Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CRESCUT PE LÂNGĂ CASA
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 163 pentru CRESCUT PE LÂNGĂ CASA.
... prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise „Popa Bârâ€� și asta-l scotea din sărite ... a și copt una spânzuratul dulcețăresei, care era cel mai bătrân între dânșii. În vreme povestirii, scosese diacul chizeaua de tutun, punând-o jos, lângă dânsul, unde o uită ca din pământ. Diavolul de băiat îi sucește, pe ascuns, o țigară, presură nițică iarbă de pușcă într-însa și o vârî iar în chizea. Înainte de a cânta iar din trișcă ... cu bărbile ca niște mături stufoase, și armeni tineri, cu mustața de-abia înspicată. Au părăsit tejgheaua ca să-ncingă sabia și să hoinărească, noaptea, pe drumuri. Crâșmarul Mandache Sorcovăț scoate din beci vinul cu garafa și-l toarnă în ulcele, umblând jur-împrejur pe ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... un simplu muritor, să trăiască fără credință, și de aici pornește decepționismul ori pesimismul: aceasta e pricina boalei veacului". Alții învinovățesc ba filozofia metafizică, ba pe cea pozitivistă. ,,Filozofia metafizică — zic unii — a ridicat pe om sus de tot, i-a făgăduit dezlegarea tuturor veșnicelor și nedezlegatelor întrebări și a sfârșit prin fraze goale și deșerte ... vor indigna împotriva unei soarte care deschide năzuințelor lor drumul liber al întinderii nemărginite, și apoi le zdrobește la pragul intrării de o stavilă păcătoasă pe care n-o văzuseră. Multă vreme vor îndura ca pe niște cătușe nevoile pe care ar trebui să le îmbrățișeze ca pe niște legi. Generația noastră, ca și cele dinaintea sa, zace de boala veacului și niciodată nu se va însănătoși pe deplin. Vom da de adevăr, dar de liniște nu. Acuma nu ne putem lecui decât inteligența: n-avem ce face sentimentelor. Dar avem dreptul de ... poezia nu trebuie nici să-l răscoale, nici să-l batjocorească; el e la locul său, încheie o serie; să privim cum se naște, cum crește ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... loc se și închide după ea. — În sfârșit, slavă Domnului, mămucă, că te văd iar acasă, îi zice o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată de lumânarea pusă pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în ... vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de abur. Bătrâna dezbrăcându-se de jubeică o scutură de câteva ori, apoi punând-o pe un scaun s-a apropiat de samovar și, întinzând mâinile învinețite de frig, le ținu câtva timp lângă samovarul fumegător spre a le dezamorți. — Of! Doamne, ce viscol e afară, zise ea. Mai că nu am fost îngropată ... mea, bine. Fă, dragă, cum știi tu, dar eu mă duc să mă odihnesc, căci sunt de tot ostenită. Și bătrâna, sărutând-o cu frăgezime pe frunte, s-a retras în odăița sa. Sofia, sculându-se de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin s-aleagă... Vorbe... vorbe... Eu să strâng calul în scări, și să mă duc, și să măntorc viu sau să mă sfârtece dușmanii, și ... sunt și eu... Adică bun-bun, da... hî... hî... Și cum te cheamă, mă omule? PETRU RAREȘ: Petru... MOGÂRDICI: Petru... Petru... Petru mă cheamă și pe mine... Eu spui policra: sutașul Petru Mogârdici, fost ajutor al căpitanului copiilor de casă, fost chelar al măriei-sale vodă, luatul din văzduh... Că numai pe vite le cheamă fără policră: Miercana, Dumana, Lăbuș... Hoțul! PETRU RAREȘ: Petru Rareș Majearul... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: Petru... MOGÂRDICI: P-al treilea nu ... ar spune lozinca să nu deschidem... Și eu nu ți-o spui, spune-o tu, și dau porțile de perete... PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească în fieștecare femeie sau fată o izbândă a duhului, a ... atingătoare, nimine nu venea la personalități cum îi obiceiul pământului. Damele ca castelanele din veacul de mijloc erau judecătoare și, prin dulcele lor zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult, iar prin reflecțiile lor de bun gust, fine și drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să ... din armonie și din razele curcubeului, capricioasă, ră câteodată, bună mai multe ori, o ființă făcută pentru amor, menită a pune în lanțuri pe eroii cei mai neînduplecați, care pentru un zâmbet te face de-ți vinzi viața din astă lume, și partea din rai din cealaltă lume, care ... lipsesc, și la zisele mele dau dovezi așa de lămurite ca de două ori două. Sunt mulți care au necontenit cinstea în gură și palmele pe ...
... era locul acesta mai ales de când veniseră cârciumarul cel nou cu nevasta lui tânără și cu soacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumeț ca pe un străin venit din lume, ci ca pe un prieten așteptat de multă vreme la casa lor. Abia trecuseră dar câteva luni după Sf. Gheorghe, și drumeții mai umblați nu mai ziceau că ... a lungul râulețului se întind două șiruri de sălcii și de răchite, care se îndeasă mereu, până se pierd în crângul din fundul văii; pe culmea dealului de la stânga, despre Ineu, se ivește pe ici, pe colo marginea unei păduri de stejar, iară pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășițele încă nestârpite ale unei alte păduri, cioate, rădăcini ieșite din pământ și, tocmai sus la culme, un trunchi ... care tremură toată lunca și care știe să afle urechea grăsunului pripășit chiar și din oala cu varză. Și dacă lumea zice că locurile de lângă Moara cu noroc sunt rele, n-ai fi avut decât să-l întrebi pe vreunul dintre sămădăi, și el ți-ar fi putut spune pentru ce nu sunt bune și cine le primejduiește; dar sămădăul e, mai presus de ...
... i È›ara de vecinii cei vicleni. Dacă-mi veÈ›i aduce însă apă de la fântâna Zânei Zorilor, ca să mă spăl cu ea pe ochi, îmi vor râde amândoi ochii, căci voi È™ti că am feciori voinici, pe care mă pot răzema. AÈ™a zise împăratul. Petru-È™i luă pălăria de pe prispă È™i se duse să spună fraÈ›ilor săi ce-a auzit. Feciorii împăratului se puseră la sfat È™i gătiră lucrul ... buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun È™i mai frumos puse È™aua pe el È™i apoi luă ziua-bună de la casă È™i masă. "Mă duc, zise către fraÈ›ii săi, È™i dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână È™i ... Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munÈ›i È™i peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăÈ›iei. Jur împrejur pe lângă împărăÈ›ie era o prapastie adâncă È™i peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până la cot, puse iute despre soare, cu palma-i diafană ... scara călare și să intru în casă cu Pisicuță cu tot. Pisicuța, care nu șovăia între glumă și între frâu, își puse una din copite pe întâia treaptă. — Iu! făcu femeia, țipând speriată; și repede fugi în casă. Auzii din lăuntru un hohot de râs femeiesc din toată inima, ce nu putea fi decât al stăpânei de casă, care de mult îmi cunoștea apucăturile. Descălecai și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă, iar eu suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. Femeia
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... era după masă, Îmbrăcându-l cu noao veștmânte, Îndată-l pusără să cânte. [1] Iar el, ca un cântăreț măestru [2] Care-în ospețe și pe la mese, Când arma celui Marte buiestru [3] Cu stihuri nalte cânta ș-alese, Când pe fiiul Vinerii frumoase Cu viersuri line și mângăioase, Vru ca să desfete ș-astă dată Cu cântece line sâmțitoare Tovarășia noastră-adunată Dragostele cântând zburătoare ... alcătuită Și pe-acele vremi deobște iubită: ,,Vinule dulciu, tu roadă de raiu De la Dumnezieu dată pe pământ, A toate roduri de pe lume craiu!... Laude ți-oi cânta, cum purure cânt, Numa de beut cându-mi vine dor, Tu să mi te-îmbii cu plinul urcior. Tu ... și făr' a zice-un cuvânt Sabia-întecă și sări-în oblânc; Iar' murgul ușor îl duce ca vânt, Îl duce de nou, pe dealuri, pe văi, Pe locuri pustii, făr' sate și căi, Pe nește câmpii sterpe, săcetoase, Pin plaiuri, pe munți, pin pietrii și stânce Pintre codri deși, pin păduri umbroase. Nici acum avea să beie, să mânce, Când iacă dedu supt poale de munte ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... numelui sinistru, țipând: Allah!- altÅ• hu! Cambana solemnelă cu totul amuțise Pe lâng-aceste hule, blasfeme inspirate; Și ruga pietoasă, ascunsă, spăimântată, Abia cuteza, mută, pe Crist să mai adoare... . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acum pe România plana al nopții angel Și ușura-mpilarea și dorurile zilei, Când repede, mai iute decât clipirea însăși, Arhangelul s-avântă de pe Carpați spre Istru Și-și îndreptează svolul spre vetrele lui Bucur, În noua rezidență, și iată-l față-n față Cu angelul dormirii. Se-mbrață ... jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri salutarii și varii, și mărețe Își ațintase mintea către omnipotență Și ochii pe icoană, a cărei cerești raze Împrumuta puterea acelui dulce angel Ce-alină orice cuget și-n aromire sacră Pe cuvioși adoarme după fierbinte rugă. Așa adoarme-eroul; și serafimu-ndată Desparte de la sine pe fratele său angel, Ca pe o calitate abstrasă din substanță; Îl lasă la solia-i, și singur el, arhangel, În toată frumusețea-i în umbră se deseamnă. S-apropie d ... când intră în el geniul Cereștilor voințe și inspirat îl mișcă! Materia frământă în neastâmpăr sacru Și-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoală ...
... engleză și-i zise: — Vin să salut luceafărul scenei pariziene. DĂ©jazet îi mulțumi cu o zâmbire și replică: „Salută, domnule conte, și pe dra Chataignez, o nouă stea care răsare pe orizontul artei dramatice“. Contele se închină tinerei artiste, zicând: „Am admirat pe domnișoara din stala mea: am rupt o pereche de mănuși aplaudând-o și sunt mândru de a fi cel întâi a o ... a spera că veți primi a mă număra și între amicii d-voastră cei mai devotați“. După finitul spectacolului, DĂ©jazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tânăra actriță și pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iată-te acum pe cale de a-ți face nume, avere și poziție. Să te gândești totdeauna însă că o bună reputație este pentru o artistă coroana ... Dridri n-a închis ochii. Triumful alungă somnul. A doua zi directorul veni să-i propuie un angajament de 500 franci pe lună. „Suma, zise el, nu e mare, dar va crește ...