Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DREPTUL DE A ALEGE

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 215 pentru DREPTUL DE A ALEGE.

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... cale, și merse pe ea, fără să-și dea seama unde se duce. Când, ce să vezi d-ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la un eleșteu mare. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă, așa de florile mărului, fără să știe ce are să facă cu dânsa. Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire ... a merge să-și încerce și el norocul, iată că broasca mai țâșni o dată, iar el își aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaștei, și simți un nu știu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Șezu iarăși jos. Ar fi voit să plece ... puse de împodobi palatul și cetatea cât se putu mai frumos, ca să-și priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostașii se gătiră ca de alai, până și copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e drept ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... avem, dară, drept, noi românii, de a susține că la gurile Dunării de Jos nouă ni s-a dat o misiune de împlinit? Se apropie 200 de ani de când — în mijlocul rezbelelor exterioare și civile, în mijlocul a tot felul de tiranii din lăuntru, sub care apoi și-a pierdut și viața — Miron Costin, în 1677, scriind Litopisețul Moldovei , zicea aceste dureroase cuvinte ... a putut susține că Două Mai a fost o lovitură de stat, un act care în deafară restatornicea România în toate drepturile sale de națiune liberă și autonomă, și în lăuntru sfărâma oligarhia și chema un milion de români la viața politică și la proprietatea emancipată de legăturile clăcii și ale drepturilor feudale! Iată ce a făcut generația de la 1848-1864, generațiune la care, să-mi fie permis, nu fără oareșicare mândrie, de a mă număra și eu! Dară, aceste reforme odată proclamate, nu mai era decât de a le aplica cu înțelepciune, cu sinceritate și de a le conserva cu bărbăție. Din nenorocire, cei

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de mine, zise el și se uita în altă parte, crezând că râde de el pentru că venise la târg numai cu un ou. - Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două ... copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... foia să se dea jos, bolborosind printre dinți: — D-apoi să-mi dai simbria, că eu mă duc... — Bată-te Dumnezeu, nevoiașule, că de douăzeci de ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!... — Parcă-c eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă: — Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac ... urmă se hotărî să-l întrebe. — Dar ce ți s-a întâmplat? — Ce să mi se-ntâmple: ia, vizitiul cel procopsit de la d-voastră. — De la noi!... Te aud că-l ai de vreo 20 de ani. — Îl am. Dar cine mi l-a colăcit: tatăl dumitale. — Se înțelege: tot tatăl meu e de vină... Ea se sculă să iasă, vrând să înlăture o nouă furtună ce se pregătea, când tocmai intră feciorul și-i pofti la masă. Era ... deranjarisiți, vă rog... să nu vă piară pofta de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... brută și pierdu în luptă toată marina Spaniei. În Franța creștea partitul ughenoților; Filip II cheltuise milioane pentru a aduce exterminațiunea lor și, drept rezultat, văzu încoronându-se acolo un principe ughenot: Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți, poate chiar de sine însuși, lăsând finanțele secate, armata demoralizată, teritoriul dezmembrat, națiunea ofticată... 3. Împărat al Germaniei era Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... fătul meu, zise craiul posomorât, dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că ... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și de ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă ... tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul de oaste, și uitase. Și câte și mai câte, până când, într-o bună zi, moșneagul îl luă din scurt: — Mitrule, ție nu ți-s ... grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ... smulte, smulte etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a lor poală coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că ... admira. VÂNZĂTORUL Șeapte

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept că atunci m-am crezut înconjurat de vedenii, fantasme, stahii, strigoi, moroi și de toate ființele fantastice câte joacă parola și hora cu miezul nopții, în lumina lunii. Peste puțin însă liniștindu-mă ceva, nu știu cum s-a ... te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint. Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine. PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>