se scoate, se-nțelege, din discuție cazul de distrucție marerială completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă ... prea ușor de spus, dar poate nu de tot imposibil. Mai întâi, nu trebuie să ne grăbim. Apoi, voi cere voie cititorului să amânăm răspunsul la această întrebare pănă după ce vom fi dat un răspuns la o altă întrebare, și anume: ce este lipsa de talent? Orice suflet de om, fie acesta un gușat, fie cel mai rafinat artist, are o ... gând. Atunci, în față-i se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, iar printre prunii din grădină pornește deodată recitativul amețitor al privighetorii. La aceste atingeri materiale, gușatul ridică fruntea, își pierde gravitatea normală, deschide ochii mari la lumină, apleacă urechea și ridică degetul către locul de unde vine cântarea, zâmbind luminos cu inefabila satisfacție a dobitocului pe care ai nemerit

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... 30 ani JUMĂTATE, idem, 30 ani UN ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce ... DULCE Mai mulți de zece, mai mulți și vin merei... Dar ceata se oprește... Iată! doi dintre ei Descalecă și-n grabă apucă pe cărare La deal... îi vezi? JUMĂTATE Văd... Iată-i ajunși sub dâmbul mare... Țin sfat și iarăși pleacă... Or fi niscai fugari Ce vor să treacă-n țară. LIMBĂ-DULCE Ce-or fi, maghiari, tătari, Să-i prindem ... dacă ea de tine ar râde muierește, Găsind că nu ești vrednic de-a fi ce zici c-ai fost, Atunci din nou la mine să cauți adăpost. Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada. Acum îți zic: La luptă, izbândă, iată prada! Moldova-i o comoară!... ferice-ar fi de ea Să cadă cu-a ei scule pe mâna ta... ș ... a mea. Pas! eu te las, adio, și s-auzim de bine. (Se îndreaptă spre fund.) Când îi fi ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde ... a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și ... și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întâlnire pe scara mare a Universității — ea urca, eu coboram — cu tot aerul ei semeț, înfoindu-mă în hainele mele noi, i-am aruncat o ... ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut ... deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăÈ™i două, È™i-n nălÈ›imile cerului iarăÈ™i două... Erau scări urieÈ™eÈ™ti ridicate la soare, È™i fiecare treaptă era o grădină lungă, întinsă È™i toată lumea lor repezită pas cu pas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau adânc-adânc în râu È™i printre ele ... păru un gândac negru, ieÈ™it în lumina nopÈ›ii, care suia scările È™i trecea prin bolÈ›ile palatului. El intră într-o sală mare: Memfis era la picioarele lui... oraÈ™ul infinit cu cupolele albe... a cărui ocean de palate urieÈ™eÈ™ti, a cărui strade largi pavate ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ... prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la gând. (Socoț că se referea exclusiv la facilitatea lui de a o copleși cu complimente și galanterii alese, căci altfel ar fi fost cu totul absurd.) ...,,Mi-aș închipui, scrie ... contră-i chiar în sufletul unui vrăjmaș declarat și inventariat. Curioasă, și-a impus să observe lucrul acesta mai ales în plimbările de la Șosea, în repezile încrucișări cu mașina, și a ajuns repede la convingerea că temerea e complet nejustificată. Curiozitatea odată satisfăcută, era gata să se retragă din acest joc, condus cu multă abilitate, dar pe urmă repede ... acestuia. Așadar, faptul pe care-l plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi da de acum delicioase emoții, se amână de ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... Hogaș 1912 A doua parte din volumul "Pe drumuri de munte" Cuprins 1 FLORICICA 2 SPRE NICHIT 3 PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ 4 SINGUR 5 LA TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii ... aceea a ta? — Gebeaua? gebeaua e un fel de mers armenesc, adică împrăștiat și legănat; merge fără să salte; rari cai merg la gebea! — Bine, am priceput; acum vino de stă la masă cu noi, ș-apoi te poți duce la dracu cu toate gebelele tale. Și iată cum în sfânta zi de Duminica Mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe, care mergea la gebea și care urma să fie tovarășa odiseei ce plănuiam. Oricum, dar Tasache al meu avusese dreptate: după două săptămâni de grăunțe și de săceală ... când te afli în largul naturii, să cugeți cât o ploșniță cel puțin, mă mulțumii doar să găsesc cusur frunzelor de plop că fac prea mare gălăgie degeaba și fără cuvânt, că, adică,

 

<<< Anterioarele